Cartea Intai

Partea întâi

Vântul adia ușor creând cercuri concentrice pe oglinda lacului din fața casei de vacanță. Lara contemplă acest eveniment la care lua parte. O cioară cu croncănitul ei sumbru trecu pe deasupra creștetului ei, anunțând parcă ceva tragic. Luă o piatră de pe mal și o aruncă în apa de un clar tulburător. Se mai plimbă câteva minute pe mal și apoi o luase în sus către casă. Avea atâtea de făcut, să aprindă focul în șemineu, să șteargă praful ce s-a pus cu lunile, să facă o baie și în final să se odihnească.

În casă domina liniștea, o liniște plăcută. Praful era dovada vie că lucrurile nu au mai fost atinse de cineva de multă vreme și că timpul nu stă nicidecum. Își făcuse o cafea cu două lingurițe de zahăr, dădu drumul la muzică și începu să deretice prin cameră. Era o căsuță mică, cu o priveliște covârșitoare. Aici venea mereu, aici era cuibul în care se adăpostea când vremea se strica. Sisi își băga și ea coada printre cărțile aranjate cu meticulozitate într-un raft, dar Lara era prea absorbită de ceea ce făcea ca să o mai certe.

Spre seară reuși într-un final să termine curățenia, deci de acum urmau două săptămâni de relaxare. Își schimbă hainele murdare, îmbibate cu praf și soluție de curățat și urcă la etaj să își dea drumul la o baie fierbinte. Lăsă apa să curgă în cada imensă și se duse în dormitor să deschidă ușa la balcon să intre aerul somnoros de vară. În depărtare zări farurile unei mașini, însă nu dădu importanță, întrucât zona era populată de multe case de vacanță. Cina era și ea gata în două ore, deci clipele de relaxare începeau. Coborî în bucătărie, cu gândul zburând în altă parte și de abia auzi soneria de la ușă. Se întrebă cine putea fi la ora asta, așa că nu deschise.

Puse puiul și cartofii la cuptor și plecă să facă baie.

Clăbucii parfumați îi atinseseră pielea sensibilă atunci când Lara luă contact cu apa fiebinte. Așteptase momentul acesta toată ziua. În acel moment primi un mesaj pe telefon, îl auzise sunând din cealaltă cameră, dar ignoră semnalul și se bucură de acest omagiu adus ei după o zi de muncă.

Se simțea curată și mirosea atât de bine. Din bucătărie savoarea puiului îi lăsa gura apă. Următoarea oră a decurs în cea mai plăcută liniște, se auzeau doar îmbucăturile ei repezite și pe nerăsuflate.

Pe la ora 12 pm urcă și ea într-un final spre dormitor. Aerul din cameră era răcoros și revigorant. Închise ușa și se trânti pe patul dublu de un confort de nedescris. Își verifică telefonul, uitând total de mesajul primit în urmă cu câteva ore. Rămase surprinsă. Era el. O invita la o plimbare. Din fericire ea era plecată așa că îi răspunse aproape cu un zâmbet că nu este disponibilă, s-a retras la casa ei de vacanță pentru cel puțin două săptămâni. Dar spre surprinderea ei, el i-a zis că știe și tocmai de aceea o invita la o ceașcă de cafea pe malul lacului. Mai că scăpă telefonul din mână. Dar cum e posibil așa ceva? Și tot era cel care sunase mai adineauri la ușă? A lui sa fi fost mașina pe care o zărise atunci când era în balcon?

Adormi neliniștită cu gândul la el, că mâine îl va revedea și că ea se retrăsese aici tocmai pentru a se îndepărta de el.

Noaptea trecu în neștire, fiind deranjată doar de cântecul greierilor de afară. Dimineața se anunța una înăbușitoare, cu niște nori care tronau ca niște bile de plumb deasupra zonei. O ploaie cu tunete se anunța către seară.

Primul instinct a fost să deschidă ușa de la balcon și să se minuneze de priveliștea lacului și a copacilor ce i se întindeau în față. Cafeaua era deja pregătită, setând filtrul cu o seară înainte. Avea două mesaje necitite pe telefon, unul de la o prietenă și celălalt de la el. Îi ura bună dimineața. De ce o constrângea în halul ăsta? A venit aici întocmai ca să se îndepărteze de el și să își alunge din suflet sentimentele ce înfloriseră pentru el, iar el îi acapara din nou tot aerul.

