-Omule, nu mai esti la taica'tu acasa! ma zdruncina Tom pentru a ma trezi. De ce nu mergi la cursuri?
-Lasa-ma sa dorm!
Mi-am pus patura in cap insa colegul meu nu vroia sa ma lase sa dorm. Brusc am ramas fara nimic pe mine si brutal doua lovituri la coaste ma facura sa sar din pat, drept in picioare, precum un soldat speriat la desteptare.
-Vezi ca se poate! mi se adresa razand.
I-am aratat degetul prieteniei si am inceput sa ma pregatesc usor de cursuri. Desigur ca nu am reusit sa ajung la primul, precum orice student care se respecta. Am pierdut timpul strabatand usor campusul la pas. Plimbarile astea linistite ma faceau sa ma simt din nou o persoana normala, intr-o scoala normala, sentiment ce imi dadea iluzia unei inimi mai usoare, unei senzatii de plutire. Ma simteam precum o fetita indragostita, rupta de realitate. Intotdeauna relaxarea mi-a fost cea mai buna prietena insa acum, setea pentru ea imi starnea sentimente puternice pentru lenevit si pierdut vremea. Cred ca incepeam sa devin definitia lasului, insa jur ca nu imi pasa, incepeam sa devin dependent de aer curat si liniste precum un drogat de prafuri, si imi placea. Nu provoca tremuraturi, nu dadea stari urate insa mie, statul si plimbatul imi creau stari euforice intense. Brusc ma bufni rasul la gandurile mele despre cat de bine e in acel moment. Nimic nu ma oprea sa stau si sa nu fac nimic. Insa privind ceasul, magia s-a spulberat.
-Omule, ce curs avem? Il intreb pe un coleg ce trecea prin fata mea, in pasi rapizi, mai alergand.
-Laborator... chimie.
O lovitura puternica se resimti in pieptul meu, facandu-mi inima sa loveasca cutia toracica. Am pornit spre sala, iar cand am intrat, toate privirile s-au infipt in mine precum sagetile intr-o tinta de lemn, sau cel putin asa mi se parea.
-Thomson ai intarziat... iar! zise micuta batrana, privindu-ma pe deasupra ochelarilor.
Nu m-am ostenit sa raspund si am trecut la locul meu.
La masa mea era precum la Polul nord, rece si nu exista viata, nici macar putin. Crissy statea si privea bosumflata o sticluta cu substante de parca insasi esenta vietii ei era acolo. Clar era mai suparata decat imi imaginam eu.
-Hei scuze pentru...
Ridica mana in semn sa ma opresc. Jur ca gestul ei se infipse ca un turture in mine si nu doar ca facu o gaura in inima, se mai si topea, lasandu-mi rece tot corpul. Experimentam 10 stari emotionale noi pe minut in prezenta acestei fiinte, trecand repede de la regret la furie apoi la regrete din nou. Nu stiam ce sa ii spun. Adevarul iesea din plan. Daca stia ca am fugit la locul unde am murit Sammy, speriat , ar fi facut vreo legatura si nu vroiam asta.
-Chiar imi pare rau Crissy, am avut probleme urgente.
-Thomson lucreaza! ochii in eprubeta.
-Nu ma intereseaza, raspunse fata fara a intoarce privirea, imi pare rau ca am iesit cu tine.
Am trantit ustensilele de loborator , facand o galagie imensa in clasa, si am iesit busind usa in spatele meu.
-Thomson ce crezi ca faci? se auzi vocea batranei in saptele meu.
Ce fac? Renunt. Am mers in campus si m-am asezat sub un copac imens. Simteam scoarta aspra infigandu-se in saptele meu insa jur ca nu ma deranja, ma durea capul ingrozitor.
Am stat cu ochii inchisi cred ca o ora intreaga, facandu-mi iluzia ca m-am calmat, insa brusc gandurile imi inunda capul. Fratele meu, mort sau viu, oricum nu vrea sa dea de mine sau eu de el, fata din parc, un zid, sentimentele mele puzzle imposibil. Sincer habar nu am ce se petrece intre neuronii mei insa incepeam sa cred ca uitarea e cea mai buna solutie. Am lovit cu putere copacul iar mana se incarca de sange.
