Flori de cireş

Shin,un otaku sensibil

     Stăteam împietrită în faţa unei uşi mari.Eram pentru prima dată acasă la Shin.Îmi imaginam cum va avea el apartamentul,ce gusturi are la interioare,că doar şi el este un arhitect în devenire.

     Am bătut o dată la uşă şi am auzit un "intră!".Într-adevăr,prietenia noastră a devenit foarte strânsă,Shin intra la mine în casă fără să bată la uşă,dar chiar şi aşa...ar trebui să fie o gazdă mai bună.

     -Hei...am spus eu cu un glas stins.

     -Sssh!!am fost întreruptă de Shin,care viziona ceva la televizor.

     Era prima oară când îl vedeam ca o "stafidă".Era într-un maieu şi în pantaloni scurţi.Ţinea strâns în mână o pungă de floricele şi era hipnotizat de televizor.Arăta ca un zombie.

     M-am aşezat lângă el,am azvârlit în gură o floricea şi am început să mă uit cu el la ceva foarte interesant...desene...Stai,desene?Eram surprinsă să văd că Shin e aşa de copilăros.

     -Ce naiba sunt porcăriile astea?întreb eu revoltată.

      -Taci acolo!Nu-s porcării!Sunt anime-uri.răspunde el supărat.

      -Ani...me-uri?întreb eu ridicând o sprânceană.

      -Mhm...desene animate japoneze.

      N-am auzit niciodată de aşa ceva.Am zis să le acord o şansă "anime-urilor" aşa că am stat cuminte şi chiar a început să îmi placă,chiar dacă nu înţelegeam nimic.

     -Um...Shin?De ce blondul ăla se luptă cu o vulpe?Şi de ce vulpea are nouă cozi?

      -Să-i fure chakra şi să-l poată stăpâni.

      -C-ce??

     A pus pauză la episod şi a început să îmi povestească despre tot ce s-a întâmplat.Era o poveste foarte interesantă,despre ninja şi aventurile lor.Iar Shin o explica cu bucurie,de parcă ar fi fost povestea vieţii lui.Mi se părea palpitant.Am devenit un zombie,la fel ca el...

     -Nu te uita cu faţa aia tristă la mine,Minato.Sunt fericită că l-am născut pe Naruto.se auzea din televizor.

     Era o scenă foarte tristă,când mama lui Naruto era pe moarte şi încerca să salveze satul frunzei de vulpea cu nouă-cozi.Apoi ambii părinţi au reuşit să-l salveze,dar au murit pentru sat şi pentru viaţa fiului lor.

     -E atât de trist!spuse Shin plângând în hohote,de parcă venea sfârşitul lumii.

     Am dat drumul lacrimilor.Nu îmi venea să cred că noi plângeam ca proştii la desene animate.

     -Vreau un şerveţel!exclam eu încă plângând.

     -Poftim!zise Shin întinzându-mi o batistă,plângând şi mai tare decât mine.

     Au trecut 6 ore din viaţa mea,uitându-mă la desene.Am văzut multe episoade.Dar mi-a plăcut...aveam încă ceva în comun cu Shin:sensibilitatea la scene lacrimogene.

     -Offf...trebuie să merg...gândi Shin cu voce tare.

     -Unde?întreb eu nedumerită.

     -Am examen de karate azi...Vino şi tu!Mi-ar prinde bine să mă încurajezi.

     -Um...bine!

     Eram foarte fericită că Shin vroia să-l încurajez.Şi vroiam să-l văd în acţiune,luptâdu-se la karate.