Mi-am ridicat privirea din actul medical, ca să îl privesc pe el. Arăta devastat, iar în ochii lui regăseam o sclipire ciudată ce îmi trimitea, într-un mod inexplicabil, fiori pe şira spinării. Dacă nu ar fi fost întuneric, cu siguranţă l-aş fi putut analiza mai îndeaproape.
-Ce-i asta? l-am întrebat într-un final.
Ridică din umeri, însă gestul lui nu era unul de indiferenţă. Asta mă făcu curioasă.
-Nu este evident? întrebă el printr-o şoaptă.
-Nu! am strigat la el. Nu este. Fii mai exact!
-Tu ce faci? mă întrebă el în schimb, dându-şi subtil ochii peste cap.
-Nu e evident? l-am imitat eu. Plec. Gata. M-am cărat. Cum oi vrea tu să îi zici!
M-am aşteptat să schimbe subiectul din nou la actul medical, însă realitatea m-a surprins din nou: mă studie îndeaproape fără să mai zică nimic.
-Ai găsit o cale să părăseşti oraşul?
-Da... dar e complicat. Peste o lună trebuie să mă întorc, pentru că bătrânelul n-o să mă ajute să părăsesc pentru totdeauna oraşul decât dacă îi găsesc fiica dispărută, iar eu... ei bine...
-Vin cu tine.
M-am oprit din sporovăiala mea cand mintea procesă într-un final vorbele lui. Iar când am făcut asta, m-am pomenit holbându-mă la el, cu ochii măriţi de uimire.
-Nu înţeleg, am spus buimăcită.
-Este chiar foarte simplu, veni răspunsul lui. Vin cu tine.
-Dar cum poţi să pleci aşa şi...
-Am mai fugit de acasă înainte, mi-o tăie el. Chiar nu poţi să mi te împotriveşti aici.
Am făcut o pauză din a mai încerca să înţeleg ceva legat de băiatul acela. Până la urmă, nu era treaba mea, nu?
Ba este, insistă partea altruistă din mine.
Ce-i drept, ţineam şi la cei din jur, însă, privindu-l pe Christian, puteam înţelege în sfarsit că el era ca o portiţă de evadare pentru mine din lumea întunecată a umbrelor. Şi deşi o dădeam din nou în gânduri egoiste, am descoperit că eu chiar îmi doream să îl am alături.
Şi totuşi, ceva tot nu puteam înţelege.
-De ce eşti trecut ca fiind decedat de patru ani? am schimbat eu subiectul.
-Vezi tu, asta nu inţeleg. Înainte m-aş fi gândit că a fost o simplă greşeală, însă de când te-am întâlnit, am înţeles că nimic nu mai e imposibil. Inclusiv chestia asta. Dar nu ştiu, Arianna. Am avut un accident de maşină acum patru ani, iar toţi mi-au spus că doar am intrat într-o comă de scurtă durată. Şi totuşi, dacă sunt ca tine?
Am scuturat îndată din cap.
-Exclus, am spus categoric. Îţi bate inima, lumea te vede. Cine ştie, poate doar eşti special şi a fost o greşeală în acel act. Îmi pare rău pentru asta, sincer.
Încuviinţă.
-Nu eşti chiar atât de egoistă pe cât crezi tu, ştii?
-Probabil, am râs eu. Din pacăte însă, asta a fost ultima dată când am vorbit.
De data asta, în ciuda întunericului, i-am putut sesiza schimbarea expresiei fără prea mare greutate. Fruntea lui se crispă, formând o imagine a unui Christian confuz şi trist în acelaşi timp. Văzându-l aşa, nu m-am putut abţine să nu-l întreb:
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Paranormal"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
