In lupta cu mine.. (Finalizat)

Alegerea gresita

-  Ce vrei?
- Lupta!
- Aristiqifa!!
- Lupta!
Armen statea fata in fata cu cel care ii pote lua totul sau cel care ii poate da totul. Inima-i batea si o urma de frica se facu simtita. Sariel  il privea speriată, crezând ca îl va pierde.
- Nu lasă ura  sa te orbească! Iartă, asa cum am facut si eu!
- Taci si luptă! Armen nu voia sa îi faca rău, dar nu avea de ales trebuia sa o apere pe Sariel. O privi pentru ultima data inainte de luptă,cu ochii plini de lacrimi . Armen nu voia sa îl  rănească pe Aristiquifa asa ca s-a lasat batut, insa privirea plina de lacrimi a lui Sariel îi  aminti scopul luptei si recompensa. În  timp ce îsi  imagina o vesnicie fericita alaturi de iubirea vieți cazut pe jos plin de sânge un picior puternic îi  lovi abdomenul. Apoi râsete de mulțumire răsunau în momentele în care curajul nu mai apărea.
- Ha! Ha! Ha! Haide puternicul Armen nu mai lupta? Cât  de jalnic, Chiar si pentru tine!
- Nu ma subestima Aristiquifa! Sti de ce sunt in stare! Curajul si-a facut apariția intr-un sfarsit si adevărata putere se arata. Cu o viteza inimaginabilă se ridica si zbura catre rivalul sau ranind-ui aripile destul de rău însă nu destul de tare incat să nu mai poată zbura. Armen incepu sa il loveasca continiu, incat Aristiquifa abia mai putea respira de durere, Sariel ii privea dezamagita, nu ii placea sa vada durerea pe chipul altei fiinte. 
- Stop! vocea subtire le atrase atentia celor doi luptatori. Ea se apropiat de Aristiquifa si  ceva ciudat s-a intamplat, cei doi au disparut desi corpurile lor erau acolo, ei nu pareau a fi, Armen o privea pe aleasa inimi lui imbratisandu-i dusmanul, vru sa se apropie, insa cand a facut-o capul lui Sariel s-a intors catre el spunandu-i :" Nu te baga! Ai facut destule!", nu prea a fi ea, avea alta voce si vorbea pe un ton nemai auzit de el pana atunci.
**
Aristiquifa isi deschise ochii, se simtea ca si nou, nu il mai durea nimic. Observa ingerul alb din spatee lui, prima data n-si dadu seama cine e, stralucea prea puternic, iar fata nu i se vedea.
- Cine esti? O privi mai atent, era Sariel plin de uimire fara nici un raspuns de la divinitatea din fata lui continua sa vorbeasca.
- Ce vrei de la mine? Ai invins! Acum lasa-ma sa plec! incerca sa zbuare insa nu putu, parea ca ceva il lega de pamant si nu il lasa sa se miste. Ingerul ii vorbi, distragand-ul de la incercarea de a evada.
- Vino cu mine! Vazand ca nu are de ales, o urma supus in tacere. Au facut cativa pasi dupa care s-au oprit. Mediul in care erau s-a schimbat, acum erau in rai, dar nu rai-ul pe care il cunostea Sariel. Era diferit, un serafin zbura mandru pe bolta infinita veghiind asupra celorlalti ingeri, care parea ca se joaca. 
- Acela..sunt eu?
- Da! Priveste in continuare! O voce groasa si ragusita, care ii mangaia urechile rasuna in al 9-lea cer.:
- Aristiquifa! Serafinul care zbura in cercuri deasupra celorlalti isi schimba directia si zboara fericit. Ingerul negru sparse linistea dintre ei.
- Stiu ce se va intampla! Dupa misiunea secreta, adevaratul meu stapan imi va deschide ochii! Increderea din glasul lui o facu pe Sariel sa-si intoarca fata catre el privindul cu dispret. Mediul se schimba inca o data, acum erau langa tronul stapanului.
- Da stapane! vocea lui parea mai dulce si mai blanda, inspira bunatate si calm. Cel pe care il numea stapan a inceput sa vorbeasca, vocea acea il facu sa se cutremure si sa-si priveasca trecutul cu un oarecare regret. Sariel il lasa sa auda doar o silaba rostita usor si facu cumva si mediul s-a schimbat ajungand in Iad. Aristiquifa era torturat, biciul cu 3 taisuri rasuna in sala de tortura. Aripile ii erau gri, exact ca ale lui Armen cand a fost salvat de Sariel in urma torturi obtinuta prin esec. Nu se auzea bine  ceea ce spunea, parea ca sopteste ceva prin gemetele de durere si sunetul ascutit provocar de bici. El stia prea bine ce soptea stapanului care il lovea fara mila, isi intoarse privirea si inghiti in sec. O voce groasa barbateasca putin ragusita se auzi facand-ul pe cel torturat sa lase capul in jos in semn de umilinta.
- De ce te-ai incurcat cu o fiinta josnica, inferioarasi mica ca si omul? Noi suntem perfecti, nemuritori! Ea e doar o fiinta plina de defecte !
- Imi pare rau stapane! O lacrima cazu incet de pe obrazul palid al lui Sariel, lumina stralucitoare care ii acoperi fata disparu, iar ei s-au intors la Armen care ii privea uimit fara sa stie de " mica" lor calatorie in timp. Gelozia isi facu aparitia, din acest motiv in momentul in care cei doi s-au intors, a plecat nemultumit si plin de gelozie.
Lacrimile deloc subtile ii cadeau rapid din ochii negri si intunecati ai lui Aristiquifa, care inca statea la picioarele ingerului stralucitor  de langa el.
- De ce mi-ai aratat asta? Te urasc!
- Stiu! Dupa aceste cuvinte disparu facandu-se nevazuta in intunericul patrunzator  ce ii inconjura.