Interzis

Prolog

"O să ies cu tine la o cafea. Nu în centru, ci undeva la marginea oraşului, pe o terasă cu multe flori, unde tot ce-o să aud va fi vocea ta şi foarte probabil bătăile inimii mele.

O să fiu surprinsă de naturaleţea cu care zâmbeşti, de modul în care legi frazele cu atâta uşurinţă, de felul în care îmi atingi subtil braţul drept dându-mi fiori, de momentele de tăcere pe care ştii să le transformi într-un schimb de lumină al privirilor noastre.

O să povestim ore întregi şi o să uite noaptea de noi. Iar eu o să uit de mine. O să mă conduci acasă. O să-ţi simt parfumul invadându-mi fiinţa, dar o să înghit în sec. O să te sărut pe obraz de rămas bun, o să-ţi întorc spatele cu ochii închişi şi o să mă rog în sinea mea să mă suni şi a doua zi.

O să mă suni a doua zi. Şi a treia, şi a patra şi încă nişte ani la rând. O să alergăm ca nişte nebuni îndrăgostiţi pe străzi pustii şi o să ne facem planuri de viitor. O sa ne iubim cu toată puterea oaselor noastre şi o să avem impresia că suntem cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

O să-mi dai un inel într-o zi de vară. O să simt broboane de transpiraţie pe şira spinării şi asta nu din cauza căldurii. O să mi se umezească ochii şi o să-ţi spun “da”. O să dăm petrecere mare. O să fie minunat."

Tăcere.

Eu: – Par nebună, nu?

El (râde zgomotos): – Nu, deloc. Doar că asta este o gandire foarte optimistă. Şi până la urma urmei nu e neapărat nevoie ca ceea ce ai relatat tu să fie întocmai povestea noastră.

Eu: – Dar ar putea fi.

El: – Şi dacă nu o să te mai sun niciodată după prima întâlnire?

Eu (râd zgomotos): – Probabil o voi face eu.