Simplu

cinci

Întins pe iarba lângă sora lui privea cerul plin de nori care anunțau o ploaie puternica asa ca au mers în casa împreună.

"Trebuie sa ajungi la mine acum! Maia a mâncat ceva stricat și nu se mai mișcă. Și nu exista salvare pentru câini!"

Maia era cățelușa lui Jo, un cățel micuț maro destul de bătrân.
A plecat doar în tricou dar pana a ieșit din casa a început sa ploua foarte puternic asa ca în drumul sau scurt pana la mașină s-a udat destul de bine.
Strada nu era foarte aglomerata asa ca putea ajunge destul de rapid acasă la prietenul sau, și ar fi ajuns rapid dacă nu se oprea pentru ca i-a ieșit ceva în cale.
Pe marginea drumului mergea o fata micuța îmbrăcată nu foarte gros și care cu siguranță era uda pana la piele, dar el știa cine este acea fata și a oprit mașina.

-Unde naiba te duci pe ploaia asta?
-Nu știu.
-Te duc acasă.
-Nu!

Era supărat, supărat ca o văzuse iarăși, supărat pe el ca ii pasa de ce face ea, supărat ca ea se comporta asa. De când a urcat în mașină i-a aruncat o singura privire rece care sa ii comunice ca nu este într-o dispoziție potrivita pentru ea, cel puțin o parte din ea, cea care îl făcea sa fie nervos.
Era îmbrăcată mult prea scurt pentru o asemenea vreme, parul sau blond era încărcat cu multa apa și hainele ude erau lipite de corpul firav. Ii era frig dar nu a spus asta, nu îl privea și încerca să se uite în alte direcții pentru ca știa ca nu e un moment potrivit pentru a face pe fata misterioasa asa cum ii place sa fie.

-Unde stai?
-Kevin asculta, nu vreau sa merg acasă, poți sa ma lași oriunde vrei tu dar nu acolo.
-Sunt în drum spre Jo, nu am timp de jocurile tale idioate asa ca mai bine zici unde sa te las ca sa nu opresc mașina chiar acum.
-Poți sa o oprești dacă vrei, nu mergeam undeva mai devreme.

Era mult mai calma decât trebuia sa fie într-o situație de genul. Acum îl privea și nu și-a mai luat ochii de la el. Dar nu a oprit mașina, nu putea sa o lase în ploaie, a continuat sa conducă pana când a ajuns acasă la Jo unde au intrat împreună.

-Unde e Maia?
-Am mințit, dacă îți spuneam ca vreau sa vi pentru ca sunt singur nu te-aș fi convins. Scuze. Și cu ea ce e?
-Am găsit-o în ploaie, trebuia sa o las acolo?

Jo a privit-o dar nu i-a dat un răspuns prietenului sau la acea întrebare.
S-au așezat toți trei pe canapea și au stat tăcuți câteva momente pana când Jo s-a retras pentru a vorbi cu Lara la telefon.
Rămași singuri au evitat orice privire timp de câteva minute dar atunci când ea a încercat sa spună ceva el a oprit-o.

-Uite, cred ca e mai bine sa te duc acasă sau oriunde vrei tu sa mergi și sa uitam unul de altul. Mie nu îmi place misterul iar tu nu vrei sa renunti la el.

Dar ea a început sa rada și s-a apropiat de el. Din nou l-a sărutat pe obraz de data asta fără sa plece.

-Am vrut doar sa îți spun că ți s-a desfăcut fermoarul de la pantaloni. Dar și asta poate fi un subiect de discuție.

A simțit cum se roșește și nu a fost capabil sa mai spună ceva. A închis rapid acel fermoar dar nu a continuat discuția. Știa ca deja a spus prea multe, nu era obișnuit sa vorbească asa mult pentru ca niciodată nu a fost nevoit sa o facă. Și încă o data a dat-o în bara și nu a spus ceea ce trebuia, cel puțin asa se gândi el.
Ochii lor s-au întâlnit în cele din urma și fără sa își dea seama au ajuns sa se sărute pasional pe o canapea dintr-o casa care nu le aparținea.
Au uitat de Jo și ca putea sa apară în orice clipa și s-au întins acolo unul peste altul. Tricoul lui încă umed a ajuns foarte rapid pe jos.
O privea de sus în timp ce mana lui se baga încet sub tricoul ei umed și lipit de piele apoi a continuat sărutul și mana sa a urcat din ce în ce mai mult.

