Runaway

Unu.

-L-am întrebat doar de ce eu, dintre toţi, am fost singurul care nu a promovat testul. V-am zis că are ceva cu mine, deoarece ăsta este al treilea test la care am luat o notă mizerabilă.

- Kai, te cunosc destul de bine încât să-mi dau seama că nu i te-ai adresat prea politicos lui Jones, altfel nu ţi-ar fi făcut raport de exmatriculare din senin. Dar te susţin, ăsta nu este un motiv pentru care ai noştri să te expedieze la şcoala militară, interveni Duncan în timp ce aruncă mingea la coş cu atât de mult talent încât a trebuit să îmi duc mâinile la cap pentru a mă apăra.

Îl cunosc pe Kai încă din clasa a patra şi am rămas prieteni buni. El iubeşte baschetul, fapt pentru care îl găsesc mereu aici, pe teren. Oricine ar crede că este supărat din cauză că a fost exmatriculat, dar noi ştim că cel mai mult îl afectează faptul că acum, în ultimul an de liceu, ar fi trebuit să primească o bursă din partea unei facultăţi cu o echipă renumită de baschet, pe care a pierdut-o însă.

Duncan, fiind fratele mai mare al lui Kai, ai zice că este mai matur şi raţional, dar este aproape la fel de copilăros ca fratele lui. De când eram mici ei făceau tot felul de prostii şi se acopereau unul pe celălalt.

Pe Delia şi pe Erin le-am recrutat mai târziu în grupul nostru, prin clasa a zecea, când amândouă s-au mutat la liceul nostru. Pentru Delia am fost, mai mult de un semestru, ghidul ei deoarece niciodată nu nimerea laboratoarele.

-Ce ar fi să fugim de acasă? O săptămână, o lună, nu ştiu. Sa facem şi noi ceva amuzant, pentru că să fim serioşi, cu părinţi ca ai noştri chiar nu avem cum să ne distrăm. Eu una nu îi mai suport pe ai mei.

Delia se opreşte din desenat şi îşi ridică privirea din caietul ei, ţintuindu-mă cu ochii ei superbi de un albastru marin, după care adaugă revoltată:

- Raven, ai fumat ceva? Nu realizezi că părinţii noştri ne-ar omorî pur şi simplu? Ai mei cel puţin ar face-o.

Sincer nu ştiu de unde mi-a venit ideea asta de manifest, dar simt că asta trebuie să fac. Şi dacă ei nu vor, o s-o fac singură. Nu mă gândesc să plec şi să nu mă mai întorc niciodată, dar vreau să fiu plecată ceva timp pentru a mă putea desprinde de toată drama asta, dar şi pentru a încerca să-mi rănesc părinţii. Nu ştiu dacă sunt crudă şi egoistă, dar sunt curioasă cum mă vor primi după o perioadă în care nu vor şti nimic de mine. Probabil mă vor dezmoşteni, dar merită să încerc.

-Delia, ţi se pare că o ducem prea bine în momentul de faţă? Părinţii tăi se iau de tine şi când respiri, ai mei la fel, Kai va fi trimis la şcoala militară în mai puţin de o săptămână, iar Duncan...

Mă gândesc câteva secunde şi realizez că el nu are nici o problemă acasă, dar sunt mai mult ca sigură că dacă merge Kai vine şi el deoarece pe ei îi iei la pachet.

-Oricum, ai putea să o iei ca pe o excursie, una lungă. Voi chiar nu v-aţi dorit niciodată să scăpaţi de oraşul ăsta şi să vedeţi multe altele?

Încă mă priveşte şocată şi probabil mă consideră nebună, dar Duncan şi Kai nu au zis nimic, şi pare că se gândesc la propunerea mea. Discursul meu este întrerupt de claxoanele repetate ale unei maşini. În faţa terenului de baschet, se află un Ford roşu la volanul căruia se află mama Deliei care vrea să îşi ia fiica acasă, de parcă ar mai avea 12 ani.

Acasă, m-am gândit intens la planul meu. Niciodată nu am fost o fire rebelă, nu m-am răzvrătit faţă de părinţii mei, dar acum simt că am nevoie să evadez. Am nevoie de o mică scapadă pentru a mă regăsi, sau cel puţin aşa sper. Însă pe de altă parte, partea mea raţională îmi zice că nu procedez cum trebuie. Îmi trântesc pe pat rucsacul şi timp de câteva minute încep să cotrobăi prin cameră pentru a găsi lucruri ce mi-ar trebui în călătorie. Mi-am înghesuit pe la fundul genţii o pereche de blugi şi două tricouri, câteva produse necesare unei fete, două batoane Snickers şi o pungă de jeleuri. După, am mai adăugat o carte, care îmi va fi de folos la drum lung, şi mp3-ul de care nu mă despart niciodată. Închid fermoarul gândindu-mă dacă am uitat ceva şi bag rucsacul la loc sub pat. Mi-am împachetat din timp deoarece în momentul în care mă voi simţi pregătită, îl voi lua şi voi pleca fără să mă uit înapoi.