Jurnalul unei fete Moarte

✏ Capitolul 28 - Viata nu-i corecta

Spor la citit

Se întoarce cu fata spre mine putând să-i vad chipul.

Un zâmbet dulce se instalează pe chipul său, când se uita în ochii mei.

Pare un baiat în jurul vârstei de 15-16 ani. Un lucru nu înțeleg, el e directorul?

?: Te rog, nu plange. Sper ca afara n-ai arătat nicio lacrima.

Îmi șterg lacrimile, oftând ușor.

Eu: N-am plâns.. Imi era teama, când am intrat în aceasta încăpere, credeam ca directorul e aici și o sa țipe și el la mine.

?: Tata e directorul aici, dar nu se simte bine, asa ca m-am gândit să-i țin eu locul, spune așezându-se pe un scaun lângă mine.

Eu: Imi pare rau pentru tatăl tău..

?: N-ai de ce. Apropo eu sunt Bryan.

Eu: Beatrice, încântată.

Bryan: Au țipat multe persoane la tine?

Eu: Da ... aproape m-au și bătut..

Bryan: O sa ma ocup eu de ei, n-au dreptul sa facă asta.

Eu: Cat timp o sa stau aici?.

Se intinde pentru a lua câteva foi de pe biroul său, apoi le răsfoiește parca încercând sa afle ceva.

Oh ... cred ca sa uita la timp.

Bryan: Nu știu, presupun ca nu ti-au stabilit încă timpul.

Înghit în sec, parca așteptând sa intre cineva și să-mi spună ca o sa stau aici ani..

Bryan: Nu ai făcut nimic? Vreau să-mi spui tot adevărul. N-are niciun rost sa ma minti pe mine pentru ca eu nu sunt polițist.

Eu: E o poveste lunga..

Bryan: Presupun ca ție foame.

Eu: Mi-a pierit foamea de mult timp, as vrea doar un pahar de apa.

Se ridica de pe scaun și deschide un mic șifonier din coltul camerei.

Bryan: Poftim, spune dându-mi un bidon cu apa, apoi așezându-se din nou pe scaun.

Eu: Cred ca trebuie să-ți spun totul..

Bryan: Exact.

Eu: Acum ceva timp am primit un biletel pe care l-am ignorat. Am crezut ca e o gluma, dar nu era asa. Biletelele au continuat sa apara, amenințările cu moartea ma ingrozeau. Ultimul bilet m-a făcut sa cred ca totul o sa se rezolve, am făcut ce era scris acolo. M-am dus in acel loc.

Bryan: Dupa a venit politia. Un lucru nu se leagă. Cine a sunat politia a fost cu apel privat, am încercat sa descopăr numărul, dar n-am reușit.

Eu: Parca ziceai ca n-ai nicio legătură în povestea asta și ca pot să-ți spun tot.

Bryan: Am vrut sa ai încredere în mine și sa nu-ți fie teama.

Eu: Aha ... Eu cred ca știu planul lor..

Bryan: Adica?

Eu: Unul dintre prietenii șefului a venit țipând ca politia o sa apara în câteva minute, dar șeful lor tot îmi ținea mâinile prinse la spate. Nu s-a speriat nici măcar puțin. A rămas calm și le-a făcut semn celorlalți sa plece. Când politia a apărut s-a asigurat ca ma prinde, chiar dacă asa însemna să fie prins și el. Presupun ca planul lui a fost ca eu sa ajung în școala de corecție 100%. Eu cred ca el a sunat politia.

Bryan: Drăguțe detalii, puteai sa spui asta când ai povestit toată povestea!

Eu: Pff ... si eu care credeam ca ești calm! Era doar o teorie! N-am dovezii ca tot ce am spus e adevărat, poate nu a sunat el.

Bryan: O sa descopăr eu adevărul.. Si imi pare rau ca am tipat.

Eu: Ești doar fiul unui director.. De ce vrei sa te bagi într-o treaba murdara?

Bryan: Unele lucruri trebuie păstrate secret, nu crezi asta? , spune gânditor, uitându-se în vag.

Eu: Dar nu-i corect, eu n-am păstrat secrete.

Bryan: Viata nu-i corecta, deși din spusele tale se înțelege ca n-ai făcut nimic tot te afli în aceasta școală.

Eu: Daca nu ma crezi de ce m-ai întrebat tot?

Bryan: Nu pot sa am încredere nici măcar în mine, când o sa am dovezi ca spui adevărul atunci o sa te cred. Momentan poți sa pleci.

Usa se trântește de perete, apoi pe ea intră Teo.

Eu: Teo?

Teo: Hei, drăguțo.

Bryan: Închide usa după tine.

Eu dau sa plec, dar mana ei ma oprește închizând usa.

Teo: Sper ca nu te-ai purtat urat cu ea, Bryan!

Eu: Nu a făcut asta, dar tu cum ai intrat aici? N-au voie alți oamenii..

Ea oftează aruncându-se pe scaunul din piele, privindu-mă de parca ar spune "ai uitat cine sunt eu?".

********************************
Va urma