M-am întrebat de prea multe ori
Cum ar fi fost sa fie astfel?...
Daca
Din mormântul pădurii
As învia in trandafir roșu
Din petale rubine și tulpini cu spini?
Dacă as capăta picioare
Sau aripi de vultur
Spre ceruri apuse în lupte de câini?
Dacă - n ploaie de parfum
As spala apusul
Iar sulițe tulpini
As zdrobi trecutul...
Dureros m-ar simți
Cu toții, lătrând,
Chemând haite de lupi
și de lei
Suferind
în amăgirea zadarnicei chemări
Caci dreptatea...
ei nu știu,
Pe toți cei curajoși dintre ei
Ii țin în cuști de dulăi.
Dar dacă m-aș transforma
Din molia ce sunt,
Din cărbune sculptat in păianjen temut
Cu crucea pe spate
Și picioare atârnate
De blocuri și case și cuști
De dulăi,
Iar cu colții înfipți in geamurile lor
Voi extrage
Oare
Răutatea din noi?
Dar dacă de-a pururi
M-aș zidi in voi
Și-n suflete pereți m-aș semna drept
Noi?
Ar mai lătra vreun câine
Sau leu sau orice fiara,
Am mai zări păianjeni urcând
Pe vreun bloc scară?
Invoc in versuri pacea
Din noi, din voi,
Și din toți noi...
Ma semnez de-a pururi
Concetățeanul, Noi.
