-Poftim?! a întrebat Sophie cu gura căscată. De unde... Cum... Cine ți-a spus asta.
-El mi-a zis. Acum sper că rămâne secret de stat, între noi trei.
-Promit că rămâne între noi, dar stai să îmi revin din șoc.
-Deci, se pare că putem să fim înrudiți cu cineva, chiar și între noi.
-Crezi că Mike știe cine e fratele tău?
-A zis că încă nu știe, dar că e posibil ca băiatul arătat de Stea să fie.
-Dacă am fugi singure... Să îl căutăm...
-Nu știu, i-am răspuns. Lumea asta e așa de mare și eu am fost încuiată atâta timp.
-Iar eu am venit aici și nu am mai plecat. Faza e că eu cunosc străzile și viața de bagabont, dar nu știu unde am putea găsi acel băiat dacă nici măcar nu poți să îl descrii.
-Crede-mă, dacă îl văd îl recunosc.
-Deci, ce părere ai? În trei zile?
Sophie mi-a întins mâna formal, ca un partener cu (,) care tocmai am încheiat o afacere. Am ezitat o clipă, dar după i-am întins hotărâtă mâna și i-am strâns-o pe a ei.
-Trei zile, i-am răspuns.
-Nu vom putea sta mult. Am auzit că Diablo pregătește un alt atac, iar noi nu ar fi bine să fim departe de gașcă.
-Și așa se vor enerva. Dacă ne vor lua urma?
-Până să își dea seama ei că am plecat, noi vom fi deja departe, în tren. Mergem în centru.
-Am multe amintiri cu locul ăla.
-Parcă ziceai că nu ai părăsit căminul.
-Hmm, așa am zis, nu? Defapt, l-am părăsit de câteva ori. 2015, de exemplu.
-2015...
-Da. Am mers să îl caut pe Mike și un bărbat s-a luat de mine, iar eu l-am ucis.
-Wow... La asta nu mă așteptam. Chiar că nu te cunosc. Cum ai făcut asta?
-Sincer, nici măcar eu nu mă cunosc. Păi, am scos cuțitul și l-am înjunghiat. Această informație îți este suficientă, pe moment.
-Ce ai făcut cu poliția?
-I-am înscenat totul altei persoane și am scăpat.
-Ce viață pe tine. Mă surprinzi din ce în ce mai mult.
-Să ne facem un plan. Eu zic să plecăm la miezul nopții.
-Nu e bine. În timpul zilei e mai rezonabil. Putem spune că mergem la mall dacă ne întreabă cineva, iar așa vom putea lua trenul și să ne camuflăm în mulțime. Dacă mergem noaptea, așa cum zici tu, vom fi singure.
-Ai dreptate. Mai bine așa. Până atunci trebuie să facem bagaje.
-Da, dar să nu iei foarte multe. Eu mai am cinci milioane, cred că ne ajung.
-Și eu am trei și ceva, i-am spus.
-Trebuie să ne îmbrăcăm bine și să nu ieșim în evidență. În Centru mișună toți ciudații.
-Perfect pentru eventualul meu frate, am zis și am început să râdem.
-Hai să mergem la gașcă, să nu le dăm de bănuit.
Am ieșit amândouă și am luat-o la fugă spre pădure. Era foarte înnorat, deși ceasul era cu puțin trecut de ora 14. Nu știu pe unde o să mergem, dar sigur vom găsi pe careva. Ei stau împrăștiați și sunt foarte mulți, așa că și dacă nu am vrea, tot ne-am întâlni cu unul sau altul.
-Salut! am auzit din spatele nostru și ne-am oprit.
-Oh, hei! a zis Sophie.
Era Ben, sprijinit de copacul din spatele nostru. Avea niște ochelari de soare pe cap și stătea cu mâinile încucișate.
-Ați ieșit la maraton? ne-a luat el în râs.
-Daa, i-am gustat noi gluma în cor.
-Mie îmi păreți cam agitate. Mă înșel cumva?
-Nu avem nimic, i-am răspuns pe un ton profesional.
-Sper să nu puneți ceva la cale, cel puțin nu acum. Diablo are cică un plan să ne prindă, deși mă îndoiesc de reușita sa, dar nu se știe niciodată.
-De unde aveți informații?
-I-am auzit vorbind aseară și sunt destul de aproape. Să fiți cu ochii în patru.
-Mulțumim, i-am răspuns.
Am luat-o iar la fugă și am ajuns exact la locul unde era Steaua. Sam era deja acolo și m-a fixat cu privirea.
-Dacă aveți de gând să plecați, luați-mă cu voi.
Am rămas amândouă încremenite și cu gurile căscate.
-Dar noi nu...
-Hai să nu ne jucăm de-a mințitul că ne costă timp.
-Tu ne spionezi cumva? a întrebat Sophie.
-Un rege își cunoaște haita și pădurea.
-De ce am vrea să te luăm cu noi după toate câte ai făcut?
-Cred că vă pot ajuta.
