Atingerea morții

Capitolul 17 - Are mama dreptate?

-Cărțile și caietele închise! Lăsați pe bancă doar instrumentele de scris! spuse aranjându-și ochelarii pe nas. Cuvintele astea sună la fel de urât în toate limbile? Și unde e David? Data trecută am fost întrerupți de gluma proastă a unuia dintre colegii voștrii - Torres David - care are de suportat consecințele, căci a fost exmatriculat!

Mușchii mi s-au încordat, iar buzele mi s-au dezlipit de uimire. Pupilele mi s-au mărit , iar ochii parcă ieșeau din culcușul orbitelor.

Profesorul trânti pe banca mea subiectul, bătând cu palma în blatul de pal.

-Închide gura ,domnișoară! se răsti aranjându-și nodul cravatei cu buline. Ce nepoliticos , domnu' profesor!

Mi-am ferecat buzele și am privit spre simbolurile de pe hârtie. Le vedeam neclare și amestecate ca într-o supa de litere. Am strâns pixul între degete și am încercat să mă concentrez.

-Nu e vina ta...

Mi-am strâns pleoapele, îndesându-mi ochii în orbite. Vocea guturală părea atât de liniștitoare și caldă.

Împungând hârtia cu vârful pixului , m-am semnat pe spațiul punctat. Cifrele se învârteau în mintea mea, încolăcindu-se cu formele și formulele întortocheate.

Am simțit un fior pe braț, și privind din colțul ochilor am văzut mâna mamei pătrunzând prin materialul colorat ce îmi încălzea mâinile, și retrăgând-o rapid.

-De la cine ai putea lua și tu rezolvările? întrebă mama aruncând priviri de jur împrejur.

Se îndreptă spre spatele clasei, aplecându-se peste umărul unei roșcate pistruiate ce purta ochelari cu rame negre, și începu să dicteze rezolvarea primului exercițiu, iar eu, buimăcită de-a dreptul am început să transcriu pe hârtie formulele și simbolurile înșiruite...

Câti copii se pot mândri cu o mamă care îi încurajează să copieze în teste așa de importante precum cel de matematică? Ei bine , a mea nu doar că mâ încuraja să copiez, dar mă și ajuta să o fac.

***

-Predați testele , vă rog!

Mi-am săltat ghiozdanul pe umăr și am lăsat testul pe catedră în drumul meu spre ieșire. Am pășit pe coridor urmată de trupul translucid al mamei care plutea în urma mea.

- De ce nu ai mai apărut pe aici? Nu te-am mai văzut de multă vreme ... am murmurat eu.

-Ieri erai mult prea ocupată pentru a mă observa...

-Tu nu îl placi, nu? am spus formând cifrul dulăpiorului .

-Îți va aduce multe probleme... Ar trebui să stai departe de el!

-Tata nu aducea probleme, mamă? Căci dacă nu ar fi adus l-aș cunoaște azi! Am trântit ușa dulăpiorului încercând să îmi păstrez tonul șoptit. Poate am trântit-o puțin prea tare , căci jumate din persoanele ce animau holul purtând discuții cordiale sau flirtând mă priviră încruntați.

-Nu mă judeca, Madeline, am încercat să fac ce e mai bine... și a dispărut iar, pentru o altă perioadă îndelungată de timp.

Mi-am culcat fruntea pe ușița de tablă oftând. Am simțit telefonul vibrând în buzunarul blugilor , informându-mă că am primit un mesaj de la un număr necunoscut.

VINO ÎN FAȚA ȘCOLII - D.

Am alergat de-a lungul coridorului , îndreptându-mă spre ușa de la intrare, unde, stând în cadrul ușii, directoarea privea elevii circulând.