M-am ridicat rapid să văd ce se întâmplă. Eram tăiată pe mâini de la impact. Am aprins telefonul și am observat că Sophie avea încheietura umflată rău și se ghemuia de durere. Când am dat să ridic privirea în căutarea lui Sam, doi ochi mari și portocalii mi-au apărut fix în fața mea.
-E luxat, a zis el ca un mârâit. Sus, Sophie! Sus!
Ne-am ridicat și am lăsat-o să se sprijine de mine, iar apoi Sam a luat-o în brațe. Noi eram undeva în câmp... Nu înțeleg absolut nimic.
-Unde mergem? am întrebat.
-Nu mai vorbi! a zis acesta ca un cârâit.
Mi-am înghițit până și gândul de a mai scoate vreun sunet când am auzit ce nervos era. Probabil nu a mai calculat și șansa de a se fi lovit cineva la aruncare. Faza e că am impresia că nu s-a terminat, deoarece el se grăbea evident într-o direcție.
Adrenalina a pus brusc stăpânire pe mine cu cât grăbeam mai rapid pasul. Vedeam impecabil acum, deși era încă întuneric. Biruienile ce mă biciuiau în adierea vântului erau parcă mai suportabile, iar eu nu mi-am mai făcut griji de locul în care mă îndreptam.
Sam era la numai zece pași în fața mea, și deși o căra pe Sophie, el era mult mai rapid decât mine. Desigur, amândoi eram transformați. Acum realizez cât sunt de obișnuită cu noua mea formă. Defapt, atunci când pot să mă stăpânesc.
Au trecut douăzeci de minute și Sam își menținea viteza în continuare. Nu înțeleg cum s-a oprit Sophie din țipat. Încă de când a luat-o în brațe a tăcut. Brusc, acesta s-a oprit din drum și a ridicat un deget ca să tac din gură. A pus-o pe Sophie pe umăr, s-a pus pe vine și a scururat cu o mână ce era pe jos, iar apoi a tras de o bucată de metal și s-a deschis o trapă. Oare ei țin totul ascuns pe sub pământ?!
Am intrat acolo fără să comentez și am tras ușa de fier care era a naibii de grea în urma mea.
Cum mă obișnuisem deja, locul ăsta era unul de lux, dar aici predomina culoarea albastru. O canapea imensă de piele neagră era pusă în dreptul unei mese de sticlă, iar dr jur împrejur se aflau numai cufere.
Sam a așezat-o pe Sophie pe canapea, iar când acesta s-a depărtat, ea a început iar să țipe.
-De ce nu a durut-o până acum? am întrebat.
-Eu sunt liderul haitei, iar sub supravegherea mea nu există răni sau dureri.
El scotocea prin cufere și vorbea foarte rapid.
-Ai abilități vindecătoare? l-am întrebat.
-Nu, dar se poate asocia cu asta. Am găsit!
A scos o fașă dintr-unul din cufere și s-a apropiat de canapea, cu mine pe urmele sale.
-Amma, fă-o să nu se concentreze la mână cât lucrez.
Ușor de zis! Sophie era așa de îndurerată încât se transformase. Dacă o enervez e posibil să mă trezesc și eu cu ceva rupt.
Am luat-o pe cealaltă parte și i-am luat capul în mâini Sophiei, obligând-o într-um fel să se uite la mine.
-Sophie! Sunt eu, gata...
Aceasta mă privea cu ceva ce părea a fi un strigăt de ajutor, mascat de un mârâit puternic. Nu voia ca Sam să o vadă așa.
După ce mi-am desprins ochii de pe chipul ei, am observat că Sam a ridicat un... Cuțit!
-Sam, nu!
