Ce te faci cand descoperi deodata ca ai niste puteri supranaturale bizare si ca soarta lumii e in mainile tale si ale gastii tale de prieteni la fel de bizari? Tu cum ai reactiona? Poate vrei un exemplu pe masura. O gasca de prieteni si povestea ast...
Isa parea de treaba. Nu stiu de ce nu am mai stat cu ea. Am plecat toti ca prostii si am stat in camerele noastre pana seara. Cand am intrat in dormitorul nostru, Alex s-a trantit imediat in pat si si-a luat telefonul. -Ce tampenie! Nu am pic de semnal! -"Dar ai o biblioteca!" Asta ar spune Julie. -Of, Julie e cum e! Dar o sa ma duc sa vad ceva pe acolo. Alex a iesit din camera si am ramas singur. M-am intins dupa mingea mea de fotbal. Cel mai probabil nu aveam unde si cu cine sa joc. Matt, fratiorul lui Julie, se oferise sa se joace cu mine, dar sa fim seriosi! Are vreo 7 ani, ce treaba sa am cu el! Am hotarat ca, daca tot nu aveam unde sa joc, sa ma plimb pe acolo. Am lasat mingea langa pat si am plecat din camera. Am gasit o usa care dadea afara si am iesit. Privelistea era inspre lac, si era un ponton pe care te puteai plimba. Instantaneu, mi-am amintit ce a zis Derp, ceva despre sirene. Sa nu ma intelegeti gresit, dar frate! Am vazut azi o harpie sau cum-i-se-spune adevarata! Asa ca acum sunt putin mai credul cu chestii d-astea. Am mers pe ponton si m-am asezat cu picioarele in apa. Ma simteam bine, dar totul era asa de ciudat! Mai ales ca acum simteam o legatura diferita intre mine si apa. O musculita din aceea mica si enervanta s-a apropiat de mine. Am dat cu mana ca sa o alung. Instantaneu s-a auzit un pleoscait. Am tresarit si am vazut un val ridicandu-se, apoi revenind inapoi in apa. Probabil eu l-am provocat, deoarece ala era un lac nu o mare, nu avea valuri. Am rotit mana si un vartej s-a rotit in apa. Am ridicat-o si o chestie ca un stalp de apa s-a inaltat in fata mea. Era genial! M-am jucat cu apa ceva timp, apoi am stat pe ponton, putin plictisit. Era deja tarziu si se insera. Am dat sa plec dar am auzit din nou un pleoscait. M-am intors, doar ca sa vad undele apei miscandu-se. Poate era un peste. Dar apoi am ramas cu guta cascata cand am vazut o fata spionandu-ma de sub ponton. Fata a scos un sunet speriat si s-a scufundat in apa, doar ca sa ii vad coada cum stropeste apa...stai putin, COADA?! Deci Derp nu se inselase! Sau nici nu stiuse, deoarece a zis ca-i doar un zvon. Chiar existau sirene in lac! Ce ciudat ca bunicii lui Julie traiau intr-un loc asa de genial si nu stiau nimic de asta! M-am aplecat pe ponton si am spotit: -E cineva? Liniste. -Chiar esti o sirena? Liniste. -O sa vorbesti vreodata? -...poate... Capul ei s-a ivit temator din apa. Parea de varsta mea. Avea un par lung si blond, aproape alb. Obrajii ei erau rosii si ochii ei erau verzi-albastrui, ca marea. Era destul de frumusica. Sa nu va aud...! -Cine esti? a intrebat. -Asta voiam eu sa te intreb primul, am spus. -Nu o sa imi faci nici un rau, nu-i asa? a intrebat din nou, parca speriata. -Nu, promit! Chiar jur! -Bine... Tu...poti sa... -Controlez apa? Mda, e complicat... Mi-a luat ceva sa ii explic toata povestea. -Oh, ce interesant! As vrea si eu ca viata mea sa fie la fel de palpitanta...a oftat ea. -Dar tu cum ai ajuns aici? Din cate stiam, sirenele traiesc in mare. O lacrima i s-a scurs pe obraz si am stiut ca am atins un subiect dureros. -Am locuit in mare. Imi e asa de dor de ea! Traiam acolo cu familia mea. Apoi au venit ei! Oamenii! Au lasat in apa lichide oribile, groaznice, unele mortale! Mama, tata si surorile mele s-au imbolnavit, dar eu nu. Au decis ca trebuie sa plecam, nu mai puteam sta acolo. Am luat-o in susul raului care se varsa in mare. Intradevar, lacul continua intr-un rau care, dupa spusele ei, se pare ca se varsa in mare. -Am inotat zile intregi fara oprire impotriva curentului si sensului raului, pana am ajuns in lacul acesta. Dar parintii mei! Si surorile mele! Lichidul cel groaznic si efortul depus i-a ucis pe toti! A inceput sa planga, cu capul pe brate, iar eu stateam acolo ca un prost si nu faceam nimic. M-am simtit ciudat cand i-am mangaiat obrazul, dar pur si simplu simteam ca asta ar trebui sa fac. Ea mi-a luat mana si a tinut-o asa aproape un minut in care am tacut amandoi. -Acum locuies singura, aici in lac, a adaugat ea dupa ce si-a revenit. De mult timp am tanjit dupa companie. Cineva care sa ma asculte si sa ma inteleaga. Si a si venit... -Pai, putem spune si asa, am spus putin incurcat. Dar tot nu mi-ai spus cum te cheama. -Numele meu e Shelly, a spus ea. -Dupa "scoica"? -Da! Iubesc scoicile... Nu am mai vazut scoici de atata timp... Tu? -Ah, eu sunt Tim. Defapt... -Ce e? -Defapt ma cheama Timothy...am spus asteptand ca ea sa rada sau macar sa chicoteasca. Dar nu a facut-o. Doar a zambit si s-a uitat la soarele care tocmai apunea. Abia atunci am observat ca in apa se misca ceva. Nu doar coada ei sclipitoare, ceva alb cu auriu plutea sub apa. Mi-am dat seama ca era ca o rochie. Era rochia bunicii lui Julie! Cea pe care o pierduse! Probabil Shelly o gasise plutind in apa si o luase. Sincer sa fiu, ii statea mai bine ei cu rochia. Din nou, sa nu va aud...! Am mai stat si am privit soarele care disparea. Shelly se culcase pe ponton, de parca dormea. Am ramas si m-am uitat cand la soare, cand la ea, ca un ciudatel. Deja se intunecase.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dinspre conac s-a auzit Alex care ma striga. Shelly a deschis ochii si s-a ridicat. -Trebuie sa pleci, nu-i asa? -Cam da... -Vei mai veni? -Daca tu doresti, sigur! Shelly a zambit si a sarit in apa, scufundandu-se rapid. Am ramas inca vreo doua secunde si am privit dupa ea. -TIIIIIIIIM! Zbieretele lui Alex m-au adus inapoi pe Pamant. Cand am ajuns inauntru, a dat buzna in fata mea. -Unde ai fost atata timp? Noi deja am mancat. -Nu am si eu voie sa ma plimb?! -Logic ca ai! Dar vino odata! m-a grabit Alex. -Ce e cu atata graba? -Isa a spus sa mergem imediat la Derp. Are ceva important sa ne spuna. Si nu cred ca e ultimul meme pe care l-a vazut sau ceva de genu'. Pare foarte important!
