Împreună (Povestea unei fete I)

{20} Yahama neagra II

-De ce? Întreb.

-Sti fiecare om are o poveste. Ca o carte. Dar o carte are trei povesti: povestea din carte cea scrisa in paginile carti pe care fiecare cititor o interpreteaza diperit, povestea care se subînțelege din acele pagini sau altfel spus povestea scrisa printre rânduri și povestea din spatele cărții. Oamenii sunt cărți. Cu trei povesti diferite. Mie îmi place sa citesc în special oameni. Tu ești una din cărțile mele favorite poate chiar preferata mea. Inițial la cartea ta mă atras coperta și recunosc că nu vroiam sa trec de ea. Credeam ca povestea ta e la fel de neinteresantă ca celorlalte cărți pe care le am văzut cu coperți frumoasa. Dar din greșeală ți am citit descrierea, ți-am cărțile care se recomandă la sfârșitul tau. Cum mi-au plăcut acele cărți te-am citit și ție povestea care e scrisa pe paginile tale, povestea care o știe orce om despre tine în general lucruri banale. Acea poveste m-a intrigat așa că am început sa Îți citesc cea dea doua parte a ei. Povestea de printre rânduri, p povestea în care îți sunt secretele pe care le știe doar puține lume lucrurile și întâmplările de care îți e rușine și care te jenează. De exemplu la multe carti de vechimea alor noastre în aceasta parte se găsește fumatul. Pai noi ni-l-am acceptat în prime poveste. În partea acesta a cărți am găsit faptul ca în Brooklyn toată lumea te crede o tocilara dar de pe atunci tu deja aveai o poveste printre randuri în care apăreau droguri, țigări și băutură. Ti-am citit fiecare spațiu gol dintre rândurile cărți tale dar ceva este ciudat. Simt asta. Ceva imi scăpa mie și surselor mele.

Oooooo, Doamne ce a fost asta? Cum de știe atâtea despre mine iar eu atat de tetine despre el? Cum de a aflat de drogurile? Cum de știe aproape tot dar nu știe ca particip la curse? Din nou mi se pare ca e bipolar. Pentru ca Mă înainte se rostea iar acum face pe filozoful cu asemenea dintre om și carte. De cad e Marsel filozof? Ce am eu aici? Multe întrebări fără răspuns!

-Ți ai dat seama ce nu am aflat eu? Nu-i așa?

-Da...

-Și îmi vei spune...

-La momentul potrivit. Termin eu propoziția.

-Parcă știam ca ăsta vei spune. Și cam când se va intampla asta, spune privinduma în continuare. Îmi arunc criticul pe jos călcându-l.

-Curând. Foarte curând!

-Ști ce nu am mai găsit? N uita am mai găsit partea a III-a poveste cea din spatele cărții, relația intre tine și părinții tai. Scuze ca te deranjez dar totuși as vrea sa știu care e relația intre tine și ai tăi.

-Îmi pare rău dar nu pot, spune scuturând din cap și începând sa plâng.

-Oooooo, punctul sensibil nu am vrut să te supar. Nu mai insist.

Nu pot. Nu pot sa îmi mențin lacrimile. Nu pot vorbi despre părinții mei fără sa plâng ca un copil. Marsel se uita la mine cu ochii mari apoi face ceva ce nu ma-s astepta vre-o data sa facă. Îmi înconjoară talia lipindumi de el, capul meu izbinduse puternic de pieptul sau tare. Cat de tare as fierul sa îl resping nu puteam. Am nevoie de o inbratisarea Și chiar nu îmi pasă ca e din partea lui. Ii raspund infasurandumi la rândului cu brațele. Cap un meu e așezat pe pieptul sau fix în dreptul inimi sale care bate regulat. Ce spun eu aici? Bate de zici ca i-ar putea ieși din piept în orce secunda. Acum am dovedit Marsel are inima. Dar a mea abia mai tine pasul cu râurile de lacrimi care îmi străbat obrajii. De ce trebuie sa vorbim despre ăsta. De ce acum? Nu vreau sa vorbesc despre ai mei. Nu pot? Marsel isi muta una din mâini pe capul meu mangaindumă pe par incet încercând să mă liniștească.

-Nu imi vine sa cred ca fac ăsta dar. Te rog! Te rog nu mai plânge!

-Cum adică nu îți vine să crezi că îmi zici sa nu mai plang. Spun nervoasa dar totuși plângând si ieșind forțat din brațele sale. Și eu care credeam ca te-ai schimbat. Plângeam în brațele tale.