nancy boy

prolog.

"Am idei foarte diferite de restul lumii, nu-i așa? Cum îmi permit măcar să visez să fac asta, ba chiar să mă mândresc că mă machez mai bine decât propria-mi soră, nu? Ce întrebări stupide poți să îmi pui. Auzi...cum adică 'Ești băiat sau nici tu nu mai știi?', chiar mă rănești. Principiul după care trăiesc e că viața e frumoasă și noi suntem frumoși indiferent ce facem și ce spun alții despre noi. Îți mai aduci aminte cartea aceea de copii cu florile alea personalizate? Trandafirul băiat era la fel de frumos ca fata trandafir, cu toate zorzoanele pe care le avea. La fel la fluturi: toți sunt colorați, nu doar fetele sunt pictate în culori frumoase. Este vorba de egalitate dragul meu prieten, vreau doar să arăt că pot să arat cum îmi doresc și îți arăt eu ție dacă mai încerci să mă convingi. Sunt același, nu conștientizezi? Chiar credeam că mă cunoști mai bine dar și tu mă judeci după mărunțișuri. Treaba e că suntem cu toții ca niște cadouri: ambalajul se trece cu vederea, omului poate să îi placă sau nu, oricum se dă la o parte, interiorul contează.

Oricum, stau și mă gândesc, într-o zi am să te aduc la grădina zoologică să le spui și masculilor păuni argumentul ălă pe care mi-l tot dai mie, că 'nu e normal ca băieții să fie mai frumoși decât fetele'. Sunt curios dacă o să le pese la fel de mult ca și mie. Sau, ca să îți sporesc și mai mult frustrarea ar trebui sa scriu 'sunt curioasă'? Ei bine aici voi arăta ce prieten bun sunt și cum respect ceea ce nu îți place să auzi sau citești și nu voi scrie asta. Este un model pe care și tu ar trebui să îl urmezi. Se numește a ține cont de sentimentele celor apropiați, chiar ar însemna mult pentru mine. 

Nu îți face griji, sunt conștient de faptul că tu nu ai de fapt nimic cu imaginea mea ci cu imaginea noastră împreună. Știu că m-ai apărat când râdeau de mine pe la spate dar acum te temi că râd de tine și nu te poți apăra. Dacă aș face-o eu aș înrăutăți situația, știu și asta. Mi-am muncit creierii căutând o soluție pentru asta și am venit cu mai multe, dar iraționale, mă cunoști deja. Dacă nu aș mai arăta cum arăt m-aș simți de parcă mi-aș pierde personalitatea sincer, deci îmi e greu să renunț la asta. Pot totuși, când stau cu tine să nu mă mai machez, de exemplu, deși cred că și asta ar fi puțin ciudat. La fel, am putea să stăm la distanță dar și dacă ne vede din întâmplare cineva împreună va avea o impresie urâtă despre tine, despre mine deja au. Cea mai minunată variantă pe care am putut o găsi a fost să plec și sincer nu a fost chiar născocită de capul meu. Este o poveste complicată și prefer să nu o discutăm acum și nici atât pe această foaie pe care oricine o poate citi imediat ce tu o abandonezi pe undeva. Treaba e că mai am timp până la finalul semestrului și o mare parte din vară să fac toate acele lucruri extraordinare pe care mi le-am propus să le fac și să fac din șederea mea aici amintiri plăcute, să strălucească dincolo de petele lăsate de cuvintele urâte care mi se adresează adesea, știi ce zic? Oricum, dacă mă vezi mâine, poți vorbi cu mine despre orice legat de această scrisoare mai puțin motivul pentru care o să plec. Sună a secret de divă, a dramă sau ceva, dar prefer să fiu singurul care a fost întristat de veste și care va trece peste. Oricum, sper să găsești alături de scrisoare și caseta pe care ți-am promis-o și sper să o găsești la fel de încântătoare precum mi s-a părut mie, iar cu asta îți doresc o zi bună și dacă sorții vor dori să ne mai vedem și mâine."

Găsisem scrisoare pe jos încurte. O ascunsese sub o piatră ca să fie sigur că numai eu o voi găsi. Acela e locul nostru secret în care ascundem orice lucru nu doream să fie văzut de ceilalți și locul în care chiar el a zis uneori, în glumă sau în serios, că ar vrea să se ascundă. Știa că nu îmi plăcea să îl aud vorbind așa și îmi zâmbea cu căldură, de fiecare dată adăugând că oricum nu ar avea loc sau că s-ar plictisi singur, închis toată ziua într-o groapă acoperită de o piatră. Dar dacă nu îi priveam zâmbetul atunci, ci ochii, puteam vedea lacrimi sclipind, încercând să iasă, dar pe care niciodată el nu voia să le arate. Mereu l-au caracterizat lucrurile pe care nu dorea să le arate. Cu toții știam despre el numai ce voia el să știm - păcat că nu putea face același lucru și cu ce crede lumea despre el. În el curgea un nesfărșit pârâu de lacrimi în fața căruia punea mereu un baraj ce niciodată nu îl dezamăgea. În ciuda construcției sale firave și a firii blajine, avea o voință de fier. Așa că încă nu sunt convins dacă rândurile din scrisoare au fost scrise cu un rânjet larg până la urechi sau în compania multor batiste. Cel mai probabil nu voi ști niciodată asta, cum nu știu multe alte lucruri despre el în afară de ceea ce dădea de gol.

După primirea acestei scrisori urma desigur să trec prin multe împreună cu el până la momentul când avea să plece și evident nici atunci nu aveam să cunosc motivul sau locația în care urma să ajungă firavul și minunatul meu prieten. Urma să mă mulțumesc doar cu scrisori primite o dată pe lună dar niciodată cu un răspuns concret la ceea ce îi scriam eu sau vreo promisiune deșartă că vrodată se va mai întoarce. În ciuda a tot ce ar zice oricine, era foarte inteligent, a gândit totul în avans, a făcut totul în așa fel încât să nu pară mai planificat decât era și în același timp să nu mintă, să nu dea impresia unei dispariții fără cale de întoarcere, nu voia ca celorlalți să le pară rău. Știa că oamenii sunt falși, știa că voi suferi tot restul zilelor dacă aș afla unde a mers cu adevărat, știa că doar atunci oamenii vor minți că le pare rău, dar oricum nu l-ar dori înapoi, știa mai multe decât aș putea știi eu vreodată și mai presus de toate: era unul dintre cei mai buni oameni pe care i-ar putea întâlni cineva, indiferent prin ce trecea. Nu conta ce făcea el. Nu conta cum arăta. Nu conta că era un nancy boy. 

Dar pentru alții a contat.