Băiatul cu Ochelari

Capitolul 1

,,Nu ești bună de nimic! Nimeni nu are nevoie de o persoană așa ca tine! Areți dezgustător, provoci greață tuturor ce îți ies în cale! Niciun băiat nu s-ar uita la tine, mai de grabă, ar fugii mâncând pământul, de parcă ar fi vazut un monstru. "

Stop!

Gândurile negre din trecut încă îmi dau târcoale. Mi-am petrecut 16 ani din viață fiind batjocorită de felul în care arăt, fiind exclusă din toate jocurile ce aveau rolul de a-mi face copilăria normală, ca a orcărui alt copil. Mai exact, din tot ce a însemnat o viață normală, care trebuia trăită până la această vârstă. Toate acestea din cauza felului în care arătam. Kilogramele mele în plus nu făceau decât să îndepărteze lumea de mine, lăsându-mă în singurătate. Singurul și unicul lucru pe care l-am avut aproape a fost familia, care m-a iubit așa cum eram, cu bune și cu rele. În rest, toată viața am îndurat numai batjocuri și suferință.

Dar, ca orice altă poveste tristă, există și o continuare mai fericită. Vara aceasta am lucrat din greu pentru a obține lucrul pe care totdeauna mi l-am dorit, și anume, un corp normal. Nu spun că a fost ușor să obțin acest lucru, dimpotrivă a fost al naibii de greu, dar niciun lucru nu este imposibil de realizat atunci când ai o voință mare. Sper ca de acum să fiu tratată ca o persoană normală, mai ales că de astăzi pot spune că un nou început mă așteaptă.

Nu mi-a venit să cred atunci când, cu 2 luni în urmă, mi s-a oferit să studiez la unul din cele mai bune licee din New York. La început am crezut că e o farsă, că cineva își bate joc de mine, dar până la urmă am realizat că era cât se poate de adevărat. Bucuria pe care am simțit-o în acel moment și ocazia de a avea un nou început m-a motivat și mai mult în obiectivul meu. Astfel, uite-mă aici, pregătită să îmi duc viața la un alt nivel.

-Rebeca, grăbește-te! Șoferul e deja aici!

Vocea mamei se aude din bucătărie făcându-mă să tresar și să mă ridic ca arsă din pat. M-am pierdut prea mult în propriile gânduri că nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul.

Merg în grabă la baia ce se află vizavi de camera mea și fac un duș rapid. Aveam în plan să fac asta mai devreme dar alarma telefonului nu a avut destulă putere pentru a mă trezi, decât după câteva încercări.

Las stropii fierbinți să îmi inunde pielea, apoi îmi șamponez părul și corpul. Aroma de ciocolată a gelului meu de duș îmi alimentează starea de foame, lăsându-mă cu speranța ca mama să îmi fi pregătit ceva de mâncare.

Îmi termin rapid dușul și mă strecor în halatul alb, pufos, ce mă aștepta pregătit. Îmi usuc repede părul și îl aranjez, trecând de câteva ori piaptănul prin el. Mă îmbrac apoi cu tricoul gri și blugii negri pe care mi i-am pregătit de aseară și îmi aranjez puțin fața cu niște rimel și fond de ten. Mă simt așa de ciudat să îmi văd camera atât de goală, aproape toate lucrurile fiindu-mi împachetate și îndesate în valiza neagră de lângă ușă.

-Rebeca!

Vocea mamei se aude din nou, de data aceasta puțin mai impunătoare, făcând să îmi apară un mic rânjet pe față. Mama nu este genul acela de femeie severă, ba din contră, dar nu îi place să pozeze prost în fața oamenilor, în cazul de față, a șoferului care mă așteaptă de mai bine de 30 de minute.

-Vin acum! Spun ridicându-mă de pe scaunul din fața oglinzii pe care am stat pentru a-mi realiza machiajul.

Îmi privesc încă o dată reflexia în oglinda dulapului meu alb pentru a fi sigură de rezultat. Mereu mi-am dorit să pot purta haine mai strâmte, fără să îmi fie rușine de cum arăt și, uite-mă aici, privind persoana din oglindă care nu aș fi crezut vreodată că voi deveni. Viața ne surprinde pe toți. Uneori plăcut, alteori mai puțin plăcut. Important este să fim mereu pozitivi, așteptându-ne la binele care, până la urmă, se va întâmpla.