Înaltă cât abia un deget , i-a pus numele ,,Degețica". Avea drept leagăn o coajă de nucă,lustruită frumos,iar noaptea se odihnea într-un pătuț din petale albăstrui de viorele și învelită cu o păturică din catifeaua trandafirilor. Pe timpul zilei,noua mămică îi amenajase,drept lac pentru plimbare,o farfurie plină ochi cu apă și ornată cu o coroniță de flori. Așezată pe o frunză de lalea ce îi servea drept bărcuță,Degețica vâslea de la un capăt la altul al micului lac. Și unde mai pui că știa să cânte atât de frumos,ca nimeni alta. Nu te mai săturai privind-o și ascultând-o !
Într-o noapte călduroasă de vară,o broască mare,urâtă și udă,se strecură printr-o spărtură din geamul ferestrei,chiar lângă locul unde dormea liniștită micuța domnișoară. ,,Ce nevestică potrivită pentru fiul meu"-se gândi broasca cea mare. Și luând sub braț coaja de nucă,cu tot cu Degețica adormită,sări pe fereastră direct în grădină.
Broasca din povestea noastră locuia împreună cu fiul său,pe malul mlăștinos al unui râu mare,mare. Broscoiul era chiar mai urât decât maică-sa și când o văzu pe domnișoara drăguță,nu putu decât să orăcăie de mulțumire:
-Oac,oac,oac.
-Nu vorbi așa tare,că o trezești! îi spuse mama-broască. Hai s-o ducem pe una din frunzele de nufăr ce plutesc pe râu. Cum e ea mititică și ușoară ca fulgul, n-o să poată scăpa. În timpul ăsta, noi ne vom grăbi să pregătim coliba în care vei locui după ce te însori.
Departe pe râu, creșteau mulți nuferi cu frunze mari și verzi, ce păreau că plutesc pe luciul apei. Broasca-mamă înotă până la cea mai îndepărtată frunză de nufăr și lăsă acolo coaja de nucă.
Va continua...
