Mă-nclin sub norii galben-violet,
Spre solul umed, presărat cu ierburi,
Ascult cu umilință-al vântului sonet,
Îmi purific duhul cu-ale naturii leacuri.
Ce creator modest a clădit în taină
Toată splendoarea vie ce-o slăvesc?
Mă-ndes în iarba rece ca într-o scumpa blană,
Privit de ochii ei-natura ce-o privesc.
Oh, cerule-artă neînțeleasă,
Uitat pe rafturi prăfuite de muzeu,
De ce să nu-ți îndrepți a ta mireasmă
Spre slăbiciunea mea, și nu spre Dumnezeu?
