Ce a spus vulpea?

Capitolul 5

Restaurantul nu era cine știe ce. Era drăguț și toate cele, dar era prea simplu pentru gusturile mele.
Îi puteam auzi pe oamenii de la celelalte mese cum şuşoteau în japoneză despre mine.
—Ăla nu e Jeffrey Summers-senpai, Ayashi?
—Takumi, uite-l pe directorul de la Hello Industries.
—Fata aceea e iubita lui Summers-sama?
Și discuțiile pot continua, dar nu îi bag in seamă.
Presupun că asta o să fie știre de primă pagină, peste câteva zile, când o să ajungă la urechile presei. Parcă îmi imaginez titlul. Şoc!Jeffrey Summers, directorul firmei Hello Industries și-a scos pentru prima dată iubita în oraș.
Mă abțineam să nu râd când mă gândeam la porcăriile astea, sincer, asta până când vine un chelner la noi și ne ia nota.
—Ramen și sake, spunem eu și Sungji, în același timp, iar chelnerul începe să zâmbească.
—Sake?Credeam că mă conduceți acasă, domnule Summers?zice Sungji, într-un final.
—Te duc, dar nimănui nu poate să îi strice un pahar micuț de tărie, nu-i așa?
Zâmbesc strâmb și îmi scot pachetul de țigări și îl pun pe masă. Kim îmi atrăsese atenția să nu mai fumez, dar nu dau doi bani pe ce spune el.În fond, cu sau fără viciul fumatului, oricum murim până la urmă.
Seju mă sunase de peste 20 de ori, dar i-am băgat apelurile în așteptare. Măcar o noapte pe lună să îmi dea pace, pe bune.
Am mâncat și Sungji continua să îmi spună că nu trebuia să plătesc și pentru ea, dar îi spuneam să nu își facă griji. Totuși, eu o invitasem în oraș și ce fel de bărbat aș fi dacă nu aș plăti și pentru ea.
Chiar dacă sake-ul nu e o băutură alcoolică tare, mă amețise destul de mult. Nu puteam să conduc drept până la ea, care aflasem că locuia în celălalt capăt al orașului. Apartamentul meu, în schimb, era mai aproape.
—Îți dau bani pentru taxi, când ajungem la mine, sau dormi la mine?întreb, când ieșim din restaurant.
Îmi apring o țigară și las ușa de la mașină deschisă.
—Să dorm la dumneavoastră?întreabă, cu jumătate de gură.
—Dacă dorești, da.
—Nu pot, domnule Summers. Nu s-ar cuveni să dorm la șeful meu.
Arunc țigara pe jos, chiar dacă nu fumasem nici jumătate din ea și mă apropii de Sungji, luându-i fața în palme.
—De ce, domnișoară Ju?Te temi că am putea face ceva...ce nu ar trebui?
Începe să tremure.
O mângâi ușor pe obraz, iar ea se înroşeşte.
—Am o canapea în camera de zi, pe care o pot întinde. Tu poți dormi la mine în cameră. Asta dacă vrei să dormi la mine. Desigur, pot să îți plătesc taxiul, dacă vrei să pleci acasă.
Se scarpină în cap, uitându-se în pământ.
—O să dorm la dumneavoastră, răspunde, înroşindu-se și mai tare.
—Bine atunci.
Ne urcăm amândoi în mașină și pornim spre apartamentul meu.
Seju continua să sune și nu m-ar mira dacă, din cauza disperării, aș găsi-o stând la masa din bucătărie și aşteptându-ne, pentru că are și ea cheie de aici, în plus.
Sunt totuși surprins atunci când intru și observ că toate lucrurile sunt la locul lor și nu e nimeni aici.
Sungji trece, timidă, pragul și stă în picioare, în hol. Era al naiba de rușinată.
—Stai jos. Dacă ești obosită, poți merge să dormi, îi atrag atenția, în timp ce îmi desfac nasturii de la cămașă și intru în baie, pentru un duș lung și fierbinte.
Ea încă era în camera de zi când terminasem duşul și nu înțelegeam de ce se înroșise atât de tare, până când mi-am dat seama că eram îmbrăcat numai într-o pereche de boxeri. Se holba la umflătura din boxeri și când realizează că o fixam cu privirea, își lasă capul în jos, rușinată.
Nu spun nimic și merg în camera mea, închizând ușa și schimbându-mă în niște pantaloni scurți și un tricou negru, cu imprimeu care, cu timpul, s-a șters.

***

Sungji e prima fată care dormise la mine și căreia nu i-am tras-o și, dintr-un oarecare motiv, mă simțeam bine.
Nu avusese haine de schimb, ceea ce era din vina mea. Puteam să îi dau bani pentru un taxi, dar ea preferase să vină aici.
Îi dădusem un tricou de-al meu, care îi era mare. De asemenea, e prima fată pe care o las să îmi poarte hainele.vÎn fine, tricourile.
Și Seju le poartă uneori, dar fără acordul meu. Uneori, când era weekend și mă trezeam, o găseam în vreun tricou de-al meu, bluză, ori hanorac, bându-şi cafeaua. Niciodată nu i-am atras atenția în privința asta. Părea fericită când purta hainele mele. Cine sunt eu să îi confisc lucrurile care o bucură, totuși?

***

Sungji era al dracului de adorabilă când se trezea. Era vreo 10 dimineața când deschisese ușa de la camera mea și ieșise, timid.
Întinsesem canapeaua, dând măsuța la o parte. Rămăsesem doar în perechea de pantaloni scurți și, noroc că eram învelit, pentru că începuse să mi se scoale. Era așa drăguță, îmbrăcată în tricoul meu, care îi era larg.
Se uită la ceasul electronic de la cuptorul cu microunde și tresare.
10:37
—Domnule Summers, am întârz... Începe, dar îi fac semn să tacă.
—Nu trebuie să îți faci griji, mormăi, ridicându-mă de pe canapea și frecându-mă la ochi.
Se dă câțiva pași în spate, realizând că încă purta tricoul meu, așa că intră grăbită înapoi în cameră.

***

Când ajung la etaj, Seju aproape sare pe mine. Tremura de nervi.
—Te-ai culcat cu ea?întreabă, încercând să se calmeze.
—A dormit la mine.
Își incleştează pumnii.
—Dar am dormit în încăperi diferite, continui, deschizând ușa biroului meu.
Își descleştează pumnii, ducând mâna la frunte și oftând.
—Pot să îți explic.
Întind mâna, vrând să o iau în brațe, dar mi-o împinge.
—Nu am nevoie de scuzele tale idioate, mormăie, vrând să plece.
O prind de mână, smucind-o și trăgând-o spre mine.
-—Mi-o datorezi. Sau ai uitat de ce ne-am despărțit, acum 10 ani?