Ne purtam ca doi străini..

✏ Capitolul 21 - Dorul te-a făcut sa-l vezi peste tot

Obligată de prietena mea mă îmbrac rapid si plec împreună cu ea în oraș.

Teo: Unde sa mergem? Mi-e cam foame. Hai la un restaurant, spune rapid fara ca eu sa o ascult. Mă auzi?!, întreabă putin iritată.

Eu: Ăm ... scuze.

Teo: Iar te gândești la el?

Eu: Nu ...

Teo: Când o sa înțelegi ca el face parte din trecut?! ...

Presupun ca niciodată..

Nu-i raspund la intrebare, prefer sa tac si sa o urmez până la o masă lângă intrarea în restaurant.

Mă așez pe scaun ascultând muzică slabă care se auzea din boxe, câteodată oftand, asta provocandu-i nervi.

Teo: Parca ai 60 de ani!

Eu: Poftim? De ce spui asta?

Teo: Numai aia oftează asa des!

Nu o contrazic, nu am puterea nici sa respir, dar sa vorbesc ... Mi se pare ceva imposibil.

Mă uit pe geam, jucandu-ma cu lingura prin mâncarea care zăcea pe masa.

La câțiva pași, lângă un magazin de haine, apare un băiat îmbrăcat în negru cu o gluga pe cap. Fața mi se pare cunoscută, asa ca arunc lingura și încep să alerg spre el.

Băiatul cand ma vede începe să fugă.

Il urmăresc până la un colt de strada, dar dupa dispare ca printr-o minune.

Teo: Stai, așteaptă! De ce alergi asa?!

Eu: L-am văzut! Era el ...

Teo: Ai înnebunit, soro! Detectivi l-au căutat atat de mult timp si inca o fac, dar nicio urmă de el, iar tu acum spui asta!? ...

Eu: Dar ...

Teo: Imi pare rau ca sunt dură, dar dorul pentru el te-a făcut sa-l vezi peste tot.

Eu: Of ... poate ai dreptate.

Teo: Normal ca am dreptate. Tu gândești ce spui? ... Detectivi cei mai buni nu au putut sa-l găsească, iar acum crezi ca apare ca prin minune?

Eu: Da ... ai dreptate. Scuze, dar nu mă simt bine, prefer sa ma duc acasa.

Teo: Bine, bine. Luăm mâncarea la pachet si mergem.

Restul zilei am stat singura în camera gandindu-ma la acel băiat.

Poate Teo are dreptate, dar inima imi spune ca se înșeală ...

********************************
Va urma