Hope

Partea 1

Este 8 dimineața . Clara , asistenta mea , tocmai a ajuns pentru a mă ajuta să mă îmbrac și să mă pregătesc. Astăzi trebuie să merg la controlul lunar , deși nu știu ce relevanța ar mai putea avea . Deja știu că nu voi mai merge niciodată , așa că probabil controalele astea sunt în zadar . Dar dacă medicul îmi spune că trebuie să mă prezint la spital, cine sunt eu sa îi spun că nu vreau?

De doi ani de când mă îngrijește ,Clara a devenit cea mai bună prietenă a mea . Acum nu îmi este doar îngrijitoare , ci imi este sprijin în tot ceea ce vreau să fac , iar eu fac la fel pentru ea .Ea mi-a fost alaturi atunci când prietenii mei , sau cei pe care îi consideram prieteni , m-au abandonat în cel mai greu moment al vieții mele .

După ce mă ajută să mă spăl și să mă îmbrac ,Clara imi face un coc lejer , foarte casual , lăsând câteva șuvițe să curgă în jurul feței , în timp ce eu mă machiez discret .Apoi imi impinge caruciorul pana la masina speciala si ma urca cu grija in ea . Pe tot drumul spre spital ascultam muzica la radio si ne miscam in ritmul ei , de parca am fi doua femei normale ...sau de parca eu as fi normala .

Imediat dupa accident , cand parintii mei au angajat-o pe Clara nici macar nu voiam sa o vad , nu puteam sa sufar gandul ca voi avea o ingrijitoare . Dar fata ei angelica la pachet cu un par blond ca razele de soare si cu niste ochi albastri mai frumosi decat cerul m-au induplecat sa-i ofer o perioada de proba de 4 luni . Cu ajutorul ei am reusit sa trec peste depresia care imi macina sufletul si asa am devenit bune prietene . Acum , ea imi este ca o sora si ne imparatsim totul .

- Crezi ca daca te las la receptie cat timp ma duc dupa doctor o sa fii bine ? intreaba Clara preocupata.

- Clara , serios acum , nu sunt un copil . Du-te fara grija , te astept aici , ii spun facandu-i cu ochiul strengareste iar ea zambeste cu-n oftat si ma lasa in fata receptiei. Avand in vedere ca ma plictisesc de moarte , ma duc pana la masa de sticla pe care sunt imprastiate niste reviste si aleg o revista de moda , oftand nostalgica .Candva ,obisnuiam sa lucrez la aceste reviste de moda si eram buna in ceea ce faceam , dar dupa accident nu m-am mai simtit in stare sa lucrez , mai ales sub privirile compatimitoare ale colegilor . Asa ca am preferat sa raman acasa si sa imi umplu timpul cu activitati care nu necesitau iesitul in lume .

O vad pe Clara apropiindu-se impreuna cu un barbat in halat de medic , dar nu e doctorul Watson .Indiferent cine este nu pot nega ca arata destul de binisor , ochi verzi si par brunet . Ce ti-ai putea dori mai mult ?

- Rose , tocmai am aflat ca doctorul Watson s-a pensionat iar in locul sau a fost tranferat doctorul Drake . El ti-a preluat cazul, spune Clara zambind larg.Doctorul Drake imi intinde mana politicos.

- Doctor Drake , dar poti sa imi spui Will .Sper ca esti de acord sa iti fiu medic , dar daca nu doresti iti pot recomanda alti medici care se pot ocupa de cazul tau , domnisoara Collins.

- Din moment ce doctor Watson v-a lasat sa imi preluati cazul , stia ca voi fi pe maini bune cu dumneavostra , spun inca strangandu-i mana ferma.

- Atunci , cred ca e timpul pentru controlul lunar . Domnisoara George , doriti sa ne insotiti ?

- Cred ca mai bine va astept aici , spune Clara luandu-mi revista din brate si trantindu-se pe un scaun de plastic din fata receptiei .

Dupa toate verificarile si analizele facute , doctor Drake m-a pus sa astept rezultatele in cabinetul sau .Desi este in posesia acestui cabinet de mai putin de o luna vad ca deja a facut cateva schimbari . Peretii nu mai sunt albi , ci de un lila deschis ,mobila nu mai este neagra ci de un caramel dragut , iar pe biblioteca si pe pervazul ferestrei sunt o varietate de plantute in ghivece mici si tot felul de cactusi. Pe birou , chiar langa laptop se afla o poza cu doctor Drake de cand era mai tanar, impreuna cu un barbat si o femeie mai in varsta , probabil parintii , si inca doua femei cam de aceeasi varsta ca doctorul , probabil o iubita si o sora .

- In poza aceea sunt cu parintii si cele doua surori , imi spune medicul speriindu-ma si aproape facandu-ma sa scap rama .

- Imi cer scuze , nu voiam sa fiu bagacioasa .

- Nu-i nimic , nu ma deranjeaza, imi spune surazand , apoi adopta o mina preocupata.

- Ce s-a intamplat ? E legat de analizele mele ? spun panicata.

- Hmm..nu stiu cum sa iti spun . Nu vreau sa iti dau sperante false , dar s-ar putea sa iti poti reveni , sa poti merge din nou . Inca nu e nimic sigur , mai este nevoie de cateva teste si analize ,dar exista o noua tehnica ce s-ar putea sa te vindece.

In momentul acela camera pur si simplu a inceput sa se invarta cu mine , si probabil daca n-as fi fost in scaunul cu rotile as fi cazut pe jos .

- Hei, esti bine ? Vrei un pahar cu apa ?

- Da , as dori.

- Iarta-ma , nu voiam sa te afectez asa , dar trebuia sa iti spun asta . Cum ti-am zis , nu vreau sa iti dau sperante false . Nu stiu daca va fi posibila interventia sau daca va reusi ,dar merita incercat .

- Ce s-a schimbat ? Au trecut doi ani de la accident si medicii mi-au spus atunci ca nu voi mai putea merge vreodata.

- Coloana ta s-a mai vindecat iar o noua tehnologie aparuta ne va da sansa sa te facem bine, dar vom vedea dupa mai multe teste.

- Multumesc ! Multumesc mult ! Doamne , la cat de bucuroasa sunt probabil l-as saruta daca nu ar fi mai sus decat mine cu vreo jumatate de metru .

Tot drumul spre casa am ranjit ca un copil mic , i-am cerut Clarei sa oprim sa cumparam inghetata si ciocolata si am lasat-o chiar sa bage melodiile ei country pe care absolut le urasc , dar nu mi-a pasat. Acum am o speranta , un motiv de a trai , o sansa la o viata normala.