Forever yours |Luke Hemmings F.F.|

1.

1.

Dragă Luke,

Unde eşti? Peste tot şi nicăieri. Acolo sau în altă parte. Habar nu am. Tot ce ştiu e că nu eşti lângă mine. Vino şi şterge-mi lacrimile triste cu ale tale buze calde. Te rog... nu mă lăsa să sufăr. Îți pasă? Trebuie. Măcar puțin. Nu pot să trăiesc fără tine. Iubeşte-mă aşa cum o făceai cândva, atunci când tu erai tu. Îți sună ciudat? Inima ta înțelege. Aşa ar trebui.
Suntem două suflete sălbatice încătuşate de singurătate. Dar ne putem îmblânzi unul pe celălalt. Te pot elibera. Vrei? Mă mai vrei? Am nevoie de tine. Aproape am uitat cum e să fiu fericită. Trebuie să îți pese.

Mai ştii când ne trezeam unul în brațele celuilalt? Acele dimineți perfecte? Nu ai cum să le fi uitat. Nu ai cum. Tu ştii şi îți aminteşti.

Clipa intensă a suferinței. Prea târziu ca să mai schimb ceva, prea devreme ca să mă mint că totu-i bine. Mintea mi-e goală, iar inima mi-e plină. Acolo sunt înghesuite toate amintirile cu tine: fiecare sărut, fiecare zâmbet fugar şi poate chiar fiecare ceartă. Ochii tăi albaştri, străjerii neînfricați ai nopții, mă privesc arareori acum, de parcă aş fi o necunoscută pentru tine; doar o colegă de la cursurile de biologie. Luke, sunt mai mult de atât. Sau cel puțin am fost până când...

Mă recunoşti. Trebuie să nu mă fi uitat. Eşti al meu şi sunt a ta. Te rog, priveşte-mă în ochii care te-au făcut să te îndrăgosteşti de mine; căci însuşi tu ai spus-o, mai ştii? Şi zi-mi că mă iubeşti. Crezi în ceea ce spui, trebuie doar să crezi.

Şi incă ceva: petele acelea cenuşii ce par a fi lacrimi sunt doar frânturi din trecut ce mi-au invadat gândurile şi literele albastre. Sper că nu iți va fi greu să desluşeşti scrisul tremurat şi aproape şters.

Te rog, aminteşte-ți de mine. Aminteşte-ți de noi. Eu nu am uitat.

                                     A ta pentru totdeauna