-Kim...e tot ce pot să rostesc.
-Ce se întâmplă aici? rostește o Kimberly așa cum nu am mai auzit-o.
Bună întrebare. Mă blochez și chiar nu știu ce să îi răspund.
-Nimic! răspunde Roy și se ridică.
Kim face câțiva pași în spate. Roy pleacă fără să mai zică nimic altceva.
-Kim, vreau să-ți explic..
-Scutește-mă! Nu am chef de alte minciuni. Unde mi-e geanta?
-Geanta? Ce geantă? întreb buimăcită.
-Serios?! țipă din nou.
Kim pleacă nervoasă spre locul cu candele. Geanta! Desigur! Venisem aici după geanta lui Kim. Merg după ea, deși habar nu am ce i-aș putea spune. Își găsește geanta până la urmă. Vine apoi spre mine și mă privește. Se apropie și mai mult și se holbează la fața mea.
-Ce e cu tine? Îți dai întâlnire noaptea cu un Woodbery. Îți vinde droguri sau ce? Ai consumat ceva?
-Ce? Nu, Kim. Bineînțeles că nu! Și nu mi-am dat întâlnire. El se afla aici pur și simplu...
-Și ce? Te-ai gândit să te săruți cu el?
-Nu m-am gândit la nimic. Vorbeam și, nu știu, a fost fără să îmi dau seama. Trebuie să mă crezi.
-Te auzi măcar? Cum rămâne cu Alex? Nu merită ceea ce îi faci!
Alex! Îmi amintesc că suntem împreună. Kimberly are dreptate. Nu pot să suport dacă va afla. Ce să fac?
-Kim, nu poți să îi spui...o rog eu.
-De parcă asta ar fi cea mai mare problemă. Privește!
Îmi arată cu mâna spre o poză.
-Susan era cea mai bună prietenă a mea. Totul era bine, frumos, până când a început să iasă cu acel Roman Woodbery. Încet, s-a îndepărtat de mine și de toți prieteni ei de la școală. Câteva săptămâni mai târziu a fost găsită moartă. Ai cumva o dorință sinucigașă? Altfel nu îmi explic de ce nu ți-e deloc teamă că ai putea păți la fel.
-Kim. Te asigur că nu va fi nimic între mine și Roy.
-V-ați sărutat! Este deja ceva. Nu înțelegi cât de grav e asta? Du-te acasă și gândește-te bine la ce ți-am spus. Chiar se merită să pierzi totul pentru acest Woodbery?
Această întrebare mă bântuie tot drumul spre casă. Mă simt groaznic pentru tot ce i-am făcut lui Alex. Mi-aș fi dorit ca Kimberly să mă mai plesnească o dată, ca să mă trezesc. De data asta aș fi meritat-o din plin. Nu știu ce e cu mine. Sunt parcă într-o altă lume, complet paralelă cu realitatea, o lume în care, după tot ce am văzut si auzit, nu pot să văd acest rău absolut în persoana lui Roy. Familia lui, Sheyla și Sammy în special, mă înspăimântă, dar nu și el. El e altfel. Înconjurat de întunericul din jur, pot să văd o scânteie de lumină în sufletul lui, pe care încearcă dă o țină acolo, sufocată, iar ea se zbate din greu să iasă la suprafață.
Dimineața următoare, după o noapte agitată, în care am analizat și paraanalizat situația, am decis un lucru: trebuie să mă despart de Alex. Așa ar fi corect. Nu pot să mai fiu cu el, când în gândurile mele există și Roy. Alex merită altceva, pe cineva mult mai bun decât mine. Dar...încă îl plac, de asta sunt sigură. El e tot ceea ce mi-am imaginat că reprezintă iubitul ideal. De ce nu a fost asta destul? De ce nu e perfecțiunea îndeajuns pentru mine? Ce e în neregulă cu mine? În timp ce în mintea mea se duce un război cu mine, un sms mă distrage de la toate gândurile. E de la Alex. Mă învită la el acasă, deoarece a rămas singur, dar nu înainte să îmi spună cât de dor îi e de mine. Încep să plâng în perna moale.
CITEȘTI
Pradatori de noapte
Werewolf''Unele umbre sunt atât de întunecate încât, punând lumină asupra lor, se întunecă și mai mult.'' Viața lui Lexi și a fratelui său se va schimba radical atunci când, ramânând orfani, ajung să locuiască cu un unchi despre care nu știau mai nimic. N...
