Băiatul cu Ochelari

Capitolul 3

-Poftim? o întreb mirată pe fata din fața mea.

-Cum ai auzit. Și să știi că nu accept un nu ca răspuns. îmi răspunde ea hotărâtă.

Dacă m-ar fi cunoscut mai bine și nu doar de o zi ar fi știut că petrecerile nu sunt genul meu. În plus, trebuie să recunosc. Nu am fost la o amărâtă de petrecere niciodată. Nu aș ști cum să mă comport, ce să fac și cu siguranță nici nu se pune problema să beau. Nu îmi trăiesc viața ca restul adolescenților și asta e fix problema mea.

-Doar nu ai de gând să stai singură plictisindu-te toată noaptea, nu? continuă Sara privindu-mă fix. Îți spun din propria experiență că o petrecere te poate ajuta să te acomodezi mult mai bine și să cunoști oameni noi. Nu cred că ai vrea să rămâi nebăgată în seamă.

Vrând sau nu, fata din fața mea mi-a atins coarda sensibilă. Nu cred că ar avea de unde să știe de fosta mea viață, dar parcă a reușit să mă convingă.

-La ce oră începe? Unde se ține? întreb cu zâmbetul pe buze.

Întrebarea mea reușește să o facă pe Sara să scoată un chicot ascuțit și îmi oferă o îmbrățișare strânsă.

-La 9 la Jayden acasă. Trebuie să ne grăbim. Nu mai avem destul timp să ne pregătim. spune mișcându-se dintr-un colț în altul al camerei plină de energie.

Pot spune că ador felul ei în care se bucură din orice. Veselia ei este atât de molipsitoare încât nu îmi pot ascunde zâmbetul ce s-a așezat pe fața mea de când a intrat în cameră.

-Este abia ora 5! spun amuzată uitându-mă la ora de pe ecranul telefonului.

-Știu! Avem o groază de lucruri de făcut. În primul rând trebuie să alegem ținutele, trebuie să ieșim în evidență cu ceva, apoi machiajul perfect care să se asorteze cu ținuta și coafura. rostește toate cuvintele dintr-o suflare cu repeziciune.

Îmi dau ochii peste cap la auzul vorbelor ei și mă îndrept spre dulapul din care îmi voi alege ținuta.

-Cu cine ai plecat azi de la școală? mă întreabă ea căutându-și la rândul ei ceva de îmbrăcat.

Eram gata să îi raspund, dar tocmai mi-am dat seama că de fapt, nici nu îi știu numele băiatului cu ochelari ce m-a condus la campus.

-Nu știu cum îl cheamă. răspund după un timp în care am analizat dacă am făcut cunoștință sau nu. Din câte îmi amintesc el mi-a prinunțat numele când a plecat dar nu îmi aduc aminte să mi-l fi spus pe al lui.

-Pe bune? Ați mers împreună și nici măcar nu știi cum îl cheamă? întreabă ea amuzată.

-Nu mă interesează să îi știu numele. E doar un simplu băiat. spun în timp ce scot de pe un umeraș o rochie neagră strâmtă.

-Mă miră totuși faptul că a vorbit cu tine. De obicei ignoră toți oamenii. Dar ce pot să spun, băieții misterioși sunt mai atrăgători.

Remarca ei mă amuză. Probabil doar a încercat să fie drăguț cu mine și să mă conducă deoarece sunt nouă. În plus, pare foarte bun prieten cu Derry și mi se pare normal să se comporte drăguț cu sora acestuia. Din câte am citit eu despre prietenile dintre oameni, e normal. Nu pot spune că am experimentat acest lucru de a avea vreun prieten.

-A fost un amărât de drum de 5 minute nu o călătorie până în Himalaya. spun dându-mi ochii peste cap.

-Cum spui tu. Dar în caz că te interesează, numele lui e David.

Nu știu de ce, dar mereu mi-a plăcut acest nume. Probabil cred că e numele meu preferat dar nu influențează în vreun fel modul în care l-aș vedea pe el.