Poezie Fara Sens

Nu ştiu tot:)

Uneori ma intreb daca tu poti vedea in mine ruinele de vise ce s-au evaporat subit odata cu venirea ta.
Încă mă pierd în întrebări, şi răspunsuri pe care poate nu ne-a fost dat să le coordonăm...

Într-adevar, nu am cunoscut iubirea, si n-am putut percepe niciodata
Marea de lacrimi din sufletul despre care n-am avut sansa sa aflu nimic.
Presupuneam ca pot trai in limitele standard ale unui suflet de gheata,
Si ca ma voi putea feri de tine ca de o poveste al carui sfarsit cu putință să nu-l cunosc.

Aveai dreptate când mi-ai spus ca as putea fi mai echilibrata, poate doar uitai...
Ca până sa te cunosc fusesem cel mai rigid suflet pe care ai fi putut sa-l urasti,
Dar privindu-te, si pierzandu-ma ireversibil prin inima ta, confuza adesea,
Am inceput sa-mi reconstruiesc granitele sinelui, creând universul nostru.

Urma să afli, mai apoi, tot ce niciodata n-as fi crezut ca am sa incredintez,
Unei fiinte stranii, a carei atingere o resimt de mii de ori, inchipuind idilic,
Universul in care esti al meu, la nesfarsit si fara-un inceput al nostru,
anume,
Lumea in care am inceput sa cred in tot ce sunt si tot ce pot simti făcându-te fericit.

Ai devenit, iubire, acel mister pe care n-am sa ma plictisesc vreodata sa-l descopar,
Acel aspect, sau inconvenienta convenabila datorita carea voi zambi mereu.
O poezie pe care nu ma pot opri sa o scriu, si desenez, cu fiecare gand si respiratie a mea,
Esti universul din care nu vreau sa plec, din care nu voi pleca, pisi, niciodata💜

De ce îți visez ochii de fiecare dată când adorm, si de ce mi se conturează un zâmbet cald atunci pe față?
Cum nu pot întelege tot ce tu îmi oferi, ca să mă simt acasă în brațele tale fierbinți, un acasă universal pentru doi?
Când s-a întâmplat oceanul de sentimente în care m-ai prăbuşit, fără să-mi ceri vreo permisiune?
Nu ştiu cine eşti şi ce fel de creatură să te consider, dar simt că te cunosc de-atâta vreme fara motiv.
Nu te înțeleg.

Mi-e frica să te pierd, fără să ştiu că de fapt mi-e frică să nu fi fericit, să nu te mai pot face să zâmbeşti.
Nu înțeleg cum orice defect al tau mi se pare rupt din aura pe care o ador, sunt prileje să te iubesc mai mult.
De ce sunt fermecată de imperfecțiunea ta, de ce mă văd în ochii tăi mai "eu" decât m-am privit vreodată?
Explicămi de ce visez universul nostru în seri senine, şi pe tine, sărutându-mă în mii de vieți diferite.

Nu ştiu totul pisi, vezi...
Vreau să fiu persoana care ştie de ce eşti trist şi care te poate face să zâmbeşti.
Ştiu că toate sentimentele mele se îndreapta spre tine, un potop de iubire, căruia n-am să-i permit să-ți faca rău niciodată.