Cartea Intai

Partea a treia

Se trezi cu zâmbetul pe buze. Simțea că încet încet Lara îl va accepta din nou în viața ei și poate că vor îmbătrâni împreună. Avea planuri mari cu ea, totul era ca ea să accepte.

Fredonând o melodie, pregăti cafeaua și trase cu ochiul la casa ei. Lara deja se afla în balcon tastând de zor. Mă întreb ce scrie...

― Ai fost productivă ieri?

― Și încă cum.

― Pot să trec azi pe la tine să îmi dai o carte?

― Tu ai venit aici să citești cărți sau să te prefaci doar că le citești de dragul meu?

― Și, și.

― Ok, poți trece când vrei tu.

― După-amiaza?

― Ah, uitasem, m-a invitat Ovidiu la masă, scuze, nu pot. Vino pe seară.

Ovidiu? Cine naiba e Ovidiu?! Auzi, cică m-a invitat ovidiu la masă și pe mine nu mă lasă să îi apar la ușă. Deveni neliniștit și oarecum gelos. Ovidiu!

Toată ziua privi către casa ei. Deveni și mai neliniștit când o văzu că iese și își îndreaptă pașii vioi către casa lui „Ovidiu". Cele trei ore se scurseră în neliniște, el agitându-se și întrebându-se ce făcea atât timp la Ovidiu.

O zări că se îndreaptă spre casă, își luă hanoracul și fugi să o întâmpine.

― Oh, hei, Lara. Nu te văzusem. Ce faci?

― Ah, sunt obosită și flămândă.

― Păi nu ziceai că iei masa cu Ovidiu? o zise pe un ton ironic și irascibil.

Dintr-o dată, Lara izbucni într-un râs atât de puternic încât cu greu se putu opri. Privirea lui deveni și mai confuză.

― Da da, Ovidiu, am uitat să o adaug și pe soția lui și cei 3 copii.

El se înroși pentru prima oară după mult timp.

Se îndreptară către casa ei. Când Lara deschise ușa, un miros de flori de cireș îi copleși simțurile, încât s-ar fi așezat pe canapeaua din camera de zi și nu ar mai fi plecat. Lara urcă și se schimbă într-o pereche de pantaloni tăiați și un tricou albastru. Îl bufni râsul când văzu cât de comic arăta cu pantalonii aceia tăiați strâmb. Lara se întinse către rafturile cu cărți și, ridicându-se în vârful degetelor, apucă o carte.

― Hmm, titlul sună interesant.

― Da, chiar m-a prins cartea asta, ca și celelalte de altfel. Vrei să stai la cină?

Simți un nod în gât, furnicături electrizante transmițându-se în întreg corpul. Zâmbi seducător și o fixă cu privirea.

― Desigur.

Lara îl pofti să șeadă pe canapea în timp ce ea pregătea masa. Sisi se apropie de el și începu să îl adulmece. Mieună și apoi începu să toarcă. Lara privi pe furiș scena și rămase surprinsă să vadă că Sisi îl plăcea.

― Să știi că Sisi nu place pe nimeni, înafară de mine cred.

― Ah, bineînțeles că nu place pe nimeni dacă te are pe tine. Să fie ăsta un semn?

― Crezi?

― Hmm, eu așa aș zice. Acuma să vedem ce hotărăște universul.

― Ah, universul nu există. Pur și simplu tu ești universul. Tu ești constelația, luna, soarele, întunericul. Doar de tine depinde totul. Doar cei slabi zic că universul hotărăște, și e fals căci dacă tu ești universul, practic tu ești cel care decide.

El rămase fără replică, privind-o pe Lara în timp ce pregătea mâncarea.

― Atunci tu ești universul meu, Lara.

― Ah, ba nu sunt. Nici măcar universul meu nu pot fi.

― Poate, dar tu ești universul meu. Ce ziceai mai adineauri de lună, umbră, întuneric, soare, cam toate aceste stări îmi provoci.

― Ah, fii serios. Haide, masa e gata.

Mâncară în liniște, nu au schimbat nicio vorbă. El încerca să mestece cât mai încet ca să prelungească clipa alături de ea.

― Și? Cum merge cartea?

― Păi nu știu ce să zic. Încerc să nu mă îndrăgostesc de personajele mele ca să am o privire de ansamblu cât mai obiectivă.

― Pot să citesc și eu un citat ceva?

― Haha. Nu.

Seara se sfârşi într-o notă de tristeţe căci el trebuia să își ia rămas bun de la ea. Îl conduse către uşă şi îi urase noapte bună. Cu cartea la subţioară plecă fluierând către casa lui.

Deschise uşa şi lăsă cartea pe masa din bucătărie. Deschise uşa frigiderului şi scoase o sticlă de vin, demidulce, şi o aşeză pe blatul bucătăriei. Luă tirbușonul şi deschise sticla şi îşi turnă un pahar cu vin. Se îndreptă către sufragerie şi se aşeză pe scaunul balansoar. Întinse mâna către sertarul dulapului de lângă el şi scoase o cutiuţă de acolo. O privi cu jind şi o puse la loc. Termină vinul, luă cartea şi urcă în dormitor. Îşi schimbă rândul de haine cu altele mai confortabile şi se trânti în pat. Deschise cartea Larei. Pe prima pagină era un citat scris de ea: "Dorul...știţi ce este dorul?... este o parte din noi, rămasă cu celălalt...drept înger păzitor...". Închise ochii şi şi-o imagină. Imaginea ei angelică îi apăru în faţă. Fata cu părul şaten deschis, cu ochii căprui ca ai lui, cu buze răsfrânte şi un zâmbet ce îl umplea de o căldură interioară imposibil de pus în cuvinte. În imaginea lui ea purta o rochiţă verde. Se plimba pe malul lacului, iar el era în spatele ei, ţinând-o de mână. Era deja a lui, pentru totdeauna.

Se reîntoarse la carte şi începu capitolul cel dintâi. În curând se pierdu printe cuvinte.

Lara spăla vasele. Era atât de frântă! Masa cu familia lui Ovidiu o storsese de puteri, cei trei copii fiind foarte gălăgioşi. Nu se aştepta ca el să îi iasă în cale, dar era prea obosită ca să se mai certe din nou. Plus că îi plăcea prezenţa lui protectoare şi se simţi bine când luaseră cina împreună, chiar dacă nu vorbiseră prea mult. Sisi torcea lângă picioarele ei. Puse vasele în raft şi îşi făcuse o cafea. În seara asta va sta târziu pentru a mai compune ceva, căci ziua ei fuuna agitată şi nu reuşise să îşi adune gândurile. Luase ceaşca de cafea cu ea sus, aducându-şi aminte totodată să programeze filtrul. Avusese dilema dacă să pună de o cafea doar, dar puse apă cât pentru două. Un zâmbet îi apăru în colţul buzelor. Deja redevenea parte din viaţa ei.

Dormitorul era locul ei preferat. Se mută în balcon cu laptopul. Aerul era cald, numai bun de o plimbare. Puse mâna pe telefon şi începu să scrie un mesaj, dar îl şterse înainte de a-l trimite. Durase numai câteva secunde ca să vină muza şi să compună, apoi nu mai ştiu de ea.