Moartea era doar la un pas. Un singur pas şi sentimentul de rece, de întuneric se amplifică, l-ar simţi mai profund în sufletul său, în inima, în tot corpul. Fiecare muşchi, fiecare părticică din corpul său să simtă moartea cu adevărat. Cum totul se sfărâmă, cum toate chinurile dispar, cum toate cuvintele dure la adresa ei se evaporă. Fiecare cuvânt îl simţea ca un glonţ, ca un glonţ în inimă. Se simţea pe jumătate moartă. Ce rost mai avea să trăiască dacă sufletul ei era deja pe jumătate mort, părăsit de viaţă? Îşi dorea să simtă moartea cu adevărat. Să vadă cum fiecare glonţ ce i-a străpuns sufletul iese şi se îndreaptă către persoana ce a apăsat pe trăgaci. Voia să vadă cum toate acele persoane au sufletu străpuns de propriile cuvinte, de propriile gloanţe.
Picăturile de ploaie au început să cadă... la fel ca ultimele sale clipe de viaţă. Chiar nu îşi dorea să mai trăiască, nu mai voia să simtă cum toare gloanţele se adâncesc şi în final, ies pe cealaltă parte.
Auzi o voce, un gând neobişnuit i-a trecut prin minte.
Nu cred că vrei să faci asta.
Nu a dar importanţă acelui gând, acelei voci necunoscute. Şi-a continuat drumul, a făcut pasul.
Toate privirile trecătorilor s-au întors la auzirea zgomotului provocat de contactul corpului său cu asfaltul rece. În jurul băltoacei de sânge cauzată de lovitura de la cap, era strânsă o mulţime de persoane. Persoane ce au apăsat pe trăgaciul cuvintelor, persoane cărora nu le păsa cu adevărat de ea. Fiecare uşuratică, slabă, urâtă s-au transformat în Era o fată frumoasă. Dumnezeu să o ierte. Cuvinte spuse tocmai de criminalii ei, cuvinte ce nu le spuneau cu sinceritate. Erau falşi. Cuvintele le ieşeau din gură doar pentru a da bine, doar pentru a nu-şi pierde reputaţia, nebăgând în seamă sinuciderea unei persoane.
O siluetă îşi făcu apariţia în faţa corpului fragil. Buzele i s-au despărţit într-o întrebare:
- Oare ce a determinat-o să facă asta? în vocea lui se simţea o urmă de păsare. Lui chiar îi păsa. Odată ce i-a văzut chipul gingaş, ochii sinceri căprui şi buzele palide cu firicele de roşeată pe margini, inima i se înmuie. O lacrimă îi apăru în colţul ochiului stâng. O şterse cu brutalitate şi plecă de acolo. Lui chiar îi păsa. Era singura persoană căruia îi păsa de ea, de moartea ei. Dar cu ce folos? Ea era moartă...
Răspunsul la întrebarea lui e simplu. Oamenii, lumea în general, părerile lor neadevărate despre ea, gloanţele ce i-au străpuns sufletul, ce i l-au secat. Dorinţa de a simţi moartea cu adevărat, care până la urmă dorinţa aceea a apărut din vina lor.
Ea? Ea era împlinită. Sufletul ei era împăcat. Am simţit moartea cu adevărat. A simţit cum fiecare celulă arde, cum toată durerea dispare, cum gloanţele ies din sufletul ei şi se îndreaptă spre adevăraţii criminali.
Ea... Ea şi-a îndeplinit drumul. A simţit MOARTEA.
Notă autorului: Şi am revenit cu ceva nou. E doar chestiuţa asta, nu are o continuare. Aş avea un scenariu în minte şi ar ieşi un fantasy drăguţ, dar nu ştiu.. Se pare că ora de sport, videoclipul remix-ului de la My kind of love şi ce s-a întâmplat în jurul meu în ultima vreme, m-a adus la scrierea acestei chestii, că nici nu ştiu cum să o numesc. Sper să vă placă, idk.
Şi în legătură cu He's not like the others, sper să revin cât de curând cu noul capitol. Iertaţi-mi uriaşa întârzâiere, dar s-au întâmplat atât de multe lucruri în jurul meu că nu pot face faţă al toate. Şi am făcut o pauză cu watt-ul, cu toate şi am încercat să îmi limpezesc gândurile. Şi de la povestea asta am ajuns la mine, ciudat.
Damn it, sper să vă placă şi vă aştept părerile oricare ar fi ele.
