"În ce trebuie să creadă tânărul ?!"
Probabil toţi aţi citit afişul... l-am citit şi eu... şi mi s-a părut că este o temă care poate provoca o discuţie. Cu toate că, dacă aş fi văzut eu acest afiş, atunci când aş fi avut nevoie de el, cu acest enunţ – "În ce trebuie să creadă tânărul" –, să vă spun drept, nu aş fi venit la această conferinţă. Şi să vă spun şi de ce. În primul rând, pentru că eu nu citeam afişele pe care vedeam sigla ASCOR, eu credeam că e o firmă de ţigări fără filtru, semăna cu firma ASTRA (noi avem nişte ţigări moldoveneşti care se numesc ASTRA), iar dacă, din plictiseală, l-aş fi citit, aş fi avut răspunsul gata: în ce poate crede un tânăr sau la ce poate îndemna un călugăr descurajat, să creadă? Răspunsul este atât de previzibil, încât eu sunt pus în situaţia sau de a dezamăgi pe acel tânăr sau să schimb titlul conferinţei. Şi atunci, ţinând mult la tânărul care, desigur, nu este în această sală -, fiindcă cei pe care am fi vrut noi să-i îndemnăm să creadă "în ce trebuie", tocmai de asta sunt greu de "pescuit" pentru că niciodată nu se află la aceste întâlniri - eu nu voi schimba foarte mult titlul, voi spune [doar] nu în ce, ci Cum trebuie să creadă un tânăr. Dar, ca să nu fim cu totul previzibili, ca să le dăm o şansă acelor tineri, eu voi încerca să-mi răspund şi mie, înainte de a porni la discuţia despre cum trebuie să creadă [un tânăr], totuşi, în ce trebuie să creadă?
Eu cred că un tânăr trebuie să creadă în curaj înainte de toate, un tânăr trebuie să creadă în biruinţă, în biruinţa vieţii, în biruinţa morţii. Un tânăr prin asta rămâne tânăr, dacă nu îşi pierde acest curaj, setea de a înfrunta, de a înfrunta viaţa, de a înfrunta moartea, de a-L înfrunta pe Dumnezeu, la urma urmei!, de a înfrunta şi de a învinge. Dar cum să-L înfruntăm noi pe Dumnezeu?! Cum să-L învingem?! Aşa ca Iacob care s-a bătut cu îngerul! Şi ştiţi de ce îndemn la înfruntarea lui Dumnezeu şi cred că este posibilă înfrângerea Lui de către un tânăr? Este o vorbă: dacă vrei să învingi un duşman sau să-l câştigi, fă-ţi-l prieten. Şi eu cred că a-L înfrânge pe Dumnezeu, pe acest "duşman" al nostru, înseamnă a-L face prietenul nostru.
De ce am propus să discutăm despre felul cum trebuie crezut? Tocmai pentru faptul că este cea mai banală temă, pe care atât de des am auzit-o, încât o trecem cu vederea de fiecare dată. Şi vreau să mă opresc la cele mai banale aspecte ale credinţei noastre pe care nici cei care ne propun şi ne îndeamnă la discuţie "despre cum trebuie să credem" nu le mai au în vedere. Ni se propun discuţii despre eclezi... ziologie – ce cuvânt greu! - , despre tot felul de nuanţe de la nu ştiu care sinoade care sunt toate interesate, dar... Pentru că dacă vrei să te dai deştept astăzi într-o confruntare, trebuie să pronunţi de exemplu cuvântul "apocatastază", pentru că toţi deştepţii nu-l cunosc, nu l-au mai auzit, oriunde printre scriitori, unde vreţi, e un cuvânt nou, ciudat [nu există în dicţionar]. Şi mai sunt cuvinte din astea. "Eshatologic", de exemplu. Aşa că, este un mare pericol, un mare risc, ca noi, încercând să fugim de banal, să cădem într-o banalitate şi mai mare, în care ne înarmăm cu o grămadă de cuvinţele frumoase, interesante, dar care, până la urmă, nu ni-L apropie deloc pe Dumnezeu şi, paradoxal, nu ne întăresc deloc în credinţa aceea pe care noi vrem să o apărăm cu aceşti termeni.
De asta am zis că lucrul cel mai important şi prim pe care trebuie să-l facă nu doar un tânăr, noi toţi suntem tineri, este să înfrunte realitatea asta posacă. Noi trăim un Testament care se cheamă nou şi tindem să devenim omul nou, asta ne-a adus Hristos, adică o continuă întinerire: "Codrule, codruţule, tu, din tânăr precum eşti, tot mereu întinereşti", numai că, de data asta, noi nu ne mai tânguim în faţa codruţului, pentru că el, săracul, va trece, "va trece şi cerul şi pământul, dar cuvintele Domnului nu vor trece". Aşadar, lucrul care trebuie făcut este să ni-L apropiem pe Dumnezeu. Şi începutul este tocmai înfruntarea lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să recunoaştem: [Dumnezeu] ne şochează, ne surprinde şi chiar ne incomodează de prea multe ori, iar noi, acceptând cu o falsă şi aparentă docilitate aceste nelămuriri pe care le iscă Dumnezeu în mintea şi în inima noastră, nicicum nu reuşim să ajungem la El. Lucrul acesta pare şocant, dar aşa ne-a învăţat Dumnezeu să fim. El ne spune să nu fim "căldicei". Să fim fierbinţi! El ne spune că, dacă suntem căldicei, ne scuipă. Citiţi Psaltirea lui David, să vedeţi cum Îl şantajează David pe Dumnezeu: "Doamne vino ca să nu râdă popoarele, să nu întorci din cauza mea, din cauza păcatelor mele, Faţa Ta, să nu se ruşineze cei ce nădăjduiesc în Tine, din pricina mea, Doamne. Ce-Ţi va folosi de mă voi pogorî în pământ, oare sângele mai laudă?" Uitaţi cum Îl şantajează David pe Dumnezeu! "Doamne, Tu m-ai zidit, n-ai încotro, vrei nu vrei mântuieşte-mă. Ce-o să zică lumea?"
