Ea şi el(tradusă)

Capitolul 2

O lumină albă îmi bate în ochi. Nu văd nimic.Unde sunt?
În mâna mea este un ac...picurătoare?
Sunt în spital. Am scos imediat toate acele şi am încercat să merg...

Dar nu am putere, iarăşi simt o slăbiciune...
Dintr-o data cineva a venit lângă mine şi m-a luat în braţe.
-Ei...ei...ei.De ce te-ai sculat, trebuie să te odihneşti.

Eu încă nu vedeam bine.
-Dumneavoastră cine sunteţi?- întreb eu.
-Vecinul tău de jos.
-Ce?-după voce am înţeles că este un băiat tânăr.
-Şi se pare că învăţăm într-o şcoală.- a spus el scărpinânduşi ceafa.

În capul meu era doar o întrebare,,cine este?". Când mi s-a întors vederea am putut vedea cine este...Era băiatul ăla frumos din şcoala noastră, Max.

-Tu,Tu!?!Ce cauţi aici?

El m-a pus înapoi în pat şi s-a aşezat pe canapea.

-Sunt salvatorul tău, pe care l-ai inundat.
-Ce?Eu parcă am murit. Nimic nu îmi amintesc.
-Asta era de aşteptat, să pierzi atâta sânge şi să supravieţuieşti, cred că te-au ales zeii.
-Mai de grabă m-au aruncat la gunoi.- am spus eu.-Deci, ce s-a întâmplat?
-Eu liniştit mă plimbam cu prietenii şi am venit acasă, m-am aşezat pe pat şi am văzut pe tavat pete roşii. Imediat m-am gândit ca mă inunzi cu vin, dar am decis să vin să văd ce se întâmplă acolo.Când am ajuns în faţa apartamentului tău se scurgea apă roşie, dar uşa era închisă şi a trebuit să o darâm.Când am intrat apa roşie era peste tot, am intrat în baie şi te-am văzut pe tine.
Faţa ta era de o culare albăstruie...eu rapid am sunat ambulanţa şi te-am scos din baie, inima ta incet bătea dar nu respirai şi apoi a trebuit să îţi acord primul ajutor( respiraţie gură la gură). În momentul când ai început a respira ambulanţa deja a ajuns. Ei au spus că cu tine trebuia cineva să vină, dar nu era nimeni aşa că ţi-am luat geanta şi am mers cu tine.

Am ascultat tot cu mirare...de ce el m-a salvat şi fu, mi-a făcut o respiraţie artificială...

-De cât timp eşti aici?
-Păi, de ieri...iar dacă tu însfârşit ţi-ai revenit eu pot să plec.
Pe usă a intrat asistenta medicală.
-Unde v-aţi pornit?
-Păi ea s-a trezit, pot să mă duc.
-Nu, dumneavoastră îi sunteţi rudă?
-Nu.
-Înseamnă că va trebui să aşteptaţi aici până când o să vină cineva dintre rudele ei.
-Ce?
-Trebuie să ai grijă de ea, astăzi seara o să vină poliţia aşa că aşteptaţi.
Asistenta medicală a plecat.
-Ah, nu am de gând să stau aici. Sună pe cineva, mamei sau tatei.
-Telefonul este acasă în geantă.
-Păi eu ţi-am luat-o.

El s-a uitat în geanta udă şi după un timp a scos telefonul şi mi l-a dat mie.
-Sună!
-Ce rău eşti.
-Sună! Atâtea probleme îmi aduci.

I-am sunat mamei. Ea a răspuns doar după al treilea sunet.

-Ce vreai?
-Mamă,poţi te rog să vii la spital?
-Ce s-a întâmplat?
-Mi-am rănit mâna şi aici trebuie să vină cineva dintre rudele mele...
-Ascultă, nu am când. Sună mai târziu.

Ea mi-a închis.Liniştea domină în încăpere.

-Păi atunci sună-i tatălui tău. -a spus Max.
-El a murit.- am spus eu foarte încet.
-Ce? Eu am spus sună-i tatălui tău.
-Unde să sun?????....în mormânt?!?!?!-am strigat eu.
Max se uita jos şi s-a aşezat pe patul meu.
-Scuze...-a pus el.- O să stau atunci cu tine.
-Ce? Nu eşti obligat., am spus eu ştergându-mi lacrimile.
-Nu-i nimic.

S-a scărpinat la ceafă şi s-a ridicat de de pat ducânduse la canapea.

-Amm, ştii ce am găsit cât tu dormeai?
-?
-Mi se pare că este jurnalul tău!!! Oare-i interesant?Şi ce este scris acolo.-a spus zâmbind Max cu jurnalul meu la el în mână.
-Ce? Pune-l înapoi.Este personal!- am spus eu aproape ţipând.
-Tu eşti acum atât de neajutorată, o să citesc puţin.-a spus el.

*14 octombrie*

Astăzi este o zi mai urâtă decât celelalte, în mine au aruncat cu hârtii scuipate la matematică, iar Megan mi-a luat tema la bilogie, doamne de ce eu învăţ anume cu ea în clasă? Ce zi urâtă plus că azi este ziua mea. Chiar şi mama mea a uitat să mă felicite, iar va trebui să sărbătoresc singură, o să plec mai bine la tata în cimitir...

De la început Max citea tare, dar la sfârşit citea încet.

Am început să plâng. Liniştea iar era prezentă în cameră.

-Şi cum,? Ţi-a plăcut? Mai departe poţi să nu citeşti, totul este aşa...

Zâmbetul lui a dispărut şi pe faţa lui se putea citi o urmă de regret.
-Înseamnă că tu eşti şoarecele pe care toţi o urăsc?

Eu doar am tăcut.Nu îmi era deloc vesel.Eu m-am culcat şi m-am întors pe o parte.Mi se pare că am adormit...

-,,Cioc,Cioc, Cioc"
Eu m-am sculat.

Pe usă a întrat....

*860 cuvinte*
Sper că va plăcut. Următorul capitol îl voi posta mâine. Dacă cunoaşteţi limba rusă puteţi citi originalul ,,Замарашка и красавчик".
Nu uiţati să votaţi acest capitol.Îmi pare rău pentru greşelile gramaticale sau cele de exprimare.