Este dimineață !! Mama abea se invata cu noua bucătărie. Nu prea avem multe și nu știm împrejurările, așa ca mi-a pregătit ce a mai gasit neexpirat pe aici. A făcut doua ochiuri, a prăjit niște pâine și uite micul dejun...
"Esti gata pentru prima ta zi aici?" Spune mama mâncând din pâine.
"Nu stiu" zic plictisita.
"Stii ce? Haide sa mergem la cumparaturi astăzi! Oricum trebuie sa mă interesez pentru uniforma ta și pentru câteva lucruri pentru casa." zice ea căutând suc
"Cum zici tu"
După ce am mâncat, m-am dus sa mă schimb. Am ales sa port o rochie pana la genunchi albastra. Mi-am luat și o pereche de pantofi albi și mi-am prins parul intr-o coada.
Eu sunt genul de persoana care sta toată ziua cu nasul în cărți. De aia la vechea școală am luat porecla "tocilara". Nici ochelarii pe care îi port mai mereu nu mă ajutau. Practic nu am probleme cu vederea. Ochelarii sunt falși, dar par adevărați. Ii port pentru ca îmi plac foarte mult. Dar cred ca de azi ar trebuii sa fac o schimbare. Gata! Fără ochelari! Fără cărți în public!
Totuși cred ca ar trebuii sa mai schimb multe la mine. Hm. Da... stiu! Ar trebuii sa mă tund. Am parul foarte lung și nu mi-ar prinde rau o noua tunsoare.
Cobor în sufragerie unde o găsesc pe mama încălțându-se.
"Ăă.... Lore? Unde sunt ochelarii?" Mă întreabă ea.
"Cred ca voi renunță la ei" zâmbesc fals, ea zâmbeste foarte larg...se vede ca e fericita pentru decizia mea. "Ce zici? Sa mă tund?" Ea zâmbește și mai larg.
"Daa! Nu ti-ar prinde rau! Ce zici? Scări? " Spune apropiindu-se de mine și uitandu-se la parul meu . Eu dau din cap afirmativ
Plecam spre stație. Avem noroc ca este o stație așa aproape de casa noastră. Acolo găsim alți oameni care așteaptă autobuzul. Mama întreabă de un mall. Imediat afla și răspunsul și caută locul pe harta din telefon.
Autobuzul soseste repede. Șoferul era unul foarte inganfat și chel. Se uita cu scârbă la fiecare om care intra în autobuz.
În 15 minute ajungem în fata mall-ului. Nu e așa mare și spectaculos ca cel din vechiul meu oraș.
Intram înăuntru și ne uitam la tot felul de haine. O sa îmi iau niște haine mai...provocatoare...de data asta. Nu vreau sa fiu aceeași fata ca la Londra. Mereu purtam haine largi ca sa nu mi se vadă formele și sa nu atrag privirile baietilor. Nu,nu am atras privirile lor...am atras doar barfe și râsete.
Am găsit un tricou foarte drăguț decoltat. L-am probat împreună cu o pereche de pantaloni scurți rau de tot. Îmi stătea destul de bine. Eram o noua Lore. Fără ochelari,fără haine largi,fără o carte în mana. Wow. Arătam super!!
Mama ma vede și îmi zâmbește larg. Cred ca îi place și ei cum imi sta.
Mă mai uit dupa alte haine în timp ce mama s-a dus sa îmi caute o uniforma. Trebuie sa fie exact ca celelalte de la liceul pe care îl voi cunoaște mâine. Mama este prietena cu directorul și i-a spus exact de unde sa ia uniforma.
Găsesc o pereche de tocuri foarte drăguțe. M-am gândit sa îi probez chiar dacă nu port tocuri mai mari de 5 cm.
Am încercat sa fac câțiva pași dar cad imediat. Noroc ca un băiat cu brațe uriașe m-a prins și m-a luat la el în brate. Era el. Dean
"Hei! Ai grija!" Îmi zice el. Eu stau incontinuare la el în brațe. Mă gândesc sa mă dau jos fără sa mă uit la el în ochi. Mă simțeam foarte stânjenită
"Um..Mersi! " zic cu jumătate de gura
"Nu-i nimic" rade puțin apoi doar zambeste. Are niște ochi....doamne....sunt minunați
"Ah stai! Tu ești. ...Noua mea vecină nu?" Mă mir cum de si-a dat seama. Dau din cap afirmativ.
