Hybrids - Povestea continuă

255 7 2
                                    

- Mai spune-mi.

Doctor Riesgraf se plimba gânditor prin cabinet. Am scos din geantă o hartă îndoită, pe care am netezit-o cu pumnul.

- Întreaga lume este dominată de monştri, am spus eu, arătând pe hartă. Australia a fost cucerită de către monştrii marini, supăraţi pe faptul că oamenii le consideră "femei cu coadă de peşte", aducând astfel o jignire la adresa lor;  zona Transilvaniei este condusă de către vampiri; New Orleans este sub stăpânirea hibrizilor; Germania este invadată de strigoi - spiritele evreilor ucişi de către Adolf Hitler. Astfel de suflete rătăcite mai umblă însă şi în Polonia, acolo unde se afla cândva lagărul nazist.

Riesgraf s-a aşezat în fotoliu. A început să se uite la mine ca la felul paisprezece, apoi şi-a dres vocea şi mi-a spus:

- Observ în comportamentul tău o puterni...

- Desigur! am izbucnit eu. Credeţi-mă, am fost la o mulţime de psihologi până acum. Probabil o să-mi recomandaţi un tratament naturist împotriva stresului. Sau poate mă veţi pune să înghit un pumn de medicamente până am să ajung o drogată pshihopată. Văzând că nu merge, părinţii mei îmi vor căuta un alt psiholog şi vor continua să creadă că sunt o nebună. Sincer, mi-a ajuns.

M-am ridicat nervoasă de pe scaun. Nu mai suportam.

- Crezi că mie nu mi-a ajuns? mi-a replicat Riesgraf. De 4 şedinţe sunt nevoit să-ţi ascult poveştile cu vampiri şi strigoi. Puţin îmi pasă dacă ai să ajungi la ospiciu, puţin îmi pasă dacă ai să mori. Eu îmi vreau doar banii. Aşa că îţi propun ceva: tu poţi veni în continuare la şedinţele mele. Nu trebuie să faci nimic . Eu nu-ţi voi prescrie niciun medicament. Dar va trebui să le spui părinţilor tăi că orele petrecute cu mine te ajută. În felul ăsta, amândoi vom avea de câştigat.

Am rămas cu gura căscată. Niciodată nu mi-l imaginasem pe Riesgraf spunând aşa ceva. Am vrut să plec, trântindu-i uşa în nas, dar ceva mă ţinea în loc. Gândul că în sfârşit nu voi mai fi purtată la mii de psihologi îmi surâdea. După încă 5 minute de gândire intensă deja mă hotărâsem. Am zâmbit şi am acceptat oferta, apoi am părăsit cabinetul, îndreptându-mă spre biserică.

______________________________________________

Mă numesc Natalie Kendrick. Locuiesc în New Orleans. Este probabil cel mai periculos oraş, pentru că este stăpânit de hibrizi. Înainte de a mă naşte, vrăjitoarele spun că aici trăiau vampirii originari. Probabil că ele mi-au şi băgat toate balivernele astea în cap. Tot ele, acum câtva timp, mi-au dat să beau verbină.

Singurul loc în care mă simt în siguranţă este biserica. Aici petrec cel mai mult timp. Asta nu înseamnă că biserica nu este un loc sumbru. Părintele îmi povestise că acum ceva timp nepotul părintelui Kieran O'Connell pătase pereţii bisericii cu sângele a câţiva preoţi, apoi se sinucisese. De atunci, nepoata părintelui, Camille O'Connell, ajunsese în pragul nebuniei încercând să-şi dea seama ce îl împinsese pe fratele său să comită o astfel de faptă.

Nu ştiu de ce, dar simt că eu şi Camille avem multe în comun. Şi ea vorbea despre vrăjitoare şi vampiri - şi ea voia să afle adevărul gol goluţ.Părintele îmi povesteşte adeseori că Kieran O'Connell era de fapt prieten cu vampirii. Omul lui Dumnezeu cooperând cu uneltirile diavolului - asta îmi provoacă scârbă.Nu de puţine ori l-am întrebat pe părinte despre originari şi despre istoria acestui oraş. Dar de fiecare dată evită subiectul. Ştiu că încearcă să-mi ascundă ceva. Asta mă face să cred că nu se petrece totul doar în mintea mea.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Mar 17, 2014 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Hybrids - Povestea continuăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum