Iar,iar si iar. Mereu se intampla asa.Normal ca Marchy se obisnuise deja cu țipetele si urletele din viața ei.Părinții ei se ceartă cel putin de 3 ori pe zi,nu contează cine e de fata,unde sunt sau ca o fac pe fica lor de rusine,cearta ramane ceartă orice ar fi.
,,Nu as putea sa am si eu o zi linistită?" se gândi Marchy căutând in frigider o doza de suc de mult uitata.Dar chiar atunci mama sa dădu buzna in bucătărie strigand ca,, Daca mai tipi o data in halul asta la mine o sa-ti sara capacele"
-De ce nu puteti si voi sa vă împăcați odată? spune fata aproape neinteresantă.
-Nu am timp acum scumpo,nu ma simt prea bine.
-Niciodată nu te "simți prea bine,,.
-Nu ma face sa ma simt rau.
-Serios,eu te fac sa te simți rau?
-Si ce ai vrea sa fac?
-Se discuți cu tata ca un om rational,fara țipete si urlete.
-Am încercat,dar pur si simplu nu vrea sa ma asculte.
-Atunci nu puteti sa terminati odată?
-Daca asta iti doresti.spune ea intrând inapoi in sufragerie.
Si incep sa se auda din nou țipete si urlete timp de câteva minute pana când se opresc brusc.
"Asta nu e un semn bun,,se gândi ea apropiindu-se de usa. Nu putea sa distinga nici un cuvant,era doar o liniste ca de mormânt. Dupa câteva secunde de asteptare se auzii glasul tatalui ei:"Chiar asta își dorește?,,;"Da!,,spuse mama sa clar si răspicat.
-Daca asta e solutia ca sa nu va mai certați.spune Marchy intrând in sufragerie.
-Atunci ar fi bine sa îmi fac bagajele,iar maine ne întâlnim la tribunal pt. a semna actele de divorț.
"Perfectttttttt,, se gândi fata,"o sa am o viata linistită însfarsit,,
Doar ca,nu va fi asa!
