Voi ajunge oare sa uit de raul lumii? Sa uit de durere si de singuratate? Sa ma inalt spre cerul instelat , ferit de suferinta? Voi ajunge oare vreodata , sa aflu ce-am gresit de tot mi-e necunoscut? Caci tot ce-aud in cap e inima mea bolnava , precum e sunetul marii tulburate. Si voi ajunge oare, gasi-tu-mi-as pacea , caci tot din jurul meu acum e zbucium . Dar poate cand eu voi fi deja in clipe de extaz, intr-o calatorie spre cer, nepotii-mi vor fi cu sufletu-mpacat , caci poate lumea nu va mai cere minciuna, durere , necazuri, iar inimile lor , vor scalda de fericire
Dar de unde atat noroc? Raul e deja ajuns: nepotii-mi plang pe palme , spunand : O , nu pleca! Dar eu stiu ca voi pleca, voi ajunge-odata. Le spun cu glas pierdut, ca fericire caut,iar in aceasta lume nu mai pot a zabovi , caci sufletul s-a-mbolnavit , e plin de suferinta .Dar tot ce imi doresc acum e doar putina pace, insa ei sunt mici si nu-nteleg , cum buna lor bunica ,zace pe pat langa ei, cu lacrimi oglindite-n obrajii lor . Nu voi ajunge-acum in locuri de regasire , caci stiu ca las aici , copii plangand , cerand inca cateva momente. Dar acum plec, caci vad in dreapta mea, un zambet si o lacrima ce alcatuiesc un :Adio! Asta voii sa vad acum, iar inima mi-e calatoare , printr-un pasaj ce-acum desparte, durerea ce-o purtam in suflet, datorata timpului ce m-a rapus, de fericirea regasirii. Da , am ajuns, chiar am ajuns!