"Așa de urata sunt încât nu ti-ai dat seama din prima?" Zic eu în gluma zâmbind
"Nu...doar ca esti foarte diferita fără ochelari!" Mda...Spune ceva ce nu stiam. "Și. ..singurica? "
"Da...adica nu! Sunt cu mama. Dar ea s-a dus sa îmi ia o uniforma!" Spun ultimele cuvinte dând ochii peste cap.
"Oh.. Se întoarce repede?" Eu dau din umeri. "Nu cred ca se supara daca mergi cu mine la o cafea,nu?" Eu îmi măresc ochii. Ce a zis? Nu știu ce sa raspund. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta. Stai! Lore...esti o noua Lore!!! Trebuie sa fii curajoasa!
"Nu se va supara!" Zic zâmbind. Nu pot sa cred ca am facut asta!
În acel mall este o cafenea foarte draguta "La Bella". Numele proprietarei este Bella, din câte observ ,pentru ca toți strigau după Bella "Bella, poti sa imi aduci o cafea?" "Bella, mai vreau puțin zahăr"
Era o femeie foarte draguta, înaltă, cu zâmbetul mereu pe buze. Mă mira faptul ca ea servește. Cafeneaua era spectaculoasa, și foarte plina, deci ar avea de unde sa angajeze o chelneriță.
Mă așez cu Dean la o masă abea golită.
Proprieareasa il observa repede și merge la el.
"Dean!" Zice ea foarte vesela. Se uita la mine foarte ciudat apoi își îndreaptă privirea înapoi la Dean
"Bella!" Dean se ridica și o ia în brațe. Îmi trece un gând ca m-a adus aici doar ca sa îl văd cu ea. "Oh... Ea e Lore! " mă prezintă și mă ridic de pe scaun ca sa dau mana cu ea, dar se încrunta.
"Nu ai mai trecut de ceva timp pe aici!" spune puțin trista...Apoi zice mai incet ca sa nu audă clienții, și foarte probabil și eu. "Ai rezolvat cu Ana?"
"Vorbim mai tarziu despre ea" șoptește și el, apoi îi revine zâmbetul fermecător și se uita la mine. Eu păream puțin stânjenită, iar el observa. "Dragă, adu-ne și noua doua cafele. În a mea sa nu pui zahar, doar stii" face cu ochiul, ea zâmbeste larg.
Ea pleaca și toți încep sa trige iar la ea. Se vede ca nu se descurcă de una singura.
"Doar ea servește? Lumea pare foarte agitata!" Zic eu, el se uita în jur
"Bella nu vrea ajutor de la necunoscuți. Uneori o ajut eu și Ana, pentru o cafea gratis." Hm...oare cine e aceasta Ana? Vreau sa îl întreb dar schimbă repede subiectul. "Cum e în noua ta locuință? "
"E bine. Îmi e foarte dor de Londra! Dar pentru mama trebuie sa mă obișnuiesc!" Zic cu o fata neutra
"Londra! Ce oras frumos!!" Zice el
"Ai fost acolo?" Întreb eu... el nu apuca sa răspundă pentru ca vine imediat Bella
"Comanda dumneavoastră!" Zice ea zâmbind-i lui Dean, logic ca la mine nu se uită.
"Mereu ai fost chelneriță mea preferata, doamnă Bella!" Spune el luând-o de mână . Ea părea foarte fericita. Se uita cu coltul ochiului la mine.
Multumita unui client insistent, ea merge sa îl servească. Eu mă uit la el , încă zâmbea
"E prietena ta?" Întreb eu intr-un sfârșit . El rade puțin
"Nu. Are 25 de ani! Eu abea trebuie sa fac 20!" Zice el zâmbind incontinuare. Mă bucur ca nu s-a suparat
"Oh...! Se uita ciudat la mine, de aia am crezut asta!" Spun eu cu jumătate de gură
"Esti penibilă.......
CITEȘTI
Lore
RomanceBună, eu sunt Lore. Părinții mei s-au despărțit așa ca eu cu mama a trebuit sa ne mutăm, fiind la mii de km de tata. A trebuit ,normal, sa merg la o școală noua cu mult mai multe reguli decât la vechea școală și sa îmi fac prieteni noi. Nici una din...
