Lost in waves of hearts beats

Capitolul 2.

In fata mea se desfasoara cel mai frumos apus de soare. In timp ce mingea de foc dispare dupa marea scăldată in ultimele raze de căldură , eu stau pe nisipul fin cu picioarele in apa. Simt ca cineva se așează langa mine. Noah. Il privesc cu tandrete avand sentimentul ca asta va fi ultima data cand ii voi vede ochii in care m-am pierdut de atatea ori.Acei ochi de un albastru de nepatruns, cand ma la ei simt o legatura de la inima la inima. Vocea lui calda imi îmbrățișează intreaga fiinta:
-Soarele si luna. Se iubesc ,dar nu se întâlnesc niciodata . El apune ca sa răsară ea, Sophie. In toata măreția lor ei apun unul pentru celalalt.
-Oh ,te rog, asta e singura poveste de dragoste pe care o stii.
-Mai e si Romeo si Julieta , dar nu e cazul , micuta vrăjitoare.
-Ar putea fi ,spun eu pe un ton calm plin de letargie.
El se uita întrebător la mine încercând sa isi sa isi dea seama de ce am spus asta.
-Nu, Sophie, nu o sa fie asa , doar trezeste-te si uita-te in jurul tau si o sa iti dai seama de ce trebuie sa lupti.
-Poate ca da sau poate ca nu.
Cand ma uit in partea in care era Noah cu cateva clipa in urma nu mai vad pe nimeni. Încet încet frumusetea locului in card ma aflu se transforma in mirosul intepator de spital. Ochii mi se deschid încet. Il vad. Sta langa pat si ma tine de mana. Ma tine de mana si doarme.
In secunda urmatoare imi dau seama de tot ce s-a intamplat. Observ ca afara apune soarele. Zâmbesc. In minte imi vin secvente din visul pe care l-am avut. Ar putea fi.
Dupa 10 minute se trezeste si Noah. Se uita plin de uimire la mine. Pe fata lui se asterne cel mai călduros zâmbet pe care l-am vazut pana acum.
-Neata soare ! Ai adormit ca sa ma trezesc eu?
-Numai daca tu esti luna. Nu spune nimic. Stiu tot. Nimic nu poate da o explicatie clara asa ca cel mai bine e sa lăsăm lucrurile asa cum sunt. Cum te simti?
-As putea fi si mai bine, dar as putea fi si mai rau. De cat timp sunt aici ?
-Ai ajuns azi-noapte deci ai fost ceva timp inconstientă. Ma duc sa ii anunt pe părinții tai ca te-ai trezit. Au stat trezi toata noaptea.
Dupa ce pleaca astept cinci minute pana cand apare mama fiind urmata de tata.
Fata lor sugereaza lipsa de somn si instalarea plansului .
-Scumpo...o sa fie totul bine, da? Nu iti pierde controlul. Tu poti controla boala ,ea nu poate face asta.
In ochii mai se întrezăresc lacrimi, dar eu fac nimic altceva decat sa o iau in brate.
-Stiu, asa o sa fac ,o sa lupt,trebuie doar sa ma uit in jur ca sa ma uit in jur ca sa imi dau seama pentru ce.
Am stat impreuna cu ei o ora in care mi-au explicat ce s-a intamplat si ca boala e in acelasi stadiu. Ultima parte ma face sceptică, dar consider ca nu e momentul potrivit pentru o confruntare cu parintii mei.
Tata pleaca acasa pentru niste documente as asa raman doar eu cu mama.
-Iti duci aminte cand iti spuneam ca viata merita traita? Vocea mamei este atat de domoala incat trebuie sa stau cateva secunde ca sa imi dau seama ce a spus.
-Imi doream asa tare sa fiu ca tine, mama.
Vedeam ca ai tot ce iti doresti si ca ma iubesti atat de mult ,incat mi-am promis ca atunci cand voi creste voi face exact la fel.
-Inca mai e timp. Poate suna a cliseu , dar nimic nu e imposibil. O sa lupți si o sa iesi învingătoare ,Sophie. Fa asta pentru tine. Iti datorezi asta.
-Multumesc, mama!
Momentul asta este unul dintre acelea in care regret ca o sa fac sa treaca prin toate astea. Regret ca nu are o fata normala cu care sa se duca la cumpărături. Uneori ii ranesti pe cei din jurul tau fara sa vrei si nu te poti opri. Unii o numesc viata , eu cred ca e ceva mai complex.
Dupa ce pleaca si mama raman singura si incerc sa dorm. Visez cu ochii deschisi. In minte imi apar parti din momentul in care l-am vazut prima data pe Noah. Intram in curtea liceului cand vad un băiat stand pe o banca uitandu-se in gol. Nu făcea nimic cu corpul lui, insa privirea...privirea iti juca feste. Se uita la tine si te simțeai paralizat pentru ca in acea clipa parea ca te citeste, isi dădea seama ce fel de om esti.
Am inaintat si am trecut pe langa el insa insa in urmatoarele 2 luni il urmăream de la distanta. Nu aveam decat 2 ore impreuna asa ca era cam greu. Prietenii mei nu au sesizat asta , dar nici nu am dorit asta. Ieșeam dupa scoala , rămâneam la Kate acasa , povestind pana noaptea tarziu, insa el nu a aparut in nici o discutie.
Nu voiam sa discut cu el , voiam doar sa fiu exact ca el ,sa vad ce vede el in oameni ,insa nu am reusit niciodata. Pana intr-o zi in care cineva ma striga pe holul scolii:
-Sophia!
-Buna ziua domnule Smith! Raspund automat imediat ce il vad pe directorul scolii mergând alert spre mine.
-Buna ziua , domnisoara Odair! Vreau sa veniti la mine in birou pentru a discuta ceva important.
Il urmez pe culoar pana cand ajung pe fotoliul din fata biroului sau.
Încăperea este eleganta si primitoare. Poate prea primitoare pentru o încăpere in care de obicei , elevii vin doar ca sa primească pedepse. Sesizez ironia din acest lucru , dar nu las sa se schițeze nici o miscare care sa tredeze acest lucru.
-V-am chemat aici cu o mare rugaminte. Probabil erați îngrijorată in legatura cu motivul si va gandeati la ceva negativ. Nu.
Am observat ca notele dumneavoastra sunt excelente . Ei bine, avem un elev care doreste sa il meditatii la 2 materii pe care sustine el ca le faceti impreuna. Sunteti de acord?
-Desigur.
Dupa ce imi stabileste orele de meditatie , imi ofera documentele necesare.
Fara sa ma uit pe ele,merg grăbită la curs pentru a nu o scoate din sărite de tot pe domna Janson, profesoara de franceza.
Ajung in clasa si dupa ce explic motivul pentru care am întârziat ma asez in banca mea. Ma uit pe foile primite de domnul Smith. Ceva imi iese in ochi. Noah Jeferson. Este elevul pe care trebuie sa-l meditez. Iar atunci imi dau seama ca nu pot face asta. Cum pot sa il învăț ceva daca eu ma pierd in ochii lui ? Cum pot sa ii explic ceva daca singura intrebare care este întiparită in cap este cum reuseste sa ne citească pe toti ca pe niste carti deschise?
Sirul amintirilor este întrerupt de usa care se închide. Observ ca cineva a intrat in camera. E el. Cel care mi-a dat un infinit de intrebari si nici un indiciu pentru răspunsuri.
●●●
Cu asta am terminat si primul capitol.
Sper sa va bucurați de el! ♡