Stapanitorii Elementelor- Sceptrul Luminii

Julie si "Conacul e, de fapt, mai mare"

Si asa ajungem in prezent, adica momentul in care v-am povestit tot ce ati citit pana acum.
Vocea aia a vorbit serios cand a zis despre chemare. Poate ceilalti nu au simtit-o pentru ca nu au vreo legatura cu acel loc, dar eu am. Sa zicem.
Ok, nu radeti sau altceva, dar locul ala e casa bunicilor mei. NU RADETI! Sau orice altceva.
Mai pe larg. Casa este, defapt un conac mare si vechi, mostenit din generatie in generatie. Nu ca am fi bogati sau ceva. E doar o casa mare. Putem spune si asa.
Cand eram mici, eu si fratii mei ne jucam pe acolo si stateam aproape toata vara. Cand ne strigam unii pe altii, aveam cu totii impresia ca auzeam si alte voci, dar pe atunci nu luam asta prea in serios.
Ca sa stiti, scoala se terminase si incepuse vacanta de vara. Destul timp ca sa elucidam tot misterul asta. Acum fiecare aveam ceva cu un lucru anume. Vantul batea cand voiam eu, Anna pornea singura aragazul, Alex avea o noua pasiune pentru gradinarit, Tim facea experimente dubioase in cada (nu intrebati), Sarah avea o chestie cu bijuteriile din metal si bani, mai nou. Iar Laura nu mai atingea nici o planta.
Deci in momentul actual stam toti sase, plus fratele si sora mea, in fata conacului/casei mari. Tata si mama ne faceau cu mana din masina.
-Sa va distrati! a zis tata, facandu-ne cu mana de la volan.
-Si sa nu faceti vreo prostie! a adaugat mama.
Masina a accelerat si ne-a lasat intr-un nor de praf.
Conacul se inalta impunator in fata noastra.

In departare se puteau vedea muntii, iar lacul se intindea in spatele curtii. Fratiorul meu, Matt, a fugit imediat la usa enorma si a batut de era sa o scoata din balamale. Imediat, usa s-a deschis, si in prag a aparut Buni, cu zambetul ei mare pe fata.
-Ohhh, copii! Ce ma bucur sa va vad! a ciripit ea, in ciudatul ei accent frantuzesc.
Matt si sora mea, Theodora, o imbratiseaza si apoi fug inauntru sa il salute si pe Bunicul.
-Salut, Buni!
-Julie! Ne-a fost foarte dor de voi! Acum poti sa mi prezinti pe prietenii tai!
-Ok. Anna, Alex, Laura, Tim si Sarah, ea e... Buni.
-Oh, puteti sa imi spuneti Margaret, a ciripit ea din nou. Julie ne-a povestit atatea despre voi!
-Ok, trecem peste, am grabit-o. Intram?
Buni ne-a condus pe coridor. Anna m-a inghiontit.

-Accent frantuzesc. Nu glumeai.
Matt si Thea deja se facusera comozi. Gasca a facut cunostinta si cu Bunicul. Nu mai lungesc.
Ca sa va faceti o idee despre interior, va dau cateva ponturi. Mobila veche + tablouri multe = stil. Cel putin pentru Buni.
Am trecut pe langa sutele de tablouri, iar Buni ne-a aratat unde vom sta. Tim si Alex stau impreuna, la fel si Laura si Sarah si Anna cu mine.
In dreptul dormitorului lui Buni era un portret frumos cu ea tanara, intr-o rochie lunga pana la genunchi si de un alb stralucitor, cu modele aurii. Sarah s-a oprit in dreptul picturii.
-Oh! Ce frumos! Sunteti dumneavoastra?
-Da, am iubit rochia aia! a oftat Buni.
-Dar ce s-a intamplat cu ea? a intrebat Laura.
-Am pierdut-o! Era tot vara si batea vantul. L-am rugat pe Will sa puna rufele la uscat, iar rochia si-a luat zborul. Probabil a ajuns in lacul de langa casa. Of! a mai oftat Buni.
Pe scurt, Will e Bunicul. Si chiar nu se pricepe la rufe.
Am ajuns in biblioteca care ne servea si drept camera de relaxare.
-Ramaneti aici pana e gata masa? ne-a intrebat Buni.
-Sigur! Venim noi, am asigurat-o eu.
Buni a iesit si a inchis usa. Eram singuri in biblioteca imensa.

Puteam sa discutam planul.
-Sper ca stii ce faci, Julie! a inceput Alex. I-ai convins pe parintii nostri sa ne petrecem vara cu tine, intr-o zona fara semnal sau internet, cu idea ca vocea aia ne-a chemat aici!
-Sunt sigura de asta! am izbucnit. Plus, vocea parca venea din biblioteca.
-Si acum ce facem? Cautam prin toata imensitatea asta un difuzor sau ce?! a spus Tim.
-Nu e de glumit cu chestia asta, Tim! a spus Laura.
-Mai bine am recapitula tot ce stim momentan. Deci, avem ca un fel de chestii ciudate, niste puteri supra-naturale? a intrebat Sarah.
-Cam asa ceva. E o combinatie din cele 4 elemente ale lui Aristotel si niste combinatii dintre ele, am spus.
-Stai! De unde stii ca Aristotel a spus teoria elementelor? a intrebat Laura.
-Scria in manualul de chimie la "Istoria descoperirii atomului".
-Ooooo, nu! De ce am sarit peste asta? s-a plans ea.
-Gata! Ai promis ca vacanta asta nu te mai plangi de scoala! a calmat-o Anna.
Laura a tacut, iar eu am continuat:
-Din tot ce ni s-a intamplat, putem sa spunem ca avem fiecare cate un element. Si nu unul din Tabelul Periodic, Laura!
Dar ea oricum tacea.
-Eu cred ca am aerul, am continuat. Altfel, cum as fi putut crea mini-tornada?
-Eu sigur am apa! a sarit Tim.
-Eu am foc! Sigur am foc! IUBESC FOCUL! a zbierat Anna.
-Mai incet! a spus Alex. Eu cred ca am pamantul.
-Atunci Sarah si Laura au niste derivate, am spus. Cred ca sunt planta si metal.
-Dar mie nu imi place...!a inceput Laura.
-Taci! Nu vorbi de biologie! a spus Sarah.
-Pot spune ca ne-am dat seama toti. Acum, revenid la voce...am inceput.
Brusc, ceva a inceput sa suiere.
-E vocea aia din nou! a ingaimat Laura.
-Taci si asculta! i-a ordonat Tim.
Vocea nu spunea nimic. Doar suiera. Dar ne indica un loc anume.
-Capatul bibliotecii! am exclamat. Haideti!
Am fugit toti pana acolo, numai ca sa mergem intr-o fundatura.
-Acolo! striga Alex, si arata inspre o carte veche si prafuita.
-Ce sa fac cu aia?! intreaba Tim.
-Of, tu! zic eu, si trag cartea de pe raft.

In momentul acela s-a auzit un huruit, iar partea aceea din biblioteca a disparut, dezvaluind o incapere ascunsa imensa.

-Ce Dumnezeu?! am spus, aproape fara glas.
Apoi vocea. Din nou. De data asta mai clara si mai puternica.
In sfarsit! Ati ajuns. Ma plictiseam singur aici. V-am asteptat!

Hei, ne scuzati( da, suntem 2 autoare), dar am incurcat doua capitole asa ca trebuie sa cititi capitolul lui Alex inainte de cel al Annei care urmeaza. Numai asa o sa aiba sens povestea. Lectura placuta!