Cartea Intai

Partea a patra

În următoarea zi Lara se trezi mai fericită ca oricând, o furtună nervoasă desfășurându-se afară. Furia naturii își spunea cuvântul. Coborî sprintenă în bucătărie, turnă cafeaua în cana ei cu arici, înhăță o carte din raft și urcă în grabă în dormitor unde plănuia să își petreacă întreaga zi. Furtunile neașteptate erau cele mai frumoase pentru Lara, precum un cadou neașteptat. Telefonul ei sună, un mesaj de bună dimineața de la el.

„Ah, ce plouă afară. Îmi place."

„Da, eu deja m-am instalat în pat cu o carte, cu o cafea și cu Sisi alături torcând."

„Ah, cât vă invidiez. Pot să mă alătur și eu vouă?"

Lara stătu câteva secunde pe gânduri și răspunse în glumă.

„Nu văd de ce nu."

„Bun, sunt tot în pijamale, o să ajung cam ud, dar asta va fi ultima mea problemă."

„Ceee!? Stai, stai, eu glumeam."

„Eu nu."

Încercă să îl sune însă în zadar. Cinci minute mai târziu soneria sună.

― Oh, hei Lara, văd că mi-ai pregătit și mie o cafea. Așa rapidă ai fost?

Lara roși și privi în altă parte. Îl servi cu cafea și îl pofti sus. Ploaia devenea din ce în ce mai nervoasă.

― Dacă continuă așa, cred că vom rămâne fără curent.

― Ahaha, roagă-te să nu. Diseară am filmul meu ce nu pot să îl ratez.

― Păi dacă nu vei avea curent, nu vei avea încotro. Deși va trebui să suporți compania acestui minunat gentleman, dar cu toții facem sacrificii.

Îi plăcea că o tachina. Îl simțea mai aproape de ea.

― Să știi că nu mi-am adus cartea cu mine, la ce furtună e afară, e destul ca m-am udat eu. Îmi dai și mie una să mă delectez?

― Desigur, du-te și alege-ți una din sufragerie, eu m-am așezat prea bine între perne.

El coborî treptele. Ajuns în fața raftului începu să inspecteze titlurile. Era absorbit de tot ce era acolo. Într-un colț era o fotografie cu Lara și o prietenă de a ei, bănuia el. Apoi își mutase privirea și asupra restul lucrurilor din cameră. În fiecare obiect o regăsea pe Lara puțin câte puțin. Mai zăbovi câteva secunde contemplând camera, luă o carte din raft și se reîntoarse în dormitor. Lara adormi cu cartea pe piept. Zâmbi și o înveli iar el se așeză pe canapeaua din fața patului și începu lectura. Ca și cealaltă carte, și aceasta avea un citit pe prima pagină:

"Mai lasă-mă un minut.

Mai lasă-mă o secundă.

Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.

Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp." (Nichita Stănescu)

Trase aer în piept privind-o pe Lara în timp ce dormea. Își duse mâna către buzunar să vadă dacă încă mai era acolo, apoi își începu lectura.

Pe la amiază se trezi și Lara, speriindu-se de un tunet. Își ridică ciufulită capul din perne și îl privi uimită și confuză.

― Să nu îmi zici că am adormit și tu ai stat aici ca să citești cărți. Auzi, sper că nu mi-ai făcut poze compromițătoare în timp ce dormeam.

― Asta e singura ta grijă? Ai adormit și m-ai lăsat aici singur, așa îți tratezi tu musafirii?

― Păi ai venit neinvitat.

― Am dovadă mesajul de la tine, deci nu prea cred asta.

Lara își dăduse ochii peste cap, scotand un pufnet de infrangere. Se urni din pat, trezind-o totodată și pe Sisi și se duse în baie. Își schimbă pijamalele și coborâră împreună în bucătărie.

― Ah, dacă cineva mi-ar fi zis că eu îmi voi petrece aceste zile cu tine aici, i-aș fi râs în față.

― Să înțeleg că prezența mea te deranjează?

― Nu asta vreau să zic... doar că am venit aici cu gândul să mă îndepărtez de toate, în special de tine. Înțelegi?

― Păi ți-am făcut eu ceva?

― Hmm voluntar nu. Involuntar îmi provoci atât de multe stări.

― Eu zic că asta e de bine.

― Oare?

Lara îl privi în ochi, însă privirea ei trecu prin el. Alte gânduri i se perindau ei prin minte în acel moment. El se aproprie de ea, mai că îi simțea inima bătându-i cu putere în piept. Îi cuprinse fața în mâinile lui mari și dădu să o sărute, iar Lara nu ripostă. Căldura ei îl sufoca. O strânse cu forță în brațe, aproape tăindu-i respirația. Lara se agăță în brațele lui ca și cum el ar fi fost ultima ei scăpare, semnul pe care îl aștepta de atâta timp. Întregul moment dură câteva minute. Între timp tunete nervoase se auzeau de afară, dar nimic nu părea să îi mai distragă pe cei doi. Îi dăduse drumul, cu neliniștea să nu cumva să o spargă la cât de fragilă i se părea în brațele lui vânjoase. Ea nu mai zicea nimic, rămăsese fără cuvinte. Profitând de liniștea ei, el își făcu curaj:

― Lara, să știi că eu am venit intenționat la cabană. Știam că vei fi aici. Știam. M-ai auzit? Știam că ai venit aici să te îndepărtezi de mine, iar eu nu puteam suporta acest gând. Nu puteam să accept faptul că vrei să pleci de lângă mine și să vii aici în fortăreața ta ca să mă uiți. Auzi ce îți spun? Chipul tău mă bântuie în fiecare secundă. Mă trezesc și îmi apari tu în fața ochilor. Oriunde aș merge, umbra ta protectoare va fi mereu cu mine. Căci eu îți duc dorul amarnic, Lara, a rămas cu tine drept înger păzitor. Eu te iubesc, Lara!

Aceasta îl privea cu durere în suflet căci știa ce înseamnă asta. Și ea îl iubea pe el. Și ea se gândea mereu la el. Și dorul ei era îngerul lui păzitor. Îi era teamă în acel moment. În preajma lui nu mai putea fi acea femeie puternică, se simțea neajutorată.

― Știu, Matei. Știu. De ce crezi că te-am lăsat atât de ușor să pătrunzi în fortăreața mea? Am știut tot timpul.

Duse mâna la buzunarul din spate. Scoase cutiuța de acolo și i-o dădu ei.

― Port asta cu mine de 1 an și jumătate. Poate că încă nu e timpul, dar sigur va veni și acel moment.

― Cu siguranță, Matei. Și eu îl aștept de un an și jumătate, cred că mai pot aștepta câteva luni.

Afară ploua puternic. Cine s-ar fi gândit că acum câteva zile ea venise aici tocmai ca să se îndepărteze de el? Cine ar fi zis că o iubire atât de mare era între cei doi? Cine ar fi zis că totul se va termina așa?

Ea cu siguranță nu. El nici atât.

Imprevizibilul e la tot pasul. De noi ține ce alegem să facem când suntem puși în fața lui.

Sfârșit Cartea întâi

17.06.2015

*în curând Cartea a doua