Ajuta-ma

8

Adam POV

Am plecat direct la sală. Trebuia să mă calmez până nu făceam bucăți ceva. M-am schimbat și am intrat în sală, unde am fost întâmpinat de Ethan.

- Ce faci, frate? N-ai mai dat nici un semn. Pe unde mai umblii?
- Am avut ceva treabă, îi spun după ce mă trag din îmbrățișarea lui.
- Te pregătești să dai lovitura?
- Așa sper. Tu ce faci?
- Dau o petrecere mâine. Vii?
- Nu știu. Am altceva în plan.
- Fac rost de marfă bună, îmi spune și îmi face cu ochiul.

Și prin marfă bună se înțelegea droguri și femei. Clar nu aveam să-mi merg. Voiam sa ies din lumea asta.

- Scuze. Nu promit nimic, spun și îmi fac loc până la sac.
- OK. Ce s-a întâmplat? Tu nu refuzi așa ceva.
- Să spunem că am găsit pe cineva, spun și îmi fac încălzirea.
- Fata pe care am auzit ca ai salvat-o?
- Mda.
- Te-ai înmuiat. O lași sa facă ce vrea din tine?
- Ethan, uite ce e, nu știi cum stă treaba așa că nu arunca vorbe.
- Bine. Nu te aprinde așa. Am s-o anunț pe Rachel că nu vii, spune în timp ce se retrage spre ieșire cu mâinile ridicate.
- Rachel?
- Roșcata care stătea lipită de tine data trecută.

Ethan dispare iar eu rămân blocat, încercând să-mi amintesc despre cine era vorba. După câteva clipe mi-o amintesc pe roșcată. Ne simțiseram bine de câteva ori însă nimic mai mult. Cel puțin așa speram eu să fie.

Mi-am scuturat tot corpul, ștergând imaginea lui Rachel și înlocuind-o cu a lui Emily. Imagini cu ea lipsită de apărare și drogata îmi invadează mintea. Îmi imaginez mutra lui Martin și încep să dau în sac.

Trecuse o oră de când îmi vărsam nervii pe sacul de box și încă mai aveam nervi. Eram ud de la transpirație iar mușchii protestau dureros. M-am lăsat pe bancă respirând greu. După ce mi-am recuperat suflul normal am mers să fac un duș și mă îmbrac.

M-am întors acasă și am adormit instant. Eram foarte obosit. Un bazait enervant mă face să îmi deschid ochii și sa caut telefonul. Un număr străin îmi apare pe ecran și ma încrunt.

- Alo?
- Bună ziua, domnule Sanders. Sunt doctorul Vince. În legătură cu domnișoara Lee. Am cerut analizele ei la urgență și au venit. As dori să vorbesc cu dumneavoastră.
- Sigur, spun și deja eram pe picior de plecare.
- Ați putea astăzi?
- Ajung în câteva minute.
- OK. Vă aștept atunci.

Am închis și eram deja în mașină, pornind-o la viață. Mușchii îmi protestau la mișcările rapide pe care le făceam pentru a ajunge mai repede la spital. Speram din tot sufletul că era bine.
Calc accelerația, trecând de câteva ori pe roșu. Mda. Sam avea să mă certe din nou. Parchez și o iau cu pași rapizi spre biroul doctorului Vince.

- Bună ziua! Mă întâmpină el. Luați loc.
- Bună ziua! Spun și dau mâna cu el. Mulțumesc. Ce s-a întâmplat?
- Analize domnișoarei Lee sunt surprinzător de încurajatoare.
- Ce vreți să spuneți?
- Se pare că organismul ei se luptă să își revină. Refuză să se dea bătut. Ce vreau să spun e că există marea posibilitate ca ea să se pună pe picioare. Dar va fi un drum lung plin de terapii și vizite la doctor.
- Nici o problemă. Va face tot ce îi spuneți. Iar asta e o veste minunată.
- Am înțeles de la agentul Winters că v-ați luat angajamentul să aveți grijă de ea.
- Da, asa este.
- Prea bine. Atunci îi voi semna fișa de externare și poate pleca.
- Mulțumesc mult. Vreau să vă cer o favoare.
- Sigur.
- Vreau să-mi recomandați cele mai bune asistente pe care le aveți. Nu vreau să fie singură nici măcar o clipă.
- Nicio problemă.
- Mulțumesc încă o dată.

Ies din birou cu inima ușoară și mă îndrept spre salonul ei. Îl anunț pe Jim că Emily va veni acasă în după amiaza asta, apoi bag capul pe ușă. Tom tocmai își strângea lucrurile.
- Bună, spun și intru cu totul.
- Bună ziua, domnule. Noi tocmai am terminat.
- Restul ședințelor le va face la mine acasă.
- Sigur. Ne vedem mâine. Pa Emily. La revedere, domnule Adam!
- Pa. Îmi dă drumul? mă întreabă cu speranța în glas.
- Da, spun și ma așez lângă ea. Vei ajunge după-amiază în siguranța casei mele. Nimeni nu va ajunge la tine acolo, spun și ii mângâi obrazul.
- Îți mulțumesc, spune și îmi zâmbește ușor.
- Cu multa placere.

