Pradatori de noapte

Capitolul 20. Suflete pereche

Ce s-a întâmplat cu adevărat cu Olivia? Prea multe întrebări fără răspuns dăinuie în jurul acestui subiect, dar altceva mă preocupă pe mine acum. Cu fiecare zi care trece de la tragicul eveniment, Kay mi se pare tot mai schimbat. Nu mai vorbește cu mine aproape deloc despre nimic. Îmi este dor de momentele în care mă tachina, în care mă enerva până la lacrimi. Mi-e teamă că acel Kay a dispărut complet și o ființă străină i-a ocupat trupul pentru totdeauna. Nici la școală nu mai stă cu Alex și cu prieteni acestuia decât foarte rar. Totuși, își ocupă timpul liber cu ceva: antrenamete. Ziua și-o începe mult prea devreme. Înainte de școală se trezește și aleargă vreo oră. După-masa face sport. Și-a achiziționat un sac de box și petrece ore lovindu-l cu pumnii. De asemenea, exersează trasul cu arcul la țintă de la diferite distanțe și din diverse unghiuri. Nu vreau să îmi imaginez ce va face în noaptea cu luna plină care va urma. Mi-e teamă că se va aventura în pădurea de după cimitir. Aceea va fi plină de prădători de noapte. Îmi e teamă pentru viața lui și trebuie să îmi vină o idee ca să îl opresc. Îl voi închide undeva dacă va fi cazul. Până atunci, mai am o problemă de rezolvat. În noaptea lunii, nu doar fratele meu e în pericol. Roy își va ispăși sentința la moarte atunci, după spusele verișoarei sale. Sheyla trebuie să fie extrem de disperată, dacă a apelat tocmai la mine pentru ajutor. Se pare că e singura din familia Woodbery care vrea să îl salveze pe Roy, iar eu o voi ajuta. Bine, vreau mai mult să mă conving de adevăr. Vreau ca adevăratul vinovat să plătească. Poate că acela nu e Roy. 

Într-una din zile, îl observ pe Alex singur la masă, fără prietenii lui. Trebuie să aflu tot ce știe șeriful, dar el nu trebuie să își dea seama că asta e intenția mea. Mă apropii de el și mă opresc în fața sa.

-Bună, Alex! Putem să vorbim puțin? îl întreb.

-Lexi, ia loc! îmi spune.

Nu știu cum să încep și nu îmi găsesc cuvintele. Nu îmi place că am gânduri ascunse. 

-Spune-mi, cu ce te pot ajuta! rostește el, văzând că eu tac.

-Alex, știu că probabil nu merit niciun minut din timpul tău, după tot ce s-a întâmplat între noi...

-Lexi, aia e deja istorie. Treci la subiect! îmi rostește dur.

-Bine! E vorba despre fratele meu. Nu știu ce să mai fac ca să îi fiu alături. E mereu izolat, nu vorbește cu mine...Tu ești prietenul lui. Poate cu tine se va deschide mai mult.

-Lexi, fratele tău trece printr-o perioadă foarte dificilă. Nici cu mine nu prea mai vorbește. Preferă să stea singur.

-Ai putea să îl inviți să ieșiti undeva, nu știu. Trebuie să se distragă cumva. Te rog...Nu mai pot să îl văd stând doar în casă.

Alex cedează rugăminților mele. 

-Bine! În după-masa aceasta o să îl invit la mine la o partidă de tenis de masă. Voi chema câțiva prieteni. Ar trebui să vii și tu, cu Kimberly și alte fete pe care le mai știți. Am putea juca mai multe jocuri de societate. 

-Mulțumesc, Alex! Sper doar să vrea Kay.

-Nu-ți face griji. O să îl conving eu cumva! mă asigură Alex.

Îmi zâmbește cald. Zâmbetul acesta nu i l-am mai văzut demult pe față și nici privirea blândă care îmi trezește amintiri din trecut, amintirea primului nostru sărut. Mă ridic și plec, dar în mintea mea rămâne el pentru mai mult timp. Merg la baie ca să mă spăl cu apă rece pe față să îmi revin puțin și să mă concentrez pe ceea ce aveam de rezolvat. Acest lucru chiar funcționează. Apa rece mă trezește puțin la realitate. Când îmi ridic capul pentru a mă privi în oglindă, din nou mă sperie reflexia Sheylei.