Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 12

Leonard ,unul dintre prinții Împărăției Astrelor, se uită cu admirație la corpul gol și alb ca neaua al femeii ce se alinta pe lângă el.

-Îți vei convinge soțul să scape de biruri pe țăranii din Hyndael ,nu-i așa,iubito?
Leonard zise cu o voce irezistibilă apoi își lipi lent buzele de pielea moale a gâtului roșcatei, coborând încet și obținând mici oftaturi de la frumoasa femeie.

Un mârâit de enervare scoase atunci când auzi o bătaie insistentă în ușa dormitorului .
Nu zise nimic ,ci își continuă distracția, sărutând buzele cărnoase ale ducesei de Hyndael.

-Desigur. Ce n-aș face pentru tine?zise ea profund satisfăcută de aventura sa cu prințul Astrelor.

Din păcate pentru el și pentru prea răsfățata doamnă, un glas al unui tânăr îi întrerupe:

-Alteța Voastră, a sosit spionul din Oregon .Vă așteaptă în Sala Luminii.

Leonard se ridică fulgerător, înșfăcă în trecere niște haine oarecare, apoi părăsi cu părere de rău dormitorul aruncând o privire resemnată spre femeia cu trup de zeiță.

Pașii lui răsunau în timp ce trecea prin coridoarele întunecate , pline de praf și de pânze de păianjen. Într-un final ajunse în camera respectivă. La vederea întunericului ce sfida în fiecare zi Palatul Astrelor și care domnea în sală, Leonard scoase un oftat apoi făcu un glob de lumină pe care îl aruncă în sus. Sala se lumină instantaneu .

-Îți cam place să stai în întuneric, nu-i așa? Doar întotdeauna ți-a plăcut să te ascunzi în el ,frate.

-Că -mi place sau nu ,asta nu e treaba ta. Important e că Gloria nu a făcut pactul.

-Atunci îmi pare rău pentru ea. Keith, știi ce ai de făcut, nu?

-Desigur.

-Dar grăbește-te! Mai avem doar 7 zile.

-Ce ai să faci cu ea?

-Nimic special. Nu am de gând s-o supun unor torturi. Nici măcar n-am să încerc s-o seduc. Doar am s-o oblig să vadă în ce lume trăiește.

Acestea fiind spuse, Keith deschise un portal, schimbându-și aspectul și călătorii spre lumea oamenilor.
***

Domnul Bowman mă privește de parcă aș fi o nebună. După o jumătate de oră de la plecarea Fiarei, profesorul meu de istorie, box și vrăji, își făcu apariția. Ochiii lui albaștri încă mă măsoară când mă ridic în cele din urmă de pe așternutul cât de cât confortabil de frunze colorate în sclipiri de toamnă.

Îi citesc întrebarea de pe față și îi răspund :

- Am făcut Fiara să plângă! zic încercând să abordez o mină serioasă, dar nereușind căci un zâmbet de psihopată crizată îmi apare pe chip.

-Ce? mă întreabă panicat domnul Bowman.

-Stăteam pe bancă liniștită. Dintr-o dată văd Fiara lângă mine. Am purtat o mică conversație în care am adus-o în discuție pe preaiubita lui Sophia. Apoi m-a sufocat.

-De ce nu ai cerut ajutor? Cred că e destul de ușor să deschizi gura maaare și să strigi :"-Săriți, mă omoară! "Oricum, văd că, din păcate, lipsirea de oxigen pentru câteva minute te-a afectat grav. Bine că măcar știu cauza comportamentului tău nebunesc. Și mai bine este că ai aflat punctul vulnerabil al Fiarei. îmi spuse liniștit ,apoi îmi trase un pumn în coaste.

-Auu!

-Nț. Se pare că n-ai învățat lecția cum că trebuie să fii mereu pregătită. spuse și mai calm apoi mai îmi dădu un pumn în falcă dându-mă jos.

Mă înfurii. Inima îmi bate mai repede și nu mă pot opri din a striga:

-Ești un tiran! Un tiran! De o săptămână tot dai în mine cu pretextul că trebuie să am mereu garda sus. Ăsta e doar un pretext! Ți-e chiar îți place să mă lovești!

-Medeea....spuse uitându-se în spatele meu.

-Nicio Medeea ! Crezi că nu te-a...
...Aaaaaa!

Furia mi se transformă în frică atunci când simt că mă apucă cineva de talie. Domnul profesor Bowman încearcă să-mi sară în ajutor, dar totul se petrece prea repede. Simt cum un strat rece de ceva mă îmbrățișează și cum sunt aruncată în neant. Prin ceață aud strigătele profesorului și șoaptă cuiva care îmi spune :"-Stai liniștită!"

După câteva secunde de frică pură, mă lovesc de o suprafață tare .

-Scuze!Scuze! Azi este Sărbătoarea elfilor și din această cauză circulația din portal este foarte foarte aglomerată. Era chiar să facem accident!se apără răpitorul.

Mă ridic uitându-mă cu ură la tânărul cu ochiii și părul negru.

-Cine ești? îl întreb.

-Sunt Keith de Xaynin, prinț al regatului Astrelor.

-Și ce vrei de la mine?

-Eu? De la tine nimic .Fratele meu mai mare vrea ceva de la tine.

Apoi plecă. Îmi duc mână la tâmplă ștergând dâra subțire de sânge ce curgea din rana dureroasă cauzată de lovitura cu podeaua. Mă sprijin cu spatele de peretele ce miroase a mucegai și respir ușor. Inspectez cu ochii iscoditori încăperea spațioasă și întunecată în care mă aflu. Pereții sunt acoperiți de picturi ale căror rame aurite și însemnate cu motive regale mă fac să conștientizez că mă aflu într-un castel în paragină.
Mă ridic și mă îndrept spre un tablou imens și plin de praf care înfățișa trei copilași grăsuți, plini de viață și cu sclipiri jucăușe în ochii.

-Frumos tablou, nu-i așa ?

Tresar când aud această întrebare. Mă întorc și dau,cred, de fratele lui Keith, căci cu excepția culorii părului și a ochilor diferite, cei doi au multe trăsături în comun :trăsături bine definite, frunți înalte, linia hotărâtă a gurii .

-Da. De ce mă aflu aici?

-Te afli aici ca să îți vorbesc și ca să îți cer ajutorul.

-Ajutorul? Cum pot eu să te ajut?

-Vei vedea .Dar mai întâi să îți vorbesc . Trebuie să știi că eu sunt unul dintre cei trei prinți ai Astridului . Al doilea succesor la tronul Astridului.

-Ok.zic încă nelămurită.

-După cum cred că știi, Împărăția Astrelor nu mai are un împărat propriu zis . Străbunicul meu, ultimul împărat al Astridului, a fost trădat de vărul meu, Seth zis și Fiara, însă pe patul de moarte i-a dat Fiarei puterea totala a luminii . Adică l-a făcut succesor pe Seth. Astridienii nu l-au acceptat pe el ca împărat. Au preferat să moara în chinuri, fără lumina, au vrut să ..... De fapt, ar fi mai bine să afli tu ce au vrut să devină decât să aibă un trădător ca conducător. Urmează-mă!