Degetele îmi coboară spre buzele ei care se deschid ușor ca la comanda când le ating.

Emily POV

Simțeam ca ma topesc sub atingerea lui. Îmi doream atât de mult sa ma sărute. Momentul nostru este întrerupt de Sara.

- Mă scuzați, dar trebuie sa o pregătesc pe Emily de plecare, spune și intra cu totul.
- Sigur. Ne vedem acasă, spune și își retrage degetele.

Mă sărută pe obraz și iese radiind de fericire. După ce pleacă, Sara începe sa chicoteasca va o adolescenta.

- Clar e îndrăgostit de tine, spune și începe sa ma dezbrace.
- Crezi?
- Sunt sigura. La cata grija a avut de tine și are în continuare, nici nu ma îndoiesc. Plus, se uita la tine exact cum se uita soțul meu la mine.
- II voi fi veșnic recunoscătoare pentru ce a făcut. Dacă nu ar fi fost el probabil as fi fost moarta.
- Pare a fi un om bun.
- Este.

După ce m-a îmbrăcat cu hainele aduse de Adam, Sara a chemat doi asistenți și m-au pus într-un scaun cu rotile.

Adam POV

Am plecat zâmbind din spital și am condus încet. Abia asteptam sa o am din nou în casa mea. Când ajung acasă sunt întâmpinat de Candice.

- Ce face Emily?
- E bine. Vine acasă. E pregătită camera?
- Da.

Emily POV

Drumul până la Adam acasă a durat puțin peste 30 de minute din cauza traficului. Inima începuse sa-mi bată mai repede când am întrat pe porțile domeniului. Cat fusesem în coma nu dădusem prea multa importanta detaliilor și la ce era în jurul meu.
Abis acum observam ce curte mare are. Aleea care ducea la casa lui se întindea pe un kilometru sau mai mult. Gazonul ers impecabil, încă verde și tuns perfect. Când a cotit am văzut conacul inaltandu-se în fata noastră. Mașina lui era parcata lângă treptele care  duceau în casa. La baza scărilor stătea el cu bratele încrucișate peste piept și mișcând ritmic din picior. Era agitat. Mașina s-a oprit în dreptul lui. A coborât unul dintre asistenți și a scos din portbagaj caruciorul. Adam a venit și a deschis portiera.

- Bună.
- Bună.
- Lasă-mă sa te ajut.

Se apleacă și ma ia în brațe. As fi vrut sa pot pune un brat după gatul lui însă nu puteam. Pentru moment. Tom zicea ca fac progrese însă eu nu vedeam mare diferență. Am crezut ca o sa ma lase în scaun, dar el m-a carat peste scări și apoi m-a lăsat în scaun.

- Nu era nevoie, spun și obrajii îmi iau foc pentru ca toată lumea se uita la noi.
- Din păcate nu am rampă pentru scaun. Sper nici sa nu fie nevoie.
- Aaa.

Adam ne conduce în camera mea, unde ma aseaza pe pat. Asistentii au plecat la scurt timp după aceea. Adam i-a condus apoi a venit la mine.

- Cum te simți? ma întreabă așezându-se lângă mine.
- Mult mai bine. Spitalul ma îngrozește.
- Ma bucur. Vor veni Sara și încă o asistenta sa stea cu tine peste noapte. Pana atunci, te pot ajuta cu ceva?
- As vrea sa stau puțin afara. Dacă e în regulă.
- Nu e nici o problemă. Te scot pe terasa.
-Îți mulțumesc.

M-a luat în brate și m-a pus în scaun. Am profitat sa inhalez mai bine parfumul lui. Ce bine mirosea!
Mi-a așezat o pătura pe picioare și una pe umeri. A început sa împingă scaunul afara din camera, a luat-o spre salon de unde a ieșit pe terasa. În fata se întindea piscina iar după era gradina care se întindea cât vedeai cu ochii. Am simțit o adiere ușoară a vântului și am tras lacoma aer în piept. Era bine sa fii în viata. Și totul se datora acestui bărbat.

- Știi sa înoți? îl întreb cu privirea pierduta în albastrul apei.
- Da. În liceu am fost salvamar pe timpul verii. Mi-a placut. Mi-am propus sa învăț surf.
- Frumos. Eu nu știu sa înot, spun și îmi plec privirea.
- Am sa te învăț la vara dacă vrei.

Mi-am întors automat capul spre el privindu-l socata. La vară? Spera sa fiu aici pana atunci?

- Adam...
- Vreau sa fii aici, spune și își trage scaunul mai aproape de mine.
- Adam, nu știi mai nimic despre mine.
- Știu ce vreau sa știu și ce am nevoie sa stiu. Mi-aș dori totuși să-mi povestești despre copilăria ta.

Mâinile lui le cuprinse pe ale mele în timp ce privirea lui ma mângâia.