Luna privește și tace. Doar zgomotul produs de razele sale când se ciocnesc de geam o deranjează. Luna privește și tace.. o privește pe ea mai exact. Somnul nu și-l mai găsește de mult... nici ea, nici luna... Chiar și fără somn, natura nu i-a răpit frumusețea. Părul castaniu încă îi cade dulce pe umerele lăptoase, netede și imortale. Aceleași buze coapte, roze și pline de șoapte și chemări susură tainic fără a fi înțelese. Of! Și ochii! Acei ochi curați și migdalați! Acei ochi triști, reflectând o mare și necruțătoare suferință! Of, Doamne! Of, inimă! Ființă preafrumoasă! Din lacrimile tale îți curge viața și viitorul! De ce te doare, de ce plângi, de ce vrei să te duci după el? Dragostea sa e aici cu tine, mereu va fi, să nu te îndoiești o clipă! Du-te la geam și răspunde la bătaia razelor de lună, privește steaua ce strălucește în ochii tăi!
Putea să jure că acea stea s-a desprins o clipă din negura jilavă a nopții și licărind ușor i-a spus „Te iubesc! ”.
