Poveşti scurte

Renegata

Imaginează-ți un front de luptă. Destul de înfricoșător pentru un novice. Din nefericire, toți eram noi recruți pe acel teren al dezolanței. Adierea purta cu ea strigătele oamenilor în valuri neuniforme spre urechile noastre. Un fior rece mi se strecură pe sub rochița subțire. Era un firicel de vânt slab, dar îmbătător. Mi-am deschis ochii. Priveam fix întregul peisaj plin de martiri, iar în gând mi se strecura doar un cuvânt pe care îl auzeam din ce în ce mai tare. "Luptă". Era momentul să-mi ridic încă o dată arma și să lupt pentru a supraviețui. Imagini fantomatice mi-au trecut prin gând cu repeziciunea unei clipiri. Printre cele câteva peisaje din locurile bine cunoscute și dragi sufletului meu, am zărit și chipurile triste, vesele, pline de emoție ale prietenilor mei, ale membrilor familiei și chiar ale unor necunoscuți pe care îi vedeam zilnic pe drumul spre sat, dar niciodată nu m-am oprit să le vorbesc. Îmi cereau ajutorul prin acea închipuire. Un pas în față. Cu mâna sprijinită în pământ am zgâriat bucățile de piatră până când sângele a început să-mi țâșnească, și, parcă odată cu iesirea acestuia s-a eliberat și ultimul strop de durere fizică. Cu toate că eram doar o fetiță firavă nu puteam sta cu mâinile în sân. Mă pregătisem intens pentru aces moment. Cu un răcnet gâtuit, însă plin de înțeles, războinicul de lângă mine s-a ridicat și a spart bariera imposibilului înjungiind chiar inamicul din spatele meu. Mi-a zâmbit timid zicând în șoaptă "baftă micuțo".
Era apogeul, mi-am scuturat rochița mov de pământ și am înaintat spre inamici. Mă priveau râzând, ca și cum aș fi fost un ghemotoc de praf în vânt. Furia din priviri mi se întețea cu fiecare secundă. Simțeam cum puterea crește în mine, până când, o ceață albăstruie m-a învăluit. Mi-am deschis domol ochii ce străluceau din pricina puterii acumulate, astfel orbindu-mi dușmanii. Cu ambele mâini împreunate am reușit să îl lovesc cu una dintre magiile mele pe cel ce râdea cel mai cu poftă. Studiasem mulți ani magia întunecată, mai ales după ce am fugit de acasă. Devenisem o renegată, însă luptam pentru binele altora, nu doar al meu, precum sora și familia mea obișnuiau. Pentru ei conta doar regatul. Nici o clipă nu au ales să protejeze sătenii, ori oamenii de jos. N-am putut accepta, așa că, într-o zi când abia împlinisem 14 ani, mai precis cu trei ani în urmă, am plecat. Fusesem mereu cea cu principii diferite, uneori nefaste pentru ei, așa că nu s-au sinchisit să mă caute.
Înaintam cu pași micuți, însă preciși spre cel prins în capcana magiei mele. Aceasta îi devora sufletul prinzându-l într-o strânsoare din care îi era imposibil să scape trei zile la rând. Știam că dacă îl lăsam acolo avea să mă caute și să mă ucidă cu prima ocazie. Nu voiam să risc. Am ridicat mâinile invocând puterile naturii, mai precis, tainele pământului. I-am cerut să se formeze un teren acid care să îi ardă picioarele până ar fi urlat în chinuri. La final l-am blestemat cu acele cuvinte interzise de către lumea bună. Fiecare îl lovea slăbindu-i forța vitală. În scurt timp, din vrednicul cavaler cu armura roșiatică și păr negru a rămas doar o carcasă goală în care, cândva, sălășluia un suflet.
Profitând de diversiunea creată, cu agilitatea unei feline am trecut de stânca ce îmi oprea calea, ajungând pe un alt teren de luptă. Simțeam prin prisma puterilor mele cum inamici veneau. Pesemne cel abia ucis apucase să trimită un semnal de alarmă. M-am adăpostit în spatele unei tufe scunde. Calculasem toate posibilitățile, nu aveau cum să mă vadă acolo. Lupta abia începuse, iar eu trebuia să supraviețuiesc și să-mi găsesc prietenii.