-Avem dormitoare.

Au sărit unul de pe celalalt foarte rapid și îl priveau pe Jo surprinși. Stătea sprijinit de tocul ușii cu un zâmbet pe buze și cu mâinile încrucișate.
Nici unul dintre ei nu a spus nimic, el nu știa ce sa zică și ea era prea surprinsa ca sa mai scoată vreun cuvânt.
Și-a îmbrăcat rapid tricoul de pe jos apoi au părăsit casa prietenului sau împreună.
În mașină nu și-au spus nimic pana când ea a coborât și a plecat prin ploaie singura de data asta fără sa îl mai sărute, fără sa ii mai zică ceva, a plecat pur și simplu.

Era singur în camera și nu își dorea sa se gândească la ea și la ce s-a întâmplat mai devreme dar o făcea.
Întins pe patul din camera lui cu hainele încă umede privea tavanul alb în liniște.

-O sa răcești dacă nu te schimbi.

A ridicat privirea ca sa vadă cine a intrat în camera deși știa ca este mama lui. Nu i-a zis nimic, a dat tricoul jos și a luat altul din dulap doar ca sa ii facă pe plac.
Nu era pregătit sa răspundă întrebărilor ce urmau sa vina asa ca a încercat sa omita un contact vizual, poate ca ar fi reușit dacă mama lui nu se așeza lângă el pe pat.

-Unde ai fost?
-Pana la Jo.
-Și de ce stai cu tricoul ud pe tine? O sa răcești.

Privirea lui era spre televizorul sau din fata patului și se gândea la un răspuns pentru mama sa dar nu a mai spus nimic.
Aceasta a plecat dar el a rămas singur în camera privind încă ecranul negru și mult prea mare. Se gândea la Cassie și la cat de aproape au fost unul de celalalt. Se simțea ciudat ca i-a plăcut sa o sărute și sa o atingă asa când de fapt el își dorea acum puțin timp sa o uite. Și încă își dorea asta, Kevin era mult prea simplu pentru ea. Nu știa sa rezolve mistere, nu știa se comporte asa cum ea ar fi vrut, nu știa de fapt ce vrea ea.
S-a trântit pe pat și de data asta nu a mai privit negrul televizorului ci albul tavanului sau imens.
Avea o camera imensa, prea mare pentru el, mobilata modern în negru. Toată casa lui era imensa și asta din cauza părinților sai care aveau slujbe atât de bune încât sa își permită acest lux.
Uneori se gândea ca toată casa este plictisitoare, toată perfecțiunea dinăuntru uneori îl scotea din minți. Totul era alb și mobilat în negru sau maro închis, totul era pe gustul mamei sale care s-a ocupat personal de aranjamente. Totul cu excepția dormitorului surorii sale mai mici. O camera aproape la fel de mare ca și a lui, cu pereți roz și plina de jucări. Uneori mergea acolo doar ca sa se mai simtă copil, nu pentru ca îi plăcea culoarea roz sau ursuleții de plus, ci pentru ca acolo nu era nimic perfect, lucrurile nu erau aranjate perfect la locul lor, jucăriile erau peste tot prin camera, desenele făcute de Aby erau lipite aleatoriu pe pereți, totul era perfect pentru un copil.

Ajuns în camera ei s-a așezat pe covor lângă ea și s-a prefăcut interesat de ceea ce desena pe o coala mare de hârtie. Televizorul la fel de mare ca și al lui era dat pe un post de desene animate la care i-a făcut placere sa se uite. Ceea ce sora lui desena arata ca un urs roz cu prea multe mâini dar ea a spus ca a încercat sa îl deseneze pe unul dintre personajele de la televizor din desenul animat pe care îl urmăreau împreună.

-Vreau sa îl pun pe perete.
-Unde?
-Acolo!

A arat cu mama o zona libera de pe peretele vopsit în roz, o zona la care ea nu ajungea dar fratele ei mai mare nu avea problema asta.
Majoritatea desenelor erau lipite de el, l-a luat și pe acesta și l-a pus unde sora lui i-a spus.