După plecarea ta.

18

- de ce?! izbucnesc deodată.

- pleacă acasă, Maria.

- nu-mi spui tu ce să fac! de ce vrei să pleci? de ce mă părăsești tocmai acum?

 tăcere.

- răspunde dracului odată!

- îmi pasă de tine, Maria. dar nu sunt capabil să te țin lângă mine. sper că mă vei ierta într-o bună zi.

m-ai luat în brațe, stând așa câteva minute bune.

îți adoram parfumul, chiar dacă era îmbibat cu fum de țigară.

nu mă deranja, deoarece te aveam în brațe, iar asta conta cel mai mult.

- nu! nu meriți iertare, un om care te părăsește fără motiv nu merită iertare!

am sărit deodată din brațele tale, apoi te-am lovit peste față.

desigur că nu te-a durut, dar trebuia să mă descarc.

ți-ai trecut mâna prin păr, meditând câteva secunde

apoi m-ai privit fix în ochi.

era o urmă de regret în privirea ta, puteam vedea asta.

m-ai sărutat pentru a doua oară de când ne-am cunoscut,

apoi ai urcat în taxi.

a fost ultima dată când te-am văzut.

au trecut doi ani de atunci.