Diamantul lunii

          Prăpastia Brann era mărginită de un copac imens, la umbra căruia se afla o căbănuţă unde trăia cel mai vestit vrăjitor al ţinutului, Leith. Cel din urmă era, desigur, vestit datorită puterilor sale, însă şi datorită dependenţei sale pentru băuturile tari. În părţile mai îndepărtate era poreclit „vrăjitorul beat", însă niciodată nimeni nu a îndrăznit să îi spună asta în faţă. Pentru că mai  era știut, de asemenea, ca fiind un bătăuş şi jumătate şi se băga adesea în probleme. Însă în căbănuţa lui de la marginea prăpastiei Brann, lumea părea un loc minunat unde îţi poţi petrece viaţa... dacă ai o sticlă de tărie lângă tine.

         Era luni dimineaţă, soarele de-abia răsărise, când la uşa lui Leith se auziră mai multe voci străine. Vrăjitorul dormea dus în patul său acoperit cu o pătură pufoasă, deşi afară se dădea un război între trei prieteni. Cu inimile pline de vitejie şi de putere, Alexander, Estelle şi Melody încercară să îl trezească pe Leith. Bătură de mai multe ori în uşă, însă era în zadar. Vrăjitorul băuse prea mult ca să mai poată fi trezit atât de ușor.

         Neprimind niciun răspuns, Alexander intră val-vârtej în cabană, găsindu-l pe Leith dormind dus. Îşi roti privirea prin cameră, găsind o găleată plină cu apă. Deşi ştia că Leith va fi prost dispus, Alexander aruncă apa peste el. Un ţipat lung şi asurzitor se auzi în încăpere, iar cel din urmă sări din pat ca ars.

         ― Ce mama dracului? fură singurele cuvinte scoase de Leith, înainte să îi privească pe cei trei tineri care stătea în faţa lui.

       ― Bine ai revenit printre noi! vorbi Melody, zâmbindu-i fals.

       ― Cine sunteţi voi şi ce căutaţi aici? Cine v-a dat voie să intraţi?

        Melody îl privi dezgustată pe bărbat, încercând să îl facă să înţeleagă, din priviri, că vestimentaţia lui nu era potrivită. Leith purta în jurul brâului un material, ce avea rolul să îi acopere zonele intime. Estelle, pe de altă parte, era cât se poate de amuzată de situaţie, abţinându-se cu greu să nu izbucnească într-un râs isteric. Vrăjitorul înţelese insinuările fetei brunete, căutând în mormanul de haine de la capul patului, halatul său negru, acoperindu-se cu el. Îşi dădu apoi părul pe spate, arătând spre uşă.

         ― Acum v-aş ruga frumos să îmi părăsiţi dormitorul şi să mă aşteptaţi în camera de zi! zâmbetul prostesc de pe faţa lui Leith, combinat cu mirosul de băutură emanat de respiraţia lui, o făcură pe Melody să îşi dea ochii peste cap, mergând în camera de zi.

        Prietenii săi o urmară îndeaproape, aşteptând venirea lui Leith. În liniştea camerei, Melody putu să observe sumedenia de lucruri ce se aflau în aceea încăpere. Pe o masă în dreapta ei se aflau nişte sticle goale, ce păreau să aibă ani de când stăteau acolo, iar în stânga se aflau mai multe rafturi cu fel de fel de soluţii colorate. Undeva în faţa ei, poziţionată într-un colţ al camerei se afla o oglindă veche, murdară. Fata se privi preţ de câteva clipe, zâmbind nemulţumită. Părul roșcat îi venea până deasupra bazinului, acoperindu-i o bună parte din spate. Nu semăna la acest aspect cu fratele ei mai mic, Alexander. El avea părul brunet, tuns scurt. 

            Melody tresări puternic când uşa de la intrare se trânti de perete, pe ea intrând Leith.

            ― Cum ai...? încercă să întrebe Estelle, însă fu întreruptă de mâna lui Leith.

            ― Ce fac nişte copii la mine în casă? Căutaţi leac pentru îmbătrânire, pentru galbeni sau ce? În orice caz eu nu vă pot ajuta!

         Vocea vrăjitorului o făcu pe Melody să se încrunte. Privi noua vestimentaţie a bărbatului, ridicând dintr-o sprânceană. Pantalonii de pânză neagră a bărbatului păreau să duhnească mai rău decât orice alt obiect din casă. Peste pantaloni purta o bluză largă ce îi venea cu două numere mai mare şi care îl făcea să arate ciudat.

       ― Suntem trimişi de vechiul tău prieten, Callum! Îţi mai aminteşti de el? îi răspunse Alexander. 

      ― Callum, zici? De ce v-a trimis? A rămas fără praf de zâne?

      ―Nu, a rămas fără unicorni şi noi vom pieri în curând dacă nu faci ceva!

La media este Leith.