~Sânge... Jupoaie... Ucide...~
Vocile șopteau apăsat și sacadat, ca și cum ar fi fost flămânde și pe cale de moarte. Cât timp o fi trecut? O săptămână? O lună? O viață?
Am deschis ochii cu o viteză năucitoare și am analizat instant împrejurimile: laborator, masă, două scaune, birou și tablouri urâte. Evelin plină de răni și eu.
Eram legată strâns și nu înțeleg unde mă aflu. Eu nu îmi amintesc de această încăpere.
Ușa din față s-a trântit apăsat, iar în încăpere si-a făcut apariția Sophie. Am căscat ochii de uimire și am început să mă zbat, bucuroasă că voi scăpa.
Ceva nu era în regulă. Sophie nici măcar nu s-a uitat la mine, ci doar a strigat că m-am trezit și a părăsit încăperea monoton, pe moment aruncandu-mi o privire dezamăgită.
Ce naiba tocmai s-a întâmplat? Și unde mă aflu? Începeam să îmi revin ușor și să mă alarmez numaidecât la gândul că sunt prinsă. Capul încă mă doare și nu îmi pot declanșa puterile. Evelin nu părea a se trezi prea curând, iar eu cedez.
~Mai e puțin... Așa de puțin...~
-Puțin până la ce? i-am șoptit ei.
~Se împlinește profeția...~
Înainte să întreb ce naiba de întâmplă, ușa s-a trântit iar puternic, iar în dreptul ei stăteau Roger și Ezra. Din spate de auzi vocea lui Mike:
-Camera de tortură pentru ea, băieți! De Evelin mă ocup eu!
