O poveste de neuitat

Introducerea

           Adanc in inima Londrei, din Anglia, in timpurile medievale, era  un castel foarte mare, dar frumos, in care traiau Regele Angliei, Arthur, si sotia sa, Regina Mary. Impreuna aveau o fiica, Printesa Ella, in varsta de 16 ani. Palatul, cum am spus, era grandios, cu foarte multe scari si tot atatea camere, de te pierdeai in el. Parintii regelui fusese omorati de o vrajitoare, asa ca Regele Arthur nu agrea vrajitoria, de-asta a dat ordin in regat sa fie omorate toate vrajitoarele.

    Printesa Ella era o fata foarte cuminte, respectuoasa, dar si foarte darnica. In timpul saptamanii se ducea in sat sa duca daruri, haine si dulciuri la copii, si galbeni la oamenii saraci. Intr-o zi, cand printesa s-a dus in sat, a vazut un baiat pricajit care plangea. S-a dus la el si i-a spus:

Ella: Cum te cheama, baiatule frumos ?

El facuse o pauza cand a vazut-o, era foarte frumoasa, avea un par blond scurt, un corp perfect, frumoasa la fata, ochii albastrii, iar buzele ei erau ca niste pernute.

David: Buna ziua Printesa, numele meu este David, spuse incet printre lacrimi.

Ella: De ce plangi, David ?

David: M-a trimis mama in sat sa cumpar de mancare si pe drum m-au atacat niste hoti, si mi-au luat toti banii...

Ella: Stai linistit, uite aici o punguta cu galbeni si niste haine. Si numai plange !

David: Multumesc, Printesa !

In drum spre casa, David se tot gandea la ea si la chipul ei frumos, practic nu putea sa si-o scoata de cap. Cand a ajuns acasa, i-a dat mamei lui banii si hainele. Mama lui era o vrajitoare rea, aspra cu el, si era genul de femeie care obtinea ce voia.

Jane, mama lui David : Cine ti-a dat hainele ?! Si de ce ai mai multi bani decat ti-am dat ?

David: Pe drum m-au atacat niste talhari si mi-au luat toti banii, apoi in sat m-a vazut Printesa si mi-a dat lucrurile.

Jane: Nu ti-am zis sa nu vorbesti cu Familia Regala ? Doar stii ca au dat ordin sa omoare toate vrajitoarele din regat !

Atunci Jane a luat hainele si le-a aruncat in soba pe foc, si l-a batut zdravan pe David. 

    Nici Printesa Ella nu l-a uitat pe David, s-au indragostit amandoi pe loc. Cand a ajuns la palat s-a inchis in camera si a inceput sa deseneze chipul lui David. El are 15 ani, un par negru inchis, inalt, bine facut, cu ochii verzi. In acea perioada, odata pe an, se facea un bal mascat pentru Familia Regala.

Vrand sa o mai vada inca o data pe fata care nu o putea uita, care o visa chiar si noaptea, a sterpelit niste imbracaminte si o masca si s-a dus la bal. La acel bal era invitata doar lumea de rang inalt, membrii ai Familiei Regale si cativa oameni din nobilime. 

Poate ca divinitatea a vrut ca nici o garda de-a tatalui sau sa fie prin preajma. David privi camera printesei, aproape cu gura cascata. In viata sa nu a vazut asa ceva: patul de matase, picturile cu zei, regi si ostasi decorand peretii vechi, zeci de rochii din cel mai fin brocart aranjate in ordine intr-un sifonier din lemn de mahon... Dar, pentru el, nimic de acolo nu era mai frumos decat ea. Statea pe balcon, mainile-i tremurande strangand balustrada iar fiecare pas al lui catre ea ii facea inima sa bata din ce in ce mai tare. Luna ii privea parca, stralucind deasupra palatului iar reflexia ei difuza in apa golfului facea ca nenumaratele vapoare care ieseau si intrau in port sa para ca mici buburuze negre. David zise, sovaitor:

- Printesa... e o seara atat de frumoasa...

Ella zambi si se apropie de el, inlaturand usor matasea fina si vaporoasa a furoului care ii acoperea sanul alb. La vederea acestuia, baiatul dori a privi in alta parte dar cuvintele ei il fermecau:

- Mai frumoasa ca mine?

- Nu, spuse el. Nu e nimeni mai frumos ca tine.

- Lingusitorule, spuse ea chicotind.

      David stia ca ceea ce se intampla e interzis. Un taran ca el, lucrator al pamantului, nu ar trebui nici macar sa priveasca inspre o printesa, o fiica de rege, cu sange nobil curgandu-i prin vene. Dar, sub plapuma linistita a noptii, nimeni nu e rege sau supus. Toti sunt la fel, uniti de dragoste, de dor, de tentatie.

Il saruta. Buzele ei pareau ca sunt cele mai fine petale de trandafir ce creste in mijlocul campului. Ele il ardeau, mai ceva ca cel mai aprig soare din mijlocul verii. Nu mai facusera niciodata asta, nici nu stiau de unde sa inceapa, dar ceva in adancul lor stia. Un instinct primal izvorat din iubire ii indemna la tot ce era mai frumos.

Au ramas goi, rusinea citindu-se pe fata lor dar aceasta fu rapid inlocuita de ardoare si bucurie. Fiecare atingere, fiecare sarut, fiecare soapta le ridicau celor doi sufletele in aer, pana aproape de luna care ii mangaia din vazduh. O astfel de iubire era atat de trista... binecuvantata de natura, blestemata de oameni.

Durere... dar apoi placere. Ella tremura, alternand intre cele doua stari. Nu stia ca va fi atatde... intens, atat de viu. Era femeia lui, iar el era barbatul ei, eraucontopiti intr-o singura fiinta magica, cu pasiune in loc de inima si dragoste in loc.