Flori de cireş

Prima zi

     Era dimineaţă.Mă uit la calendar şi mă scol ca arsă din patul confortabil şi mare pe care îl aveam.Este 25 septembrie deja?Ioi.

..azi e prima zi de şcoală,mai bine zis,de facultate.

     Am citit pe un fel de broşură că facultatea asta era una dintre cele mai bune din lume.Deci,nu se punea problema să-mi fac griji.

     Îmi fac rutina de dimineaţă,îmi aleg nişte haine obişnuite şi plictisitoare,căci încă nu am chef să-mi schimb garderoba.

     Îmi încui uşa de la apartament şi încep să alerg ca nebuna,de parcă m-ar alerg nişte câini turbaţi.Turbat.Ăsta e cuvântul care se potriveşte cu latura atletică a mea.Nu am avut niciodată aptitudini sportive,dar am reuşit să ajung la facultate, chiar la timp.

     Era o clădire foarte modernă,atât pe dinăuntru,cât şi pe dinafară.

     Înăuntru,pereţii erau de culoarea untului,iar pe jos era marmură neagră.Erau multe plante de jur împrejur.Şi era curat,nu vedeai nicio hârtiuţă pe jos.Faţă de fostul meu liceu,era un lux.

     De asemenea,erau şi foarte mulţi elevi,toţi îmbrăcaţi în uniforme frumoase,deci mă simţeam cam prost că eram singura care nu avea.

     După 10 minute de holbat la o foaie plină cu nume ciudate şi greu de pronunţat,mi-l găsesc pe al meu şi clasa din care făceam parte.Am intrat,vrând să par invizibilă şi mi-am găsit un loc în fundul clasei.

     Îi analizam atent pe toţi.Se comportau ca un adevărat colectiv.Deşi facultatea e demnă de bogătani cu fiţe,ei nu aveau.Erau toţi o familie,o gaşcă nebună.Se jucau ca nişte copii mici şi râdeau cu poftă din orice lucru stupid.Am chicotit puţin în sinea mea,când mi-am adus aminte de Rox care era la fel ca ei.

     -Ooo...Bine ai venit boss!strigau toţi.

     În clipa aceea a intrat un băiat pe uşă.Se pare că toţi se bucurau să îl vadă.Mă rog...cine nu s-ar bucura să vadă o bunăciune ca el.

     Nu îmi plăceau mie asiaticii,dar ăsta într-adevăr era frumos.Avea ochii căprui,normal,ca oricare asiatic.Dar cumva ai lui erau diferiţi faţă de restul.Aveau o nuanţă mai deosebită,în lumină,păreau nişte boabe de cafea.Avea nişte buze pline,care mă făceau să mă topesc.Părul lui era aranjat,dar în acelaşi timp ciufulit.Avea o tunsoare interesantă,un breton de tip emo şi cu o şuviţă roşcată,foarte discretă.Purta şi el o uniformă elegantă,ca toţi ceilalţi,dar parcă lui îi venea cel mai bine.

     Era popular.Cred că CEL MAI POPULAR,după cum se purtau ceilalţi cu el.

     Cred că m-am holbat la el şi l-am analizat ceva timp.Cred că-mi curgeau balele.O imagine tipică unei fane disperate.

     La un moment dat şi-a întors capul şi mi-a zâmbit frumos,apoi a continuat să vorbească cu gaşca lui.

     Oh...eu chiar sunt îndrăgostită de el nu?Pentru prima oară cred.Asta nu e bine,nu pot deveni dependentă de cineva,nu îmi stă în fire.

     Pff...dar nu asta trebuie să fie prioritatea mea.Prioritatea mea este facultatea,logic.Eu sunt tocilară.Tocilarele nu se îndrăgostesc,asta e treaba piţipoancelor.Ugh...ce nasol mă simt.

     -Bună ziua!spuse un profesor,care tocmai intra pe uşă.

     -Bună ziua!am spus toţi în cor,ridicându-ne în picioare.

     -Se pare că sunteţi veseli şi puşi pe carte!Nu-i aşa?întrebă profesorul ridicând din sprâncene cu subînţeles.

    Toata clasa a râs la acest gest amuzant.Eram uimită.Orele la ei erau aşa...relaxate...glumeam tot timpul,profesorii erau de treabă.

     Mi-am primit manualele şi uniforma.Ea era alcătuită dintr-o fustă până la genunchi,o cămaşă şi o cravată mai feminină care avea emblema facultăţii pe ea.O floare de cireş.

     Şi orele nu mi se păreau grele deloc.Totul ni se preda în engleză,în limba mea maternă,deci totul era pe înţelesul meu.Un alt lucru important era că nu vorbea nimeni în japoneză,decât foarte rar.Era un avantaj pentru mine pentru că puteam să înţeleg totul.

     Până acum,prima mea zi de facultate a fost un vis devenit realitate.Încă nu mi-am făcut prieteni,dar mai am 6 ani la dispoziţie,deci mult timp pentru asta.Deocamdată trebuie să am încredere în mine însămi şi neapărat trebuie să uit de îndrăgosteală şi de toate prostiile astea.E doar un băiat snob,nu-i cine ştie ce.

     Mă gândeam la toate astea şi mergeam cu paşi repezi către uşa de la intrare,când deodată sunt oprită de o voce răguşită.

      -Kate Stevens,în biroul directorului!

      Aoleu...am făcut ceva greşit?!

      Mă decid să merg cu acel om şi mă trezesc în faţa unei uşi negre cu un semn auriu pe care scria "Director".Bat la uşă timidă,aud un "intră" şi îmi iau inima în dinţi.

      Am fost surprinsă intru în timp ce directorul se certa în japoneză cu băiatul acela popular.Părea o ceartă urâtă,chiar mai urâtă decât certurile mele cu mama.

      -Shin,pleacă acum!comandă furios directorul către el,începând să vorbească în engleză.

      -D-dar...

      -Este un ordin!Nu ai niciun drept să-mi comentezi decizia!exclamă directorul luând foc.

      Atunci a plecat...şi a trecut pe lângă mine.Mirosea a parfum...un parfum bun!Ah!Nu pot să cred că a fost aşa de aproape de mine...

     Bazaconii!Bazaconii de piţipoancă!Gata...l-am uitat deja.

     A dat Dumnezeu să fiu salvată din visatul ăsta prostesc,cu ajutorul directorului.

      -Bună Kate...intră,te rog!spune el trăgând de cravată şi ia o aspirină.

      -Bună ziua!Mă scuzaţi că sunt aşa directă,dar de ce m-aţi chemat?

      Era linşte,până când aud un foşnet de hârtie şi mă trezesc cu un plic în mână.

       -Bursa ta.spune scurt.

       -Muţumesc!exclam eu cu o sclipire în ochi.

       A dat din cap aprobator,apoi mi-a făcut semn că pot să mă retrag.

       Nu îmi place să mă repet,dar cu adevărat,a fost o zi extraordinară.