Îl ignoră și coborî să își bea cafeaua. Ieșise pe terasă și trase cu putere aerul ce îi inundă tot trupul. După o jumătate de oră se întoarse în casă și își văzu mai departe de ale ei. Îi dăduse de mâncare lui Sisi, își făcuse și ea două sandvișuri și tocmai se pregătea să spele vasele lăsate de la cina de aseară când soneria sună. Deschise ușa, timorată și cu un suspin în glas.

― Bună dimineața, doamnă Lara! Nu știam că și dumneavoastră veniți în acest weekend aici!

― Oh, ce surpriză plăcută, domnule Ovidiu. Da, am venit aici să mă relaxez puțin. Dumnevoastră ce faceți? Bănuiesc că sunteți cu familia.

― Dada, am zis să scot copiii la aer curat. V-am văzut mașina și am zis să trec să vă salut și să vă zic că puteți veni pe la noi oricând doriți.

― Aw, ce drăguț din partea dumneavoastră. Mulțumesc, desigur, poate am să trec să o văd pe soția dumneavoastră și pe copiii dumneavoastră adorabili.

― Bun atunci, vă las, familia înfometată mă așteaptă.

Lara râse. Închise ușa și se îndreptă către canapeaua din sufragerie unde Sisi dormea de zor. Alesese aleatoriu o carte din raft și începu lectura. Orele trecuseră în neștire, sunetul telefonului fiind cel care o trezi din concentrare.

" Bună, Lara! Vremea de afară e superbă, cred că o să plouă în seara asta."

" Hei, dada, am observat..."

" Ai dormit bine?"

" Hmm, mda.."

" Bine."

Schiță un zâmbet. Ce a fost asta? Se reîntoarse la cartea ei și până diseară reuși să o termine. Între timp se trezi și Sisi și alerga ca o hiperactivă prin casă, dărâmând diverse lucruri din jur. Îi dăduse de mâncare și se hrăni și pe ea.

Urcă în dormitor și își scoase din dulap hanoracul și o pereche de pantaloni confortabili pentru o plimbare nocturnă. Își lăsă telefonul pe pat luându-și doar ipodul, și, fredonând o melodie, coborî către lac. Fulgere se întrezăreau în depărtare, vântul adiind ușor și aducând mirosul rece al ploii. În curând furtuna se va abate și către acest ținut pașnic.

Casa lui era luminată. Terasa era decorată cu luminițe. Ea de ce nu s-a gândit la asta? O să urce mâine în pod să caute luminițele de crăciun și să împodobească și ea terasa cu ele.

Apa crea mici valuri care se izbeau de mal și piereau. Privi abătută către cer și simți cum cineva o cuprinde de la spate. Tresări. Era el. Ce? Dar cum?

― Bună, Lara.

― Mda. Bună.

― Ce faci?

― Hmm, am ieșit la o plimbare nocturnă. E frumos afară.

― Da, e chiar frumos. O privi cu subînțeles și i se păru că vede un zâmbet năstrușnic. Dar poate că a fost o iluzie. Ai călătorit bine?

― Da. Tu?

― Vrei să ieșim cu barca?

― Ăăă, nu mulțumesc, am ieșit doar să mă plimb. Nu cred că mai stau mult.

― Lara?

― Da?

― Să știi că nu ești singura.

― Poftim?

― Nu ești singura. Fiecare persoană pe care o vei întâlni îi este frică de ceva, iubește pe cineva și a pierdut ceva.

― Aha. Bine, eu trebuie să plec. Pa pa.

Aproape că o luă la goană înspre casă, iar când închise ușa gâfâia. Inima îi bătea atât de tare încât trebui să se întindă ca să își revină. Ce a fost cu acea îmbrățișare? Își pierdu cumpătul când îl simți aproape de ea, nu a reușit să mai zică nimic. Ah, cea mai proastă decizie să vină aici.

Într-un sfârșit se calmă. Setă filtrul de cafea pentru a doua zi și se îndreptă cu cartea în mână către dormitor. Cu toate acestea, nu se putea concentra la cuvintele din fața ei. Chipul lui îi tot apărea în față, cu vocea lui obsedantă ce o înnebunea. Nu reuși să termine capitolul și aruncă abătută cartea în partea cealaltă de pat. O chemă pe Sisi la ea, însă o ignoră cu grație. Se întoarse cu fața în pernă și își ținu respirația până simți că nu mai poate. Chipul lui îi apăru din nou în minte și adormi cu el.