Stapanitorii Elementelor- Sceptrul Luminii

Anna si "Plecam in intr-o excursie din care putem sa nu ne mai intoarcem"

Nu era bine.
Intrasem in criza de timp fiindca soarele incepea sa apuna si tot ce am putut sa aflam a fost ca putem sa ramanem fara puteri daca esuam.
I-am smuls cartea din mana lui Alex.
-Hei! s-a plans.
-Vreau sa vad daca zice ceva despre "Cristalul Vietii" din lumea asta, i-am raspuns trecand prin toata cartea in 30 de secunde fara rezultat.
-Cred ca am putea s-o intrebam pe Illiana daca stie ceva, a zis Sarah.
-Oh! a exclamat Isa. Illiana nu ma poate vedea aici! Ea a fost consiliera mea inainte sa fug!
-Acum e Gardiana Zartenului, am spus.
-Oh, pricep, a spus Isa. Dar trebuie sa plec. Ma strecor eu pana la portal. Am putin hicarod cu mine.
-Atunci ne mai vedem, a spus Alex.
Am salutat-o cu totii pe Isa, urandu-i "ramas bun". Ea ne-a zambit si s-a strecurat pe usa mare din fata. Apoi am pierdut-o din vedere.
-Illiana! striga Julie.
-Da, cu ce va pot ajuta? zise ea, intrand in camera.
-Trebuie sa gasim Cristalele Elementare daca vrem sa recuperam Sceptrul Luminii si, ne intrebam daca ne poti ajuta zicandu-ne unde este cristalul din Zarten, o ruga Julie.
-Stati sa vad, e posibil sa am o carte... Ma intorc imediat.
Nu a venit cu o carte, ci cu o harta prafuita, dar tot era bine fiindca ne putea da locatia cristalului.
-Sper sa fie locatia exacta, zise Illiana desfacand harta. Deci, trebuie sa iesiti din oras si sa mergeti cam 10 kilometri pe o poteca aeriana pana se va despica drumul. In dreapta veti ajunge la Cascada Cavalerului.
-Si in stanga? intreba Alex.
-E un drum spre moarte sigura.
-Inapoi la cascada, am sugerat.
-Corect, continua ea. Se cheama Cascada Cavalerului fiindca stanca are forma de cavaler iar sabia lui este cascada propriu-zisa. E singurul punct de pamant propriu-zis din Zarten, deoarece din sabia Cavalerului izvoraste apa Marii Zoran care a acoperit Zartenul. Va trebui sa va catarati pana la casca sa pe unde va trebui sa intrati. In interior se afla Copacul Zartenului care genereaza energia lumii.
-Si dupa? intreb eu.
-Ma tem ca asta e tot ce am. Dar ar trebui sa va grabiti fiindca nu mai aveti mult timp.
I-am multumit si am plecat la drum.
Julie a cantat in continuu cantece de drum iar noi restul am mers in liniste.
Drumul parea nesfarsit dar timpul parca statea in loc( ceea ce nu era un lucru rau de vreme ce eram in criza). Era si putin ciudat, de parca am merge pe aer.
Ne-am oprit cand am ajuns la parte cu drumul despicat. Deja incepeam sa avem pamant sub picioare.
-Parca era... stanga la cascada si dreapta moarte sau..., incerca Sarah sa-si aminteasca dar a fost intrerupta de Julie.
-Nu, parca era dreapta cascada si stanga moarte. Nu Laura?
Toti asteptam raspunsul Laurei care si-a pus mainile la tampla si a inchis ochii apoi a zis panicata ca nu isi aminteste.
Toti am inceput sa vorbim unii peste altii ajungand la un haos total.
Am tacut cand a fosnit un tufis in spatele nostru, alarmandu-ne.
Daca era un inamic cu care nu ne puteam lupta nu aveam unde sa mergem fiindca statea fix intre noi si drumul pe care am venit. Asa ca nu puteam decat sa asteptam cu armele in mana si nervii intinsi la maxim.
-Sa te vedem... am zis strangand mai tare in mana sulita.
"Inamicul" nu era altceva decat o corcitura dintre un iepure si o pasare alba cu coada lunga. Chiar ca aratam patetic in momentul asta.
Creatura si-a luat zborul si s-a asezat pe mana lui Julie.

-Ce dragut e!!! zise Julie mangaindu-l pe cap. O sa-l numesc Jack!
-Cum? a zis Alex. Ohhhh nu! Nu pastram chestia aia! Cine stie pe unde a umblat!
-Nu TU il pastrezi ci eu, asa ca nu te mai plange si lasa-l pe Jack in pace.
Jack si-a luat zborul si s-a invartit de cateva ori in jurul unui punct.
M-am apropiat si am vazut de ce: era un dispozitiv care arata ca un ceas de buzunar dar in interior avea o harta digitala in relief a locului in care ne aflam cu un punct luminos care probabil reprezenta locatia noastra. Nu stiu cum ajunsese acolo, dar asta nu prea conta acum.

L-am luat si l-am studiat. In stanga era o infundatura iar in dreapta se putea distinge silueta cavalerului.
-Trebuie sa o luam prin dreapta, am zis.
-V-am zis eu! exclama Julie cu Jack pe umar. Hai sa mergem!
Si am continuat pana, intr-adevar am ajuns la Cascada Cavalerului.

-E mai mare decat credeam, a zis Tim. Si cum ajungem acolo sus?
Evident toti ne uitam la el asteptand sa faca o scamatorie de-a lui cu apa.
-De ce va uitati asa la mine?
-Nu e logic? a zis Laura. Cascada are apa pe care poti sa o controlezi.
-Ca sa fac ce? intreba el.
-Nu stiu, am zis. Nu poti sa faci un fel de scara rulanta?
-Din apa?
Avea dreptate, nu puteam sa stam fizic pe apa si sa ne asteptam sa ne duca 10 minute intregi.
-Am o idee! am zis in cele din urma.
Daca Alex ar muta o bucata de pamant suficient de mare cat sa ne duca pe toti pana in varf iar Tim ar catapulta-o folosind apa!
-Nu crezi ca necesita prea multa energie? intreba Laura.
-Nu mai avem timp! Ori o facem acum ori niciodata!
Alex a dsprins o bucata de pamant pe care a pus-o in apa si pe care ne-am asezat.
Tim a avut grija sa nu ne scufundam.
-Hai s-o facem! a zis Julie.
Apa a inceput sa se agite si sa faca baloane pana "am explodat". Am ajuns pana la manerul sabilei si am cazut (pamantul de sub noi a crapat la propriu si aproape ne-am inecat toti cu exceptia lui Tim).
-Trebuie sa mai incercam o data! am zis incercand sa ma opresc din tusit.
-Nu mai pot! Nici cu multa energie nu am reusit! Ce sanse avem acum?
-Nu poti singur, am murmurat gandind.
Si-atunci mi-a picat fisa.
-Alex si Julie! Puteti sa faceti bucata de pamant sa se ridice si Tim sa o mai propulseze o data!
-Nu e cam... a incercat sa zica Sarah dar am intrerupt-o eu.
-Ce mai avem de pierdut? Haideti, o singura data macar.
Iar a ridicat Alex o bucata de pamant si Tim a facut-o sa nu se scufunde.
De data asta s-a simtit mai puternica "explozia". Si am reusit sa ajungem pana la casca unde am sarit.
Eram extenuata si nu am facut mai nimic. Nu voiam sa stiu cum se simt Alex, Julie si mai ales Tim.
-Am reusit! am gafait triumfatoare.
Chiar atunci Tim a lesinat si a trebuit sa-l prindem. Era misiunea lui Alex sa-l tarasca dupa noi.
Mi-am imaginat mana arzand si am reusit sa creez o flacara care imi juca in mana.
-Ar trebui sa mergem, a zis Laura ridicandu-se de pe pamantul rece.
Am continuat sa mergem la lumina slaba a flacarii din mana mea pana am ajuns la Copacul Zartenului care era, pai, un copac. Era inconjurat de coloane din marmura alba si de deasupra lui venea o lumina alba-albastruie.

Ne-am apropiat de el pana pamantul a inceput sa se cutremure. Si o voce a tunat:
"Cine-ndrazneste sa se apropie de Copacul Zartenului?"