Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 8

Loviturile mele în sacul de box fac mult zgomot. La fiecare pumn sacul se zdruncină și scoate un geamăt. Domnul Bowman nu pare impresionat de forța mea, ci ,din contră, el continuă să țipe la mine :
-Mai cu viteză! Trebuie să-l iei pe nepregătite! Nu încorda brațul așa de tare!

Eu încerc să-i ascult instrucțiunile. Într-un fel sau altul, viața mea depinde de cât de bine am să fiu pregătită.

Ca să fiu sinceră, sunt speriată. Și curioasă. Și frustrată . Chiar trebuie să ucidă vrăjitoare? Nu s-a plictisit de sângele nostru?

Oricum ar fi, dacă e să ne luăm după versurile scrise cu sânge pe oglinda de la baie, eu am să mor peste 13 zile.

Fiara ar trebui să aibă milă de victimele sale. Aș fi pre.....

O mică vibrație a aerului îmi tulbură șirul gândurilor făcându-mă să mă întorc spre domnul Bowman ce era pregătit să-mi aplice un pumn în coaste. Mă aplec jos, astfel încât el să dea în aer și nu în bietele mele oase. În plus, îmi rotesc piciorul cu o mișcare demnă de o patinatoare și îl lovesc în tibia piciorului drept, fapt ce îl face să țipe.
Cu o viteză demnă de un vampir, antrenorul meu personal îmi apucă celălalt picior și mi-l ridică în sus până când mă dezechilibrez. Și cad. Iar el râde. Din nou.

- Așa va râde și el de tine, Medeea!

-Știu!

Nu mă ridic. Îmi îndoi picioarele, îmi ascund fața în palme și încep să plâng.

-Știu ce vrei să faci! îmi spune el.

Eu doar plâng. Cine știe ce știe?

-N-o să-ți meargă, Medeea!

Suspin.

-Ce vreți de la mine? Lăsați-mă să plâng!

Îl aud oftând și îl simt ghemuindu-se lângă mine.

-Medeea!

A lăsat garda jos.

-Da? Întreb

Și îi trag un pumn din plin.
Își pune mâinile la nas și mă privește uimit și mai cu nu știu ce.

-Fiara nu va avea pic de milă, Medeea! Luăm o pauză. Ai reușit să-mi spargi nasul. Ne vedem după amiază!

-Ok.

Îl las în urmă cu șervețele îmbibate cu sângele ce-i cursese din nas. Ies din sală de antrenamente din mijlocul pădurii. Profesorul Bowman și alți vrăjitori au construit-o chiar ieri cu ajutorul magiei.

Străbat pădurea liniștită. Aerul rece îmi relaxează mușchii obosiți și în liniștea pădurii îmi las garda jos. M-am învățat că la antrenamente să fiu mereu pregătită de vreun atac.

Crenguțele ce trosnesc sub pașii mei sparg armonia din codru. O ceață densă se lasă dintr-o dată. Vântul parcă nu mai bate. Vrăbiile nu mai ciripesc. Din depărtare se aude un urlet a unui lup și apoi un schelăit.

Poate ar fi trebuit să-l aștept pe domnul Bowman.
Îmi încetinesc pașii cuprinsă de teamă.
Simt o atingere ușoară pe umăr și mă întorc. Nimic. Mă răsucesc și Aaaaaaaaaaa! În fața mea se află o femeie cu părul lung până la picioare, cu ochii albastrii ce mă fixează cu amuzament.

-Mereu mi-a plăcut să fac asta! spune cu un zâmbet în colțul gurii.

-Cine ești?

-Circe, vrăjitoarea din Pădurea Nimănui.

-Aha. Nu trebuia să fii moartă?

-Sunt. Dar uneori sufletul meu se materializează pentru a prevenii pe cineva cu ceva. Orice vrăjitoare poate face asta? Nu v-a învățat încă?

-Nu. Și ăăă ce vreți să-mi spuneți?

- Ce a făcut Fiara nu a fost corect. Ți-a arătat numai o strofă din două din acea profeție .spune cu înverșunare. Bine, nu e chiar o profeție e.... altceva. continuă învârtindu-și o buclă pe un deget.

Deci Fiara ne-a păcălit.

-Sunteți amabilă să-mi spuneți cealaltă strofă? Vă rog!

-Nu! Caut-o în oglindă!

Și dispare. Asta-i culmea. Nici nu știu cine e mai crud. Fiara sau Circe?

Fug spre Academie ieșind repede din pădure. Mă lovesc de câțiva ucenici apoi de mama. Îi spun să mă urmeze.
Ajung în camera mea. Marianne scrie ceva apoi se uită mirată la noi.

-Ce se întâmplă?

Năvălesc în baie dând de oglindă. Caut cu înverșunare versurile. Văd ceva mic sus. Mă întorc înapoi, iau un scaun și o lupă.

Mama și Marianne încă se uită la mine ca la o nebună.

Ajung în baie. Îmi pozitionez scaunul în fața oglinzii, mă urc pe el ,pun lupa pe scrisul minuscul și citesc:

"Dar moartea poți s-o păcălești
Dacă Fiara vrăjești
Cu ale sale cântece
Blestemate și uitate "

Un zâmbet îmi apare pe față și mă dezechilibrez ajungând să cad pe suprafața dură. Dar nu-mi pasă de durere. Deci n-am să mor.

***

-Ce proastă!spun idignată de cele văzute

-Da. Nu?îmi răspunde Marianne având aceeași stare ca a mea

Ne uităm la un film cu vampiri. Nu știu cum am făcut să alegem filmul ăsta.

Este vorba despre o fată care dă peste un vampir. Ea este atrasă de el și bla bla bla. El se îndrăgostește de ea iar ea îl crede. Ce toantă! Filmul se încheie cu declarații de dragoste.

-Pun pariu că o să se înfrupte din ea! spune Marianne

-Și o s-o transforme în vampir...

-Ea va pune ochii pe alt colțat

-El o s-o omoare...

-Ultimile ei cuvinte vor fi :"Te-am iubit mereu! Închei cu o voce pițigăiată

Și începem să râdem cu hohote. Lacrimi de la atât râs ni se adună la colțurile ochilor.

Dar o adiere rece ne-a băgat în sperieți făcându-ne să ne întoarcem spre perete din spate nostru. Am țipat căci pe el scria :După râs vine plâns.

Țipătul nostru a atras atenția multor persoane. Mama împreună cu.....cu tata!? au dat năvală în cameră.

Bună? Ce mai faceți? Vă place capitolul ?