Angelo e demone

Te-am strigat...abandonata in rataciri si tacere, cu toata puterea gandurilor mele te-am strigat... Buzele mele se despart intr-o chemare muta, inima mi se opreste o secunda eterna sa iti auda raspunsul, aceasta dragoste imensa imi apasa pieptul sufocandu-ma. Nici moartea n-ar fi putut sa incuie strigatul tacerilor mele in intunericul sau, pentru ca intunericul din care te strigam era mult mai adanc, acolo m-au aruncat ultimele tale cuvinte si numai ele mi-ar fi putut obtine gratierea rostirii. Te-am strigat... privind ingrozita cum alaiuri intregi se pregateau sa rastoarne peste ravasirile noastre carute incarcate cu noroi si cum pocale de rugina se pregateau sa primeasca sfarsitul inspumat al otravei ultimului cuvant nerostit. Te-am strigat, cuib ratacit al viselor mele... Calatorind tacut, cu spinii urii adanc infipti in sufletul insangerat, te-am zarit venind fluturand flamura ingaduintei si atunci am stiut ca ai pasit prin taramul umbrelor fara sa-ti pese de primejdii, inarmat doar cu iubire. Iubitul meu, intoarce-te caci fara tine trupul meu tremura si sufera, are nevoie de caldura ta, are nevoie sa il ocrotesti, sa il rasfeti caci focul dorintei se stinge si ma face sa ma topesc din nou in iubirea ta... Sunt o floare ce-nfloreste doar cand esti tu in preajma mea, tu esti roua diminetii, tu ma innebunesti, dragostea ta m-a transformat in ceva ce nici macar eu nu reusesc sa inteleg, stiu doar ca fara tine nu as putea trai nici macar o secunda, fara tine nu am aer, stiu doar ca in secunda in care voi intelege ca nu vei fi niciodata cu adevarat al meu inima-mi va inceta sa bata. Esti extazul vietii mele, ador sa ma trezesc plutind peste pieptul tau, langa tine cresc in inima mea gradini paradisiace pline de placeri si fiori. Nici-o femeie nu a ajuns sa posede asemenea splendori ca mine, si nici o fiinta de pe pamant nu a ajuns sa simta ca-si poate cuprinde in brate intreaga ei lume, asa cum simt eu cand te cuprind pe tine. Imi este dor de tine asa cum ii este dor desertului de ploaie, sub buzele tale ma simt  ca o floare in arsita verii sub umbra norilor de ploaie, imbratisarea noastra indeamna soarele sa se topeasca in noi. Off as vrea sa iti sorb toate rasuflarile, sa imi scald trupul in fantana din ochii tai, sa nu mi se mai zbata inima atat de navalnic, sa nu ma mai agat cu disperare de tine, dar nu pot, nu pot pentru ca tu esti ingerul ce chinuie demonul din mine cu toate ca el lupta cu inversunare nu are nici-o sansa, intotdeauna il vei invinge si eu imi voi gasi iar si iar pacea si alinarea in cuibul bratelor tale.  As vrea sa spanzur gandurile de fereastra inimii tale, sa imi dau ultima suflare inecandu-ma in soapte de dor, sa imi pot gasi in sfarsit alinarea sa nu imi mai sangereze inima de fiecare data cand amintirea ta se strecoara tiptil in sufletul meu facandu-l sa tipe de dor, simt ca pier eternitati in asteptare cand amintirile mi le petrec, ratacesc printre cuvinte, timpul pasteleaza vise-ascunse-ntre secunde reci si in urma lui ramane nisipul prea lesne scurs printr-o clipsidra-ntoarsa. Intunericul imi fura mintile in seara aceasta si franghii groase leaga neantul de pamant, e noaptea in care imi lepad ultimele ganduri si ma ofer ofranda unei nopti inlacrimate. Toate astea pentru ca am obosit sa-mi bandajez nopti la rand tacerea, sa sangerez permanent iubire, sa fiu o aripa de inger ratacit, sa stralucesc in amurguri fortate de amintiri celeste, sa foiesc sperante si ganduri izgonite din paradis, sa sfidez tacuta universul, sa fiu un candelabru de vise aprinse dar care sta-ntr-un colt intunecat si se-ofileste. Mai am cateva farame de secunde si un manunchi de ganduri nerostite incremenite in tacere, mai am cateva vise ratacitoare ce se agata cu indarjre de niste clipe efemere, mai am atat de putin, abia mai zaresc amintirea minunii care ti-am fost, azi nu mai simt nimic, nici macar timp al tacerii injumatatit fara rost, azi ard chistoace de iubire sublima si ma imbat cu parfum de trecut, astazi doar atat mi-a ramas, o blanda urma de sarut aproape stearsa pe care am sorbit-o cu nesat. Gandurile-mi sunt ingenuncheate, fac penitenta in vise privind in tacere si oarbe, caci cred ca eu ma pierd si zbat in aceasta vesnicie, numai am nici speranta, nici iubire caci ele acum se scalda in efemer, cazute in tarana, tristetea stapaneste, si totusi un dor se infiripa, dar totul ramane hau, intuneric si corbi ce musca hain din sufletul meu ce se adapa din gol si din